"Romania va ramane o tara subdezvoltata, fara putere externa"

Prima mea întâlnire cu ţara dumneavoastră a fost în 1971... în ciuda naţional-comunismului şi a politicii de dezvoltare intensivă, care era excepţională în Europa, în ciuda comunismului, a Canalului-puşcărie din anii ’50, faptul că în mai multe locuri oamenii trăiau ca în secolul al XIX-lea... La începtul anilor ’90 era evident că mult apărea posibil, dar Vestul a pus punctul pe „i“ (cum se zice în franceză), şi cei care au dat lovitura de stat au pus imediat mâna pe puterea economico-politică, cu binecuvântarea Vestului... Deşi crocodilii au lăsat naivii, „inocenţi“, să se joace un pic, după care, foarte repede, lucrurile serioase au fost luate în mână... se vede bine astăzi. Puterea economică şi politică este în mâna tuturor foştilor membri importanţi ai PCR... şi mai precis a multor mari securişti sau a copiilor de securişti. Nu mă refer la securiştii de jos, ci la cei de sus.

Născut în 1940, Claude Karnoouh este specialist în ştiinţe umane (filozofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică), deţinând însă şi o licenţă în fizică şi chimie. A predat la universităţi de prestigiu din Franţa, dar şi din SUA şi Italia şi este membru al Centrului Naţional Francez de Cercetare Ştiinţifică.

În 1971 ajunge în România, iar în 1973 realizează mai multe anchete etnografice şi folclorice în sate din Maramureş. A predat la Facultatea de Filozofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi la Universitatea Bucureşti şi a scris câteva lucrări despre România. Într-un dialog cu ziarul Cotidianul, Claude Karnoouh face o radiografie crudă a României ultimilor 20 de ani.

Domnule Karnoouh, am văzut critici la adresa capitalismului globalizant, dar care ar fi păcatele capitalismului românesc?

Păcatele capitalismului românesc sunt păcatele capitalismului în general, adică un Weltanschauung care este unul singur: profitul. Dar specificul capitalismului românesc este următorul: în acest capitalism cetăţeanul n-are nici o protecţie legislativă.

Există legile, dar ele n-au nici un început de valabilitate din cauza corupţiei uriaşe. Nu spun eu acest lucru, ci UE.

Ce ne trebuie, în general, ca să digerăm complet istoria? De ce avem impresia că nu am învăţat nimic din trecut sau de la alţii şi dăm, inocent, de fiecare dată, cu capul de pragul de sus, făcând aceleaşi greşeli?

Spuneţi-mi care este poporul care nu face greşeli! Dar, în cazul României, mi se pare că elitele cred totdeauna că sunt mai şmechere decât orice popor... Şi la urma-urmei, ele sunt orbite de interesul lor imediat.

În 1989, românii trăiau criza comunismului, acum trăiesc criza capitalismului. Dacă în toamna lui 2009 ar fi candidat Ceauşescu, ce s-ar fi ales la urne?

Nu ştiu... acest tip de prognoză nu ţine de competenţa mea.

Avem nevoie de un ghid de bună/raţională folosire a capitalismului şi nu l-am avut? Ţările occidentale par că s-ar fi uitat la instaurarea democraţiei estice cu un fel de curiozitate extatică, precum la un experiment de proporţii, fără să se implice prea mult.

De ce s-ar împlica ţările din Vest dacă ţările din Est, „foste comuniste“, s-au purtat frumos, ca nişte bune slugi, fără contestaţii?... Plătind bine câteva elite bine îmblânzite, ca nişte câini de circ... totul era cum voia Vestul.

Deşertul se întinde - îl citaţi undeva pe Nietzsche referitor la modernitate, acum deşertul este cu adevărat un deşert -, ce va lăsa în urma ei această criză? Ce lecţie credeţi că vom învăţa?

Care criză? Cea economică, cea care în scurt timp a întărit, ca niciodată înainte, puterea băncilor care au supravieţuit crizei financiare, partea industrială, criza rămâne destul de puternică în afara Extremului Orient (China, India, Indonezia, Taiwan, Singapore etc...). Apoi avem şi o criză ecologică. Odată cu falimentul constatat la Copenhaga, este evident că deşertul va creşte... Mi se pare evident datorită logicii interne a capitalismul tehnico-ştiinţific care este nu doar o formă de dezvoltare, ci şi ultima întruchipare a metafizicii. Altfel spus, tehno-ştiinţa este o nouă religie, chiar pentru ecologişti.

România în anii ’90 era mai inocentă, mai naturală ca să zic aşa şi, deci, mai plăcută decât în 2009? Cum v-o amintiţi? Ce v-a frapat la prima întâlnire cu ţara noastră?

Prima mea întâlnire cu ţara dumneavoastră a fost în 1971... în ciuda naţional-comunismului şi a politicii de dezvoltare intensivă, care era excepţională în Europa, în ciuda comunismului, a Canalului-puşcărie din anii ’50, faptul că în mai multe locuri oamenii trăiau ca în secolul al XIX-lea... La începtul anilor ’90 era evident că mult apărea posibil, dar Vestul a pus punctul pe „i“ (cum se zice în franceză), şi cei care au dat lovitura de stat au pus imediat mâna pe puterea economico-politică, cu binecuvântarea Vestului... Deşi crocodilii au lăsat naivii, „inocenţi“, să se joace un pic, după care, foarte repede, lucrurile serioase au fost luate în mână... se vede bine astăzi. Puterea economică şi politică este în mâna tuturor foştilor membri importanţi ai PCR... şi mai precis a multor mari securişti sau a copiilor de securişti. Nu mă refer la securiştii de jos, ci la cei de sus.

Vă rog să schiţaţi o evaluare şi o descriere a evoluţiei sau (poate) a involuţiei României.

Îmi e greu, nu sunt profet, dar... Singurul lucru care mi se pare evident este într-adevăr că deşertul creşte între marea sărăcie şi supermarket.

Care ar fi, după părerea dumneavoastră, atuurile României şi de unde ar trebui să vină salvarea ei?

Nu există nici o salvare, nici un adăpost nicăieri... România va rămâne o ţară subdezvoltată, fără putere externă, bună pentru manopera sa de calitate şi extrem de ieftină.... Asta a vrut Vestul. Bineînţeles, veţi avea câţiva papagali care se pretind intelectuali care cântă în slujba capitalismului şi a liberalismului de baltă la comanda stăpânilor lor... E adevărat că intelighenţia română are de demult un sens al slugărniciei excepţional de bine dezvoltat, în afară de şcoala de la Cluj şi prietenii săi, cu multe nuanţe teoretico-practice în jurul revistei „Idea“...

Până la urmă, rămâne în picioare o chestiune importantă: libertatea. Nu? Cu riscurile şi deliciile ei, rămâne un ideal valabil pentru orice epocă. Cum îl putem apăra mai bine?

Puterea în România a devenit, datorită stilului Băsescu (şi consilierilor lui), o putere de tip peronist... Experienţa mea din lumea a treia m-a învăţat că libertatea este un cuvânt abstract şi gol dacă n-ai nimic în burtă. Toată istoria modernă, şi nu numai, arată că omul se luptă în primul rând pentru o supravieţuire fizică, şi că această luptă poate să aibă mai multe referinţe: religioase, instituţionale, ideologice. Credeţi că o parte din ţărănimea rusească s-a ridicat împotriva regimului autocratic ţarist fiindcă îl citise pe Lenin sau pe Plehanov? Nu, s-a ridicat fiindcă nu mai puteau de sărăcie şi din cauza pierderii războiului... Adevărul esenţei umane a fost dezvăluit, de demult, de un autor latin - Plautus şi reluat de Machiavelli, mai târziu de Hobbes, cu bună dreptate: „Homo homini lupus“. Asta e esenţa cea mai pură a speciei umane... Dar, cu toate acestea, se pot face din când în când lucruri excepţionale în domeniul artei...

Sursa: COTIDIANUL