|
Written by AAG
|
|
Sunday, 23 August 2009 20:53 |
Forţele de ordine din Budapesta i-au dispersat pe militanţii formaţiunii paramilitare adunaţi la o ceremonie de “botez” a noilor recruţi.
Luna trecută, o instanţă din Budapesta a decis să scoată Garda Maghiară, braţul înarmat al partidului de extremă-dreaptă Jobbik, în afara legii. Motivaţia a fost că organizaţia declarată în acte drept “culturală” şi-a depăşit statutul, tribunalul subliniind că activitatea Gărzii a fost de natură să provoace panică şi să pericliteze ordinea publică.
Puţini credeau însă că formaţiunea paramilitară va fi uşor de stăvilit, judecând în contextul crizei politice şi economice prin care trece Ungaria, dar luând în consideraţie şi popularitatea crescută a extremismului din ultimii ani. Garda şi Jobbik şi-au atras popularitatea prin campaniile împotriva a ceea ce ei numesc “criminalitatea ţigănească”.
Criticii celor două formaţiuni le acuză însă că aceste discursuri nu fac altceva decât să incite la ură etnică.
Planurile iniţiale ale liderilor Gărzii au fost să organizeze o ceremonie fastuoasă de înregimentare a noilor membri în Piaţa Eroilor din centrul capitalei maghiare, la fel ca anul trecut. Piaţa are o mare încărcătură simbolică pentru naţionaliştii maghiari datorită statuilor care-i înfăţişează pe liderii celor şapte triburi hunice, dar şi pe primul rege apostolic al Ungariei.
Municipalitatea a refuzat însă să le acorde membrilor Gărzii permisiunea de a se aduna în spaţiul respectiv. În aceste condiţii, ceremonia de depunere a jurământului s-a mutat într-un spaţiu privat, în localitatea Szentendre, din nordul Budapestei.
Potrivit BBC, sute de bărbaţi şi femei, cu toţii îmbrăcaţi în uniformele negre ale Gărzii Maghiare care amintesc de ţinutele membrilor Crucii cu Săgeţi, o organizaţie fascistă maghiară din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au ajuns la Szentendre cu autobuzul. Un număr aproape egal de poliţişti au încercuit însă perimetrul şi le-au adus la cunoştinţă extremiştilor că adunându-se într-un spaţiu public încalcă legea.
Deşi extremiştii maghiari au devenit celebri pentru revoltele pe care le-au pus la cale în ultimii ani în Budapesta, de această dată s-au disipat paşnic, după ce poliţiştii le-au controlat actele de identitate.
Garda Maghiară are aproximativ 1.500 de membri, conform numărului publicat pe site-ul partidului Jobbik, iar decizia de a-i scoate în afara legii a dat o lovitură dură extremei drepte din Ungaria. Liderii Gărzii susţin însă că dreptul lor de a se asocia este garantat de constituţia statului.
Dacă falanga paramilitară a fost interzisă, extrema dreaptă începe să capete un cuvânt greu de spus în politica din Ungaria. Partidul a câştigat 15% din voturile exprimate la scrutinul european din iunie, astfel că, din cei 22 de deputaţi câţi are Ungaria la Bruxelles, 3 fac parte din Jobbik. Sursa: Cotidianul
|