Motto: ,, …Albanezii dară nu sunt rude cu noi, românii, Ci ne sunt chiar fraţi, fraţi din acelaşi sânge dacic. Albanezii sunt pentru noi ceea ce sunt celţii pentru francezi.” Bogdan Petriceicu Haşdeu
Lucrarea Istoria Albanezilor din România de Gelcu Sefedin Maksutovici este o reeditare din anul 2003 a editurii Kriterion şi propune o sinteză pe 200 de pagini asupra Comunităţii Albaneze din România (reprezentată de Colonia Albaneză), evocând începând cu Al-Doilea Război Daco-Roman (105-106) până la Războiul de Secesiune al Republicii Yugoslavia cele mai importante evenimente care au marcat comunitatea Albanezilor din România.
Astfel, de la domitori aparţinând comunităţii Albaneze cum a fost Vasile Lupu zis Albanezul (1634-1653), până la familii boiereşti ca şi Ghica, comunitatea albaneză a produs scriitori şi poeţi cum sunt Elena Ghica-Dora d’Istria, Victor Eftimiu-născut în Albania, Asdreni (poetul naţional Albanez), profesori ca şi Dumitru Polena, Lucia şi Nicolae Djamo, actori ca Nicu Constantin, militari de carieră ca şi Mareşalul Ion Antonescu etc.
O mare parte din lucrare o reprezintă activitatea Coloniei Albaneze din anii României moderne şi a ,,Societăţii culturale Dritta(Lumina)”. Reţinem un fragment dintr-o scrisoare emoţionantă adresată Prim Ministrului Mihail Kogălniceanu:
,,…Colonia Albanedă, care trăiesce cu mulţumire sub aripile binefăcătoare ale României glorioase şi beneficeedă cu profusiune de libertăţile Ei, vine, prin reprezentanta Sa Societatea ,,Dritta”din Bucuresci, şi, în numele întregului popor Albanedu, frate de sânge şi convieţuitoru cu Românii transdanubieni, Ve adresedă, cu profund respectu, expresiunile cele mai sincere şi mai călduroase de mulţumire şi recunoscinţă”.
Partea cea mai surprinzătoare expusă în lucrarea sus amintită, pentru aceia care nu ştiau, este naşterea Imnului Naţional Abanez sau Imnului pentru Flamură (Hymni i Flamurit), pe versurile poetului albanez Asdreni, aranjament muzical al compozitorului şi folcloristului român D.C.Kiriac, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Evenimentul a avut loc în anul 1907-1908 în Bucureşti, pe strada Izvor 16, la sediul Societăţii Bashkimi (despinsă din Dritta). De aici imnul a fost răspândit în întreg spaţiul Balcanic, mai apoi în lumea largă.
Partea finală a lucrării priveşte perioada anilor 1920-1989 şi 1990-2000 subdivizată în perioadele Regatului Albaniei al lui Zog I, ocupaţiei fasciste a Albaniei de către Regatul Italiei, regimul comunist a lui Enver Hoxha şi mai apoi căderea comunismului şi Războiul de Secesiune al Republicii Yugoslavia.
Unul dintre neajunsurile minore ale lucrării, dealtfel echilibrată şi echidistantă politic este acela de a nu aminti decât în treacăt, contribuţiile albaneze la Războiul contra U.R.S.S., ,,…referitor la perioada celui de.al doilea război mondial, […], albanezii din România, în majoritatea lor erau susţinători ai luptei de eliberare naţională a albanezilor din patria de origine, chiar dacă, la conducerea României se afla mareşalul Ion Antonescu, şi el provenind dintr-o familie cu origine albaneză, iar unii albanezi români, luptau pe frontul de răsărit alături de armatele germane”(pag. 116).
Doar printr-o eroare a istoriei, în preajma celui de-al doilea război mondial, Albania este ,,testată” doctrinar de regimul fascist şi părăsită în braţele comunismului, agresiunea italienilor ducând la creerea organizaţiilor antifasciste şi comuniste din exil, cum a fost aceea a Organizaţiei Antifasciste Albaneze din Constanţa (anii 1945-1946).
De asemenea, tot conex acestui episod şi presupusului colaboraţionism cu armata germană ,,cotropitoare” din Yugoslavia, Românii din Peninsula Istria (Fiume-Rijeka, în prezent în Croaţia) sunt supuşi unui progrom teribil după 1946 de către populaţia sârbo-croată, denunţaţi drept duşmani, fascişti, agenţi ai Italiei la fel ca şi albanezii (limba străină cea mai vorbita de albanezi este italiana). Exodul generat printre italieni şi Români în zona Istria, Albanezi în zona Macedonia şi Kosovo este unul de proporţii.
Deşi prezenta lucrare este apărută înainte de anul 2008, cititorul trage concluzia la finalul cărţii că, proclamarea Republicii Kosovo în anul 2008 a fost un act de justiţie pentru fraţii noştrii albanezi, oprimaţi o jumătate de secol de Serbia. Necesitatea unei astfel de lucrări pentru cititorul român este esenţială pentru cunoaşterea trecutului şi proiectarea viitorului, alături de eroica naţiune soră, Naţiunea Albaneză.
Av. Lucian Handra
