| Written by AAG | |||
| Friday, 10 July 2009 21:39 | |||
![]() Vicepresedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan, a anuntat, vineri, ca vor merge la Strasbourg cu patru hotarari de Consiliu Local privind referendumul pentru autonomie care au fost anulate definitiv in instanta, la Curtea de Apel Brasov, transmite corespondentul NewsIn.
Gazda Zoltan a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca au pierdut definitiv patru procese privind hotararile pentru referendumul de consultare a populatiei in privinta modificarii granitelor administrativ teritoriale in vederea infiintarii Tinutului Secuiesc si ca isi vor cauta rezolvare la CEDO. Cele patru hotarari sunt din Sfantu-Gheorghe, Ozun, Ilieni si Varghis. "Ieri am discutat cu avocatul si mergem la Strasbourg cu ele", a spus Gazda.
Conducerea CNS a propus organizarea unui referendum care ar fi necesar pentru a putea inainta in Parlament o initiativa legislativa care propune modificarea limitelor administrativ teritoriale ale judetelor. Intrebarea care ar fi adresata cetatenilor este daca sunt sau nu de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judetelor din care fac parte.
Sursa: Ziare.com
|

















