| Written by AAG | |||
| Monday, 21 November 2011 10:17 | |||
Guvernul german a anunţat vineri că intenţionează să lanseze o procedură de interzicere a partidului neo-nazist NPD, apropiat de o celulă de extremă dreapta suspectată de uciderea a nouă străini, relatează AFP. "Evident, a fost abordată problema unei interziceri a NPD. Conferinţa miniştrilor de Interne ai landurilor a creat un grup de lucru, la care participă şi (ministerul) federal", a declarat ministrul de Interne Hans-Peter Friedrich, la finalul unei întâlniri cu ministrul Justiţiei şi autorităţile regionale. "NPD este un partid ostil Constituţiei, un partid ruşinos, care nu are ce căuta în sistemul nostru" politic, a declarat ministrul de Interne al landului Hesse, Boris Rhein, care prezidează, în prezent, Conferinţa ministerelor landurilor. Dar după eşecul unei prime proceduri în acest sens, în 2003, "este necesară o evaluare atentă a riscurilor. Dacă o luăm pe această cale a doua oară şi eşuăm din nou, ar fi o mare victorie pentru NPD", a avertizat el. Ministrul federal al Justiţiei Sabine Leutheusser-Schnarrenberger a subliniat că grupul de lucru va trebui să "determine ce obstacole ar putea împiedica această procedură, pentru că există cel puţin un lucru asupra căruia toată lumea este de acord, şi anume că nu trebuie să se ajungă într-o situaţie în care o procedură angajată se termină cu un eşec". Germania a fost afectată săptămâna trecută de descoperirea unei organizaţii criminale de extremă dreapta, "Clandestinitate naţional-socialistă", necunoscută până atunci. Această celulă, calificată ca teroristă de către Guvern, era alcătuită din cel puţin trei membri, şi anume doi bărbaţi, găsiţi morţi, şi o femeie, care s-a predat poliţiei. Ei sunt suspectaţi că au omorât nouă persoane de origine străină, între care nouă turci, mici comercianţi cu vârste cuprinse între 21 şi 50 de ani. Crimele au fost comise în diferite regiuni din Germania, în perioada 2000-2006. Sursa: Gandul
|
Ştiri
Ultimele ştiri
Cele mai citite articole
Revista Presei
Traco-Iliria
Media Player
Please update your Flash Player to view content.

















