Written by AAG
Tuesday, 07 September 2010 09:20

 

Un profesor de la Şcoala de Poliţie din Câmpina, multiplu campion la judo, lua 600 de euro de la candidaţi pentru promovarea probei sportive.

Totul are un preţ! Chiar şi viitorii poliţişti dau şpagă ca să ajungă să studieze la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina. Profesorul de sport a fost trimis după gratii, ieri, pentru că a luat câte 600 de euro de la candidaţii care au vrut să promoveze proba de aptitudini fizice, fără bătăi de cap.

Proba sportivă eliminatorie de la şcoala de Poliţie din Câmpina a devenit o adevărată afacere pentru comisarul Gabriel Munteanu. Asta au descoperit procurorii anticorupţie care au constatat cu surprindere că o parte dintre viitorii subofiţeri, care au susţinut examenul de admitere în sesiunea august-septembrie din acest an, i-au dat mită câte 600 de euro sau alte mici atenţii.

Poliţistul Gabriel Munteanu, profesor de sport de trei ani la şcoala din Câmpina, multiplu campion naţional, european şi mondial la judo, a profitat de faptul că făcea parte din comisia de examinare şi s-a gândit să le dea o "şansă" şi celor care nu făceau faţă probei foarte grele care răreşte vizibil, în fiecare an, rândurile candidaţilor.

Poliţistul a căzut în capcana procurorilor deşi ştia că este filat de procurori. El a fost avertizat de o persoană rămasă necunoscută, printr-un sms: "Eşti urmărit. Gagica DaNA e cu ochii pe tine", a fost mesajul, pe care l-a primit la 1 septembrie.

Într-un interviu acordat presei la începutul anului, comisarul Munteanu povestea despre munca lui fără greşeli.

"Prefer să mă laude alţii, decât să mă laud eu. Nu am un anume principiu, dar îmi place să nu ies în evidenţă. Dacă ceilalţi respectă ceea ce fac şi ceea ce muncesc, este foarte bine. Vreau ca eu să fac lucrurile fără să greşesc", spunea atunci mândru poliţistul.

Sursa: Click


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 22 guests online