Plantele psihotrope au fost utilizate de traci in cadrul ritualurilor religioase

Românii, dar şi strămoşii lor mergând până la traci au folosit plante psihotrope de mii de ani. Ce-i drept, nu mereu în scop recreaţional, ci, mai ales, în ritualuri magice şi religioase. Cercetător din cadrul Institutului de Istorie a Religiilor, Andrei Oişteanu a ţinut recent o prelegere despre utilizarea magico-ritualică a acestor plante în spaţiul dunărean, cu date preluate dintr-un capitol al viitoarei sale căriţi "Narcotice în cultura română. Istorie, religie, literatură".

În spaţiul carpato-dunărean o serie de istoriografi greci şi români au vorbit despre folosirea de către traci a anumitor plante, marea majoritate a istoricilor ajungând la concluzia că ar fi vorba de cânepă. Herodot, cel mai cunoscut dintre aceştia, menţionează folosirea canabisului în cadrul ritualurilor funerare la triburile dintre Nistru şi Nipru. Se pare că în timpul acestor procesiuni, rudele defunctului intrau într-un cort unde încingeau pietre, aruncau în foc seminţe de canabis şi intrau într-o beţie similară celei cu vin.

Strabon, în Geografia, se referă la preoţii traco-misieni pe care îi numeşte "kapnobatai", termen tradus de Mircea Eliade şi apoi de Petru Culianu ca "umblător prin fum", termenul descriind astfel un ritual practicat de aceşti sacerdoţi de a-şi provoca extazul prin fumul de cânepă. În dyonisii, sărbătorile închinate zeului grec Dionysos, cunoscut la romani sub numele de Bacchus, se consumau de asemenea vinul şi iedera, cea din urmă cunoscută ca o plantă având efecte psihotrope, descrise de Plutarh ca "un fel de vrajă, o uluire a spiritului, care provoacă celor predispuşi un fel de furie religioasă".

Domnitorii români se drogau cu opium

Andrei Oişteanu precizează însă că, spre deosebire de consumul recreaţional, deci desacralizat, în toate aceste atestări istorice este vorba despre contexte rituale precise în care regăsim aceleaşi elemente: agapa rituală, narcoza, profeţiile onirice. Potrivit cercetătorului, utilizarea acestor plante psihotrope nu se limitează doar la antichitate, ea fiind practicată în mod uzual de ţărani, fapt atestat atât de lucrările lui Vasile Pârvan sau de culegerile de medicină empirică. Şi în perioada fanariotă consumul de plante halucinogene continuă, fapt validat de istorici.

Astfel, domnitorul Nicolae Mavrocordat folosea magiunul de opium în mod constant, Constantin Racoviţă Cehan mânca "afion" (opium-n.r.), iar Grigore al II-lea Ghica a murit de la o supradoză de Theriaca celesta (tot o substanţă opiacee). De asemenea, asocierea acestor plante cu ritualurile funerare apare mereu în imaginarul colectiv, atât în practici cât şi în reprezentările din creaţiile artistice, fie cu scopul de a narcotiza spiritele păzitoare, fie pentru a-l ajuta pe defunct să treacă vămile.

În final, Andrei Oişteanu a vorbit despre cartea lui Mircea Eliade "Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului" şi folosirea narcoticelor în atingerea unei experienţei mistice care aspira să depăşească spaţiul şi timpul. Printre plantele folosite de acestea în timpul ritualurile ascensionale se afla cânepa şi mai ales un tip de ciupercă psihoactivă Amanita Muscaria, cunoscută sub numele de buretele pestriţ.