Romani uitati din Valea Timocului

Treci de Cladova, urci pe coama dealului ce sta streasina asezarii si ai în fata un imens culoar prin care,  ,,vântul saraciei” - cum îi zic localnicii - suiera prevestind venirea toamnei cu ale ei capricii. Aduce cu el un miros proaspat si tare dinspre munte, pe care îl împrastie cu darnicie în Valea Timocului cu atmosfera ei îmbâcsita de mai bine de cinci decenii prin deschiderea minelor de la Bor în pântecul celor trei tilve. Este o zona întinsa, cu privelisti încântatoare, în care, la tot pasul, auzi glasuindu-se dulcea limba româna arhaica ce aduce de demult si pastreaza un bogat tezaur etno-folcloric.

Izvoarele istorice spun ca românii timoceni, care populeaza din timpuri pierdute în negura vremii, în majoritate, nu mai putin de 210 asezari în nord-estul Serbiei si de aproape 40 în dreapta Timocului, în zona Vidinului (Bulgaria), sunt foarte comunicativi, calitate contrazisa însa azi de realitate. Asta pentru ca neamul lor pasnic si harnic, ce ofera calatorului pe aceste meleaguri un model de gospodari în Valea Timocului, este înca tainuit! Adica ,,uitat” de statul sârb. Dar si mai grav, chiar si de cel român…

Craina-i plina de durere....

În Valea Timocului, mândria de a fi român se citeste în aratoasele lor gospodarii. De fapt, ei sunt cei mai înstariti locuitori ai zonei cuprinse între Morava si Timoc. De generatii însa, n-au si liniste sufleteasca, devenind obsesie, întrebarile transmise din tata-n fiu pe care le-am auzit nu de putine ori: de ce si la începutul secolului XXI etnia lor este tainuita, de ce o populatie atât de numeroasa (cca 700.000 de  locuitori) nu are dreptul sa învete carte în limba materna precum românii din Banatul Sârbesc, de ce atunci când se face aluzie la românii timoceni se foloseste cuvântul ,,vlah” dupa cum consemneaza statisticile oficiale în care neamul lor s-a redus alarmant si dubios..... ,,Chestiunea timoceana” a fost pusa, de fiecare data, cu mare prudenta, chiar cu teama. Când cunoscutul etnolog sârb Tihomir Georgevici publica, în 1906 volumul ,,Printre românii nostri”, el se referea la cei timoceni. Era însa convins ca ,,multi dintre patriotii sârbi îl vor declara tradator de patrie pentru ca, dupa opinia multora, trebuie tainuiti sau cel putin trecuti sub tacere, pentru ca adevarul asupra românilor din Serbia, dupa parerea lor, prezinta un mare pericol... În august 1937, învatatorul Sandu Cristea, din satul Zlocutea, de pe malul Timocului, mergea cu un memoriu la Belgrad spre a-l preda reginei Marioara, sperând ca o românca îl va întelege pe el si pe timocenii lui. A fost alungat de la palat si trimis cu domiciliul fortat si obligat sa lucreze la o cariera de piatra pentru ca îndraznise sa ceara înfiintarea de scoli românesti în satul si tinutul sau natal... În mai 1945, o delegatie de români timoceni, din zona Zaicerilor si Borului, în frunte cu poetul si publicistul Iancu lu Moana Simionovici din Podgort - erau în razboiul de eliberare - este primita de Tito caruia i-au cerut recunoasterea ca etnie si acordarea de drepturi culturale. Li s-au facut promisiuni, dar, în 1948, li s-au desfiintat – dupa trei ani de aparitie – ziarele românesti ,,Vorba noastra”  si ,,Lucrul nostru”, precum si postul de radio de la Zaiceri ai caror redactori au fost arestati.... Si Craina timoceana a ramas tot plina de durere...

Palida luminita de la Cladova

Greu, tare greu, s-a aprins o luminita la Cladova, când primarul asezarii a fost ales Mihailo Vasilievici, român de origine. Lucru pe care s-ancumetat sa-l afirme. Se trada însa când spunea ca are sotia din ,,tara muma”... De ce s-or feri sa-si recunoasca obârsia atât el, cât si seful vamii de la Portile de Fier ori seful politiei din localitate, nu stim, dar banuim.... Domnul Cedomir Pasatovici din localitate, cel care a avut taria sa puna bazele, în 1990, primei formatiuni politice a românilor timoceni si care si-a trimis cei doi copii sa studieze În România, se mândreste, în schimb, cu etnia lui. ,,Românii din Craina timoceana sunt foarte vrednici - zice el. Multi au plecat imediat dupa razboi la munci în Austria, Germania, ltalia, Franta.... Chiar în Aus­tralia si SUA... Au strâns bani si au facut râvnitele gospodarii pe care le admirati. Zona noastra este una dintre cele mai bogate din întreaga Serbie. Acum însa, prin câte trece Serbia, traiul e foarte scump la noi... Cine n-are pe cineva afara, la lucru, traieste destul de greu...” E duminica. Localnicii nu mai ies ca odinioara la plimbare pe ,,Ulita glavna” - strada principala. ,,Cinerisul de azi se departeaza de radacini si abandoneaza stravechile noastre obiceiuri spune Deda Iovan, aflat la obisnuita întâlnire saptamânala ,,la o slibovita si o cafa” la cochetul bar de lânga piata oraselului. Nu le mai place munca, dar au multe pofte. Nu ca noi, astia ,,starâi”  care ne ducem... Am fost sarac, dar am facut multi bani lucrând peste 30 de ani numai în cariera de piatra. Am lucrat în cariera si în Libia unde câstigam si câte 2000 de dolari pe luna prin 1973. Asa ne-am facut casele eu si prietenii mei, toti betejiti acum. Nu te supara ca nu înteleg tot ce zici pentru ca eu vorbesc limba vlaha... ” În Valea Timocului, pentru românii locului, limba româna nu e... materna. ,,Nu stiu daca se va pierde, desi nu stim sa scriem româneste - afirma Borivoie Geambru, din Geanova, seful Ligii pentru Apararea Drepturilor Românilor Timoceni. În familie vorbim româneste, dar de scris cine sa ne învete?! Îl întreb daca mai traieste celebra Marita Caplea, nascuta În Deveselul Mehedintului, al carui cetatean de onoare a fost facuta la împlinirea vârstei de 103 ani în 2004) si ajunsa prin casatorie în Geanova, satul în care a vazut lumina zilei Atanasie Popovici, cel mai mare luptator pentru drepturile românilor timoceni si de care, pe nedrept, putini îsi mai aduc aminte... Aflam ca batrâna ce luase parte la cele doua razboaie mondiale ca sanitar si fusese decorata de armata româna si apoi cea sârba pentru ispravile sale a trecut, de putina vreme, în  lumea umbrelor. Batrâna a fost o stralucita urmasa a eroinei Marita cazuta în luptele de la Smârdan în 1877 alaturi de alte 37 de fecioare din Valea Timocului, pe când le îmbarbata ,,îndemnati ai mei copii, S-ajungem diseara-n Dii (n.n. Vidin)... Bine ca a apucat sa-si vada cu patru ani în urma Deveselul drag ei - zice Geambru.

Maria din Coroglas

Înainte de Negotin, pe un deal, în mare parte acoperit cu vii, o bisericuta, aflata într-o avansata stare de degradare, despre care localnicii spun ca „peste noapte ar fi zburat din tara Româneasca”  strajuieste de vreo sase secole asezarea. Izvoarele istorice timocene spun ca ctitoria apartine lui Mircea cel Batrân si a fost ridicata aici, pe micul deal de la Coroglas, de domnitorul român în memoria capitanilor si soldatilor sai cazuti la Rovine. Adevar sau legenda?  Batrânii timoceni afirma cu mândrie ca o ,,lupta a marelui voievod cu turcii ar fi avut loc aici” între Geanova Coroglas si balta Negotinului, în locul numit... Rovine. Trecem peste un curs înca cristalin de apa, urcam panta de unde ultima parte a râului Timoc, înainte de a se întâlni cu Dunarea, apare în toata splendoarea ei. Borivoie Geambru ne spune ca, pâna în urma cu vreo 5-6 decenii, în jurul bisericutei se mai puteau vedea niste pietre mari, care tineau loc de cruci, asezate lânga gropi cu peretii întariti de caramizi arse de marimi neobisnuite în care se aflau oseminte. În viile din vecinatate si acum, prin sapaturi mai adânci, sunt aduse la suprafata solului cranii ome­nesti. De unde provin ele într-un numar asa de mare? Sa aiba vreo legatura gropile mortuare, osemintele si bisericuta cu inscriptia ,,Aici a fost rapus craisorul Marco” - descifrata de istoricul austriac Felix Kanitz, cu multi ani în urma, pe piatra mare descoperita în podul unei vechi case din Sârbovlas, nu departe de Coroglas...? Batrânii locului îti povestesc cu lux de amanunte, dar si cu oarecare imaginatie, despre istoria acestor melea­guri. O femeie maruntica, e­nergica, nestiutoare de carte, stie despre neîntrecutele fapte ale domnitorului român Radu cel Mare care a zidit în Valea Timocului zece mânastiri, a carui casa numita  ,,conac”  poate fi vazuta în centrul Zai­cerilor si numita ,,Radulbeg”. De la Maria - asa o cheama pe femeia care îsi trage radacinile din Bârza Palanka, de-acolo unde parintii ei au fost vecini cu bunicii dinspre mama, si ei români - ai domnului Zoran Lilici, fost prim-ministru al Serbiei, aflam de ispravile haiducului Velcu, refugiat aici, din cauza poterei, din zona baltilor dunarene din sudul Mehedintiului, dar si despre luptele cu turcii ale lui Tudor Vladimirescu în zona Cla­do­va... Aduc vorba despre biseri­cuta de pe deal, ajunsa în paragina. Ochii i se umezesc, ridica din umeri dându-mi de înteles ca nu neputinta îi o­preste pe localnici s-o res­taurez. Le este teama de ur­mari fiindca n-au voie sa aiba lacasele lor de cult si nici sa asculte slujbele în biserica ori cele ocazionate de alte ri­tualuri religioase, în limba neamului lor... Maria n-a avut copii, dar casa si-a trans­format-o în orfelinat si azil.  Vorbeste domol despre copiii ei ajunsi peste mari si tari. ,,Toti vorbesc bine româneste, singura limba pe care mi-a lasat-o mostenire mama. La noi, în Timoc, e un blestem care ne urmareste <<Vorba lui care o lasa, blastamat sa fie în casa>>” Gospodaria ei e mare, de vreme ce aici se adapostesc 27 de copii si vreo 20 de batrâni. Maria nu are pamânt, dar nici nu cumpara pâine, carne ori lapte de la magazin. Îsi asigura traiul lucrând cu marea ei familie terenurile celor plecati în strainatate. Toti stiu ce au de facut în spatioasa bucatarie, doua fetite framânta pâînea, într-o camera apropiata, o batrâna îngâna tulburator: ,,Haida, haida Mano, Mano”, miscând aproape programat sânducul, adica leaganul facut din lemn de tei. Micutul se încapatâneaza sa adoarma. Despre el Maria zice: ,,Acum opt luni, l-am gasit aruncat într-o galeata lânga târgul din Negotin... Eu i-am taiat buricul…” în curte, trei batrâni stivuiesc sub un sopron lem­nele, iar doi tineri, înca ado­lescenti, schimba fiarele la un plug... Le promit ca ma voi întoarce la Coroglas.  Brava românca nu uita sa se cri­ceasca sa-i aduc carti si ziare românesti, dar si discurile Mariei Lataretu si ale Dom­nicai Trop... Flutura mâna deasupra capului si insista: ,,Sa nu uiti”. Gândurile pline de admiratie ne dau si acum târcoale si ne îndreapta invariabil spre asezarea de români demni de lânga apa Timocului, care pastreaza cu sfintenie limba stramoseasca. În replica, la Cladova, în casa unui cunoscut, refugiat din Bosnia, o doamna îmbracata elegant stâlceste rau de tot limba româna. Într-un târziu, nu fara surprindere, aflam ca „vi­zi­tatoarea“ cu pretentii de a fi urmat înalte scoli raspunde la prenumele Tanta si este cadru medical la Craiova, la un cabinet de fizioterapie.

Cântecele lui Jiva

,,Strabunii mei au venit de la voi, se chemau Martin si erau din Pristol. O mai fi cineva din neamul meu acolo? Am tot zis ca ajung odata pe la ei. Macar sa cânt la o nunta - zice Zoran, un îndragit in­terpret de muzica populara din Valea  Timocului. De mic mi-a placut sa cânt în vlasca si sa joc cam tot asa ca pi la voi, la Izverna… Milita, dascalita noastra ne-a învatat... E batrana, dar joaca si acum... O gasiti la Negotin... Si muierii  mele i-a fost drag - cum se zice folclorul. Veniti, în vara, în Homole, la Lepenski Vir, la cel mai mare festival de folclor din Europa si sa va minunati ce fac vlahii. Nu uita sa ne-aminteasca de baba Draga din Clocovat de la care a cules multe cântece stravechi. De la ea am aflat cuvinte pe care nici voi nu le stiti ce înseamna, cum este <<bot de crac>>, <<adica început de padure>>” ... Are formatia lui si se descurca destul de bine din cântat” ... Baiatul lui are 20 de ani si ,,o mai da si pe sârbeste”, dar eu cu muierea vorbim în casa numai româneste. Cu modestie, ca o destainuire, te avertizeaza: ,,Sa-l fi cunoscut voi pe Jiva din Cladova cu taraful lui... Ce mare lautar ale carui multe cântece s-au pierdut... Sau pe Milorad... Vreti s-auziti un cântec vlasc?” Privind fix, se porneste ras­colind parca trecutul neamului sau timocean... Rând pe rând cânta „Cobori Doamne pe pamânt“, ,,Aseara pe vremea cinei” ori ,,Cu caruta la salas”, spre a încheia cu tulburatoarea doina ,,Ma suii în dealul Cernei” despre care spune ca a învatat-o în satul Marianei Draghicescu, la Bogâltin... ,,Degeaba ne tri­miteti carti din tara, daca nu stim sa citim... Avem nevoie de învatatori... Vlasii nostri au strâns semnaturi, sa ne aprobe ca în scolile din Valea Ti­mocului sa se predea, chiar si facultativ, limba româna. Am dus documentatia la Belgrad si acolo s-a înmormântat... Ne-asteapta la vara urmatoare.” Atunci o sa auziti câteva balade care nu se stiu peste Dunare. Am sa va pregatesc si câteva legende despre familiile Cara­pancea si Craciun din zona Cladovei, cele mai apre­ciate din neamul nostru aici, în Valea Timocului... Peste 300 de ani au administrat Craina...

Horia Ilia - articol preluat cu acceptul autorului