|
Written by AAG
|
|
Thursday, 11 February 2010 12:54 |
Un ambasador arab, în vârstă de 40 de ani, a solicitat divorţul imediat după nuntă, deoarece a descoperit că soţia lui avea barbă şi era saşie.
Diplomatul s-a plâns în faţa tribunalului islamic că a fost înşelat şi că în perioada în care s-a întâlnit cu cea care avea să-i devină soţie, acesta a purtat tot timpul burka, acoperindu-şi faţa, astfel încât el nu avea idee cum arată aceasta.
Potrivit Daily Mail, imediat după semnarea contractului de căsătorie, în Dubai, bărbatul a încercat să îşi sărute viitoarea soţie, dar s-a trezit uitându-se la o faţă bărboasă şi la nişte ochi saşii.
"A fost absolut îngrozit. Mireasa avea o personalitate drăguţă, însă a existat un motiv foarte serios pentru care şi-a ascuns faţa în spatele vălului. Divorţul era inevitabil, iar mirele a mers direct la tribunal, lăsându-şi mireasa plângând ", a povestit un oaspete prezent la nuntă.
Ambasadorul, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, a reuşit să obţină anularea căsătoriei, însă nu a recuperat şi banii pe care i-a cheltuit la nuntă, pentru maşina mirilor şi pentru bijuterii. Sursa: Libertatea
|