Săptămâna scursă Istoria Europei a mai înregistrat o pagină semnificativă: invitarea Albaniei în Alianţa Nord-Atlantică. Anul curent aduce comemorări şi prilejuri de sărbătoare în toată Europa, depinde de unghiul din care este privită istoria.
În afara de comemorarea/aniversarea începerii Celui De-al Doilea Război Mondial, anul acesta pe 7 aprilie Albania comemorează 70 de ani de la anexarea acesteia la Regatul Italiei.
Evenimentul este încă discutat în Albania sub aspectul definirii patriotismului în secolul XX şi a secolului XXI: era patriot acela care lupta împotriva Italiei fasciste sau acela care, acceptând un rău mai mic avea oportunitatea reîntregirii naţionale, aducerii fraţilor albanezi din Kosovo şi Macedonia sub un singur steag?
În Italia, evenimentul deschidea calea unor vendete teritoriale văzute ca legitime în Mediterana: Grecia, Albania, Coasta Dalmată a Regatului Sărbo-Croato-Sloven(peninsula Istria şi oraşul Fiume), Palestina(cu protecţia evreilor persecutaţi de către Regatul Unit).
Legăturile Albaniei cu Italia erau ,,ombilicale”, luând în considerare posesiunile Serenisimei Republici Veneţiene în Albania(Albania Veneta), mai apoi fuga familiei eroului naţional Skanderbeg în Italia, lupta împotriva Imperiului Otoman, etc.
Filmul istoriei s-a derulat astfel: în ziua de 7 aprilie 1939, Italia începe invadarea şi cucerirea Albaniei cu circa 22.000 soldaţi în trei puncte: Santi Quaranta-Valona-Durazzo, în timp ce rezistenţa albaneză putea să se bizuie pe aproximativ 10.000 de concentraţi, armată şi forţe de poliţie.
Pierderile italiene au fost de 93 de oameni (12 morţi şi 81 răniţi): dintre ofiţeri 1 mort şi 9 răniţi, subofiţeri 1 mort şi 8 răniţi, dintre soldaţi 10 morţi şi 64 răniţi.
Pierderile albaneze din timpul ocupaţiei sunt cifrate la 28.000 morţi, 12.600 răniţi, 43.000 deportaţi sau încarceraţi în lagăre de concentrare, 61.000 de locuiţe incendiate, 850 de localităţi distruse.
Regele Zog I al Albaniei a părăsit ţara la 9 aprilie 1939 cu avionul cu destinaţia Grecia, mai apoi spre Londra, fiind însoţit de Regina Geraldina Appony şi fiul Leka.
Pe data de 12 aprile 1939, Parlamentul Albanez a aprobat abdicarea Regelui Zog I şi a votat unirea personală cu Italia, oferind coroana Regelui Victor Emanuele III. Formarea administraţiei a revenit Partidului Fascist Albanez(Partia Fashiste e Shqipërisë), care în mai 1940 număra 13.500 membrii, sub conducerea lui Tefik Mborja. Noua colonie a adoptat steagul albanez-fundal roşu cu acvila bicefală, încadart de două fascii.
Organizarea cămăşilor negre albaneze s-a făcut în patru legiuni, din italieni nativi şi albanezi, astfel:
-Legiunea Albeneză I a Miliţiei Albaneze-Tirana
-Legiunea Albeneză II a Miliţiei Albaneze-Korce(Curcea)
-Legiunea Albaneză III a Miliţiei Albaneze-Vlore(Flore sau Floare)
-Legiunea Albaneză IV a Miliţiei Albaneze-Shkoder
Asumarea Cancelariei Guvernului de către Shefqet Verlaci a dat ocazia patrioţilor albanezi să conceapă planuri pentru Albania Mare care să cuprindă Kosovo, Muntenegru şi Chameria(aparţinând de Grecia).
Italia a colonizat în Albania cetăţeni din peninsulă după 1939, în afară de aceia din anul 1918 şi 1926. Mai mult de 1.000 de femei italiene au rămas după război ca şi colonişti în Albania soţii ale albanezilor, descendenţii lor fiind repatriaţi în timpul regimului comunist al lui Enver Hoxa, ultimii părăsind Albania în 1992.
Aromânii sunt cunoscuţi în Albania sub denumirea de Vlah sau Cioban(Choban). Aceştia au participat la administraţie sub regimul fascist în zonele unde sunt majoritari (Korce-Curcea, Vlore-Flore), Kosovo, Macedonia.
Ulterior războiului, au fost supuşi unei crunte campanii de deznaţionalizare de către Yugoslavia şi Grecia. Importanţa anexării Albaniei şi mai apoi a Greciei la Imperiul Italiei a fost una covârşitoare pentru Aromâni: aceştia au încercat formarea Ţării Vlahilor, fiind denunţaţi ulterior ca agenţi ai României, folosiţi pentru răspândirea propagandei Româno-Italiene.
În prezent în Albania locuiesc între 100.000 şi 200.000 de Aromâni, la o populaţie de 3.200.000 locuitori. Comunitatea aromână din Albania a dat acesteia miniştrii şi prim-miniştrii(Fatos Nano+Partidul Socialist).
Av. Lucian Handra
