| Written by AAG | |||
| Sunday, 26 July 2009 21:26 | |||
![]() O familie de evrei jura ca nu va mai pune piciorul in Germania dupa ce, in timpul unei escale, a fost profund umilita de un granicer. Potrivit capului familiei, Michael Sitbon, dupa ce unul dintre ofiterii germani de frontiera a vazut pasaportul israelian al sotiei sale, el a scuipat in el si a facut un gest cu mana ca si cum ar fi vrut sa o impuste.
Michael Sitbon a promis ca nu va da uitarii incidentul de joi si ca il va da in judecata pe granicerul care "avea o tunsoare precum cea a lui Hitler". Ambasada germana din Israel a fost la randul ei informata cu privire la tratamentul degradant si rasist la care a fost supusa familia Sitbon de catre granicer, relateaza portalul ynetnews.com, consultat de HotNews.
"Am fost socati. Este foarte dureros. Sotia mea este nepoata unui supravietuitor al Holocaustului... Am zburat prin Germania ca a fost cel mai ieftin zbor, insa sotia mea nu mai vrea sa ajunga niciodata acolo", a declarat Michael Sitbon, in varsta de 28 de ani, pentru Radio Shalom. "M-am confruntat cu antisemitismul si in trecut. Franta nu duce lipsa de asa ceva. Insa n-am sa tac in legatura cu acest incident. Il vom da in judecata pe ofiter, chiar daca va trebui sa-l confrunt. Nu voi putea sa-i uit fata. Avea o tunsoare precum cea a lui Hitler", a adaugat el.
Familia Sitbon locuieste in Franta de peste trei ani. Ea a ajuns in Germania venind de la Paris, urmand sa se imbarce intr-un avion cu destinatia Israel. Initial ofiterul german nu ar fi vrut sa le permita sa treaca, afirmand ca Dvora, in varsta de 26 de ani, statuse in Franta peste perioada permisa de viza. "Stateam acolo cu patru copii, dintre care cel mai mare nu are decat patru ani, iar cel mai mic numai o luna si cateva zile. Din cauza asta, am preferat sa nu raspundem provocarii, astfel incat sa nu ne cream probleme in timpul investigatiei", a povestit Michael. "Ulterior", a continuat el, "a decis ca ne va lasa sa trecem, dar a vrut sa se asigure ca fiecare copil corespunde pasaportului. Asa ca mi-a cerut in germana sa-i ridic. Cand am facut asta, ne-a injurat pe mine si pe sotia mea si a scos tot felul de sunete ca si cum ne impusca".
Din pacate, a precizat Michael, foarte putini oameni se aflau la fata locului, "astfel incat doar o persoana a vazut incidentul. Aceasta este martorul nostru". Vineri dimineata, aminteste ynetnews.com, familia a aterizat in sfarsit la Tel Aviv. La inceputul saptamanii care a urmat, Michael a vorbit despre incident la Radio Shalom si l-a reclamat totodata la Ambasada Germaniei din Israel.
Sursa: ZIUA
|

















