Written by AAG
Thursday, 26 November 2009 12:18
arabi
 
Sute de mii de credincioşi musulmani s-au îndreptat miercuri, pe o ploaie puternică, spre valea Mina din apropiere de Mecca, după ce au îndeplinit primul ritual al unui pelerinaj plasat sub o înaltă supraveghere medicală pentru evitarea propagării gripei H1N1.

 

Importante mijloace au fost de asemenea desfăşurate pentru evitarea busculadelor şi a garanta securitatea pelerinilor, o mulţime de peste două milioane de persoane ce constituie cea mai mare adunare umană anuală, menţionează AFP.

Serviciile apărării civile saudite au anunţat că niciun incident nu a fost semnalat la sfârşitul după-amiezii, după primul ritual de Hadj, şapte rotiri în jurul sanctuarului cubic Kaaba unde se află o piatră neagră sfântă.

Adăpostindu-se sub umbrele de ploaie, pelerinii, în tunici imaculate, s-au îndreptat, pe jos sau cu autobuzele, din oraşul sfânt al islamului spre valea acoperită cu pietre Mina, unde ei urmau să îşi petreacă noaptea în corturi ignifuge şi climatizate ridicate de autorităţile saudite.

Ei se vor duce joi pe Muntele Arafat, denumit de asemenea Muntele Compasiunii, moment forte al pelerinajului. Aici, conform religiei musulmane, profetul Mahomed şi-a rostit ultima predică.

 

Conform autorităţilor de la Riad, au fost acordate vize pentru aproximativ 1,6 milioane de pelerini străini, cărora li se adaugă sute de mii de credincioşi din regatul saudit.

Această concentrare umană gigantică riscă să propage gripa H1N1

 

Pentru buna desfăşurare a hagialâcului, marele pelerinaj, în regiune au fost desfăşuraţi aproape 100.000 de agenţi ai forţelor de ordine, alături de 200.000 de cadre medicale, iar la intrarea în valea Mina au fost plasate camere termice, capabile să-i detecteze pe credincioşii cu temperatură.

Însă în pofida recomandărilor autorităţilor medicale, puţini pelerini purtau mască de protecţie.

Au fost descoperite 67 de cazuri sau persoane suspectate de infectare cu virusul gripei A (H1N1), a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii saudit, notează Agerpres.

 

Sursa: Click

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 14 guests online