„Nu există poate popor mai asuprit de un guvern despotic şi mai strivit de biruri şi de angarale. Ei, românii, nu sunt în stare să conceapă măcar nădejdea unei soarte mai bune. Starea de deprimare sufletească în care sunt ţinuţi s-a prefăcut într-un fel de nesimţire şi de apatie naturală” - (englezul W. Wilkinson, sec. XIX).
„Aici, în Valahia, este mare scumpete şi lipsă. Pe uliţă, oamenii îşi smulg pâinea unii de la alţii. Adesea aş fi stat la masă şi nu aveam pâine. (...) Eu nu ştiu ce fel de oameni sunt aceştia, de nu te poţi înţelege cu ei. Să nu crezi că vreun boier de aici sau din Moldova te-ar chema la masă!” - (ungurul Mikes Levelei, 1739).
„Demoralizarea este vizibilă în toate treptele populaţiei bucureştene, iar caractere oneste se găsesc rar” - (ofiţerul austriac Johann Koradin).
„Jumătate din ţară este pustie şi zace în barbarie, deşi acest pământ este o bucată din Paradis pentru o mână harnică şi o cultură înţeleaptă” - (ofiţerul austriac Stefan Dietrich).
„Ce le pasă lor care este numele stăpânului? Ceea ce ştiu ei este că trăiesc ca să muncească, să plătească, să sufere şi să tacă” - (francezul Marmier, 1813).
LANSARE. „Destin valah. În ilustraţii şi 101 texticuleţe”, a lui Adrian Majuru, arată că banii nu-i schimbă în bine pe oameni.
„Mârlanul” - termen folosit pentru populaţia aflată între sat şi oraş, care a invadat periferiile şi chiar centrul marilor oraşe în perioada comunistă - se află într-adevăr la putere, pentru că un principiu de bază al politicii este că reprezentantul unei colectivităţi este ales astfel încât să semene cu cei cărora le cere votul.
Aceasta a fost tema dezbaterii „Mârlanul la putere”, susţinută săptămâna trecută de istoricul Adrian Majuru şi publicistul Stelian Tănase. Ambii vorbitori au fost de acord că banii mulţi şi hainele scumpe nu schimbă cu nimic comportamentul şi atitudinea triviale. Exemplul cel mai potrivit: „omul care este”.
O ţară pustie şi barbară
Dezbaterea a plecat de la volumul de publicistică „Destin valah. În ilustraţii şi 101 texticuleţe” al istoricului Adrian Majuru, lansat cu acest prilej. Cartea, apărută la Editura Paralela 45, adună articolele din ultimii ani ale autorului pe inepuizabila temă a „neantului valah” sau a „blestemului românesc”, astăzi ca şi ieri, ieri ca şi astăzi.
Cartea lui Majuru se alătură unei lungi serii de „strigăte în pustie” – expresii ale unui patriotism rănit, cum ar fi textele lui Cioran, I.D. Sârbu, D. Drăghicescu sau Petre Pandrea, din care citează, de altfel, copios –, dar beneficiază, în plus, de argumentul unor relatări istorice de secol XVIII şi XIX, care ne arată rădăcinile profunde şi imposibil de smuls ale răului actual, documente
de care autorul a avut cunoştinţă în calitatea sa de istoric.
„Ce le pasă lor care este numele stăpânului? Ceea ce ştiu ei este că trăiesc ca să muncească, să plătească, să sufere şi să tacă” - (francezul Marmier, 1813).
„Nu există poate popor mai asuprit de un guvern despotic şi mai strivit de biruri şi de angarale. Ei, românii, nu sunt în stare să conceapă măcar nădejdea unei soarte mai bune. Starea de deprimare sufletească în care sunt ţinuţi s-a prefăcut într-un fel de nesimţire şi de apatie naturală” - (englezul W. Wilkinson, sec. XIX).
„Aici, în Valahia, este mare scumpete şi lipsă. Pe uliţă, oamenii îşi smulg pâinea unii de la alţii. Adesea aş fi stat la masă şi nu aveam pâine. (...) Eu nu ştiu ce fel de oameni sunt aceştia, de nu te poţi înţelege cu ei. Să nu crezi că vreun boier de aici sau din Moldova te-ar chema la masă!” - (ungurul Mikes Levelei, 1739).
„Demoralizarea este vizibilă în toate treptele populaţiei bucureştene, iar caractere oneste se găsesc rar” (ofiţerul austriac Johann Koradin). „Jumătate din ţară este pustie şi zace în barbarie, deşi acest pământ este o bucată din Paradis pentru o mână harnică şi o cultură înţeleaptă” - (ofiţerul austriac Stefan Dietrich).
Sursa: EVENIMENTUL ZILEI
