Written by AAG
Saturday, 30 May 2009 05:30
passport
 
Un partid din Ucraina cere reintroducerea vizelor pentru cetatenii Romaniei din motive de demnitate nationala.
 
Dupa ce presedintele rus, Dmitri Medvedev, a denuntat vineri tentativele de atac la suveranitatea Republicii Moldova, facand aluzie la Romania, iar Transnistria va folosi steagul Rusiei ca simbol al republicii separatiste, un partid din Ucraina cere reintroducerea vizelor pentru cetatenii romani.

Liderul Partidului Popular-Democrat din Ucraina, Lidia Sprun, a declarat vineri ca este necesar ca autoritatile de la Kiev sa instituie obligativitatea vizelor pentru cetatenii romani care vor sa calatoreasca in Ucraina daca vor sa apere demnitatea tarii, relateaza portalul Mobus.com, preluat de Agerpres.

Declaratiile presedintelui Romaniei Traian Basescu vizand simplificarea procedurii de acordare a cetateniei romane pentru cetatenii moldoveni reprezinta o amenintare nu doar la adresa suveranitatii Republicii Moldova, ci si a Ucrainei, a afirmat Sprun adaugand ca, potrivit datelor recensamantului din 2001, in Ucraina traiesc 258.619 de moldoveni, adica 0,53 la suta din populatie, distribuiti in special in regiunile Cernauti si Odesa.

 

Lidia Sprun, al carei partid a initiat infiintarea unui guvern de incredere nationala, nu s-a referit aici la minoritatea romana.

"Politica agresiva (a Bucuretiului) se manifesta nu doar printr-o amenintare militara directa. In ultima vreme, in cercurile politice romanesti s-au multiplicat aprecierile incorecte la adresa Ucrainei. Situatia legata de platoul continental din jurul Insulei Serpilor ne provoaca mai mult decat indignare, intrucat reprezinta o dovada clara a modului in care se raporteaza o buna parte a cercurilor influente de la varful Uniunii Europene la tara noastra", a denuntat Sprun.

 

"Cu scopul de a ne apara demnitatea, consider necesara instituirea regimului de vize pentru cetatenii Romaniei care doresc sa calatoreasca in Ucraina", a adaugat ea.

Basescu nu vede nici un fel de incalcare a legislatiei europene in atribuirea cetateniei romane locuitorilor unor state unde dubla cetatenie este interzisa, a acuzat lidera Partidului Popular-Democrat, subliniind ca "ucrainenii nu au voie sa aiba o a doua cetatenie". "Legile ucrainene exista pentru a fi respectate de toti cetatenii Ucrainei, fara exceptie, iar daca actualele autoritati de la Kiev nu fac nimic pentru a apara tara si pe cetatenii ei, atunci opinia publica, societatea civila trebuie sa-si spuna cuvantul in acest sens", a mai spus ea.

 

Lidia Sprun considera ca, in prezent, in Ucraina nu exista cerere pentru cetatenia romana. "Nivelul de trai in Romania este cu mult mai scazut decat in Ucraina, iar posibilitatea de a trece granita cu UE este practic fara obstacole pentru ucraineni. De aceea ne surprinde agitatia artificial creata de romani, incat imi vine sa le spun: 'Nimeni nu are nevoie de cetatenia tarii voastre sarace, cu milioane de someri si zeci de mii de copii flamanzi", a exclamat ea.

Republica Moldova a instituit regimul de vize pentru cetatenii Romaniei din 9 aprilie 2009.

 

Sursa: ZIUA

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 43 guests online