Concertul din parcul Izvor a fost punctul de întâlnire al homosexualilor din România, care s-au strecurat printre cei 70.000 de spectatori, feriţi de pumnii Noii Drepte. Dar mai mult decât atât, a fost un show aşa cum Bucureştiul nu a mai văzut.
“Fată, nu mai suport soarele ăsta. Trebuie să mă duc la umbră”, îi spune un tinerel cu barbă amicului său, la fel de tânăr şi de ras pe piept. La o privire mai atentă sunt vreo opt. Ceva mai încolo, lângă poarta de acces către Gazonul A din parcul Izvor, un durduliu îşi priveşte languros jumătatea masculină. Nu e încă ora cinci şi jumătate când au aflat din ziare că se va putea intra la concert, dar “fetele” vor să se distreze, chiar dacă riscă o insolaţie.
Şi pe măsură ce trece timpul, iar coada creşte exponenţial, revărsându-se în stradă, Mimi recunoaşte din ce în ce mai mulţi apropiaţi.“Eşti broccoli la cap? Păi aici vine toată gay-imea... aici ne-am dat întâlnire, ăsta e adevăratul gay-parade pentru noi. De ce să ieşi în stradă ca să te bată lumea? Ne vedem la Madonna”, adaugă Mimi, adică Mirel pe numele lui adevărat.
Pax Madonna
Părinţi cu ţâncii de mână, adolescenţi sau oameni de afaceri, veniţi direct de la birou, încep să şteargă diferenţele genetice dintre specia umană şi cea a oilor, înghesuindu-se către strunga unde se verificau biletele. “Fetiţele” chicoteau de fericire. Mai ales că prietena lui Mimi, Zeiţa sau Fantezia, nici el nu mai ştia cum o cheamă, deoarece spune că era cam beat atunci când s-au cunoscut, nu apăruse. Odată intraţi, homosexuali şi heterosexuali deopotrivă au un singur scop: să ajungă cât mai aproape de scenă. Pentru cei cu bilete în Gazonul A, asta înseamnă la vreo 16 metri de locul unde va călca diva. Adică lipiţi de gardul care separă zona unde biletul “în picioare” era de 160 de lei de cea pentru care trebuia să plăteşti 600, pentru cam aceleaşi condiţii de staţionare.
“Îl vezi pe ăla? Cică e creator de modă. E gay toată ziua. L-am şi văzut. La evenimente din astea vine cu prietena lui cea mai bună, ca să nu afle lumea că e pe invers”, explică Mimi, ajuns cu gaşca lui de fete în cel mai avantajos loc: în dreapta scenei, puţin în diagonală. În spatele său, doi amici înfiripau deja o idilă atunci când Paul Oakenfold, DJ-ul care a deschis concertul Madonnei, a apărut pe scenă. Unul dintre ei, venit din provincie de dimineaţă, avusese timp să se şi gătească: o freză emo, cu câteva extensii mov. “M-a costat 500 de mii, dar venisem pregătit cu două milioane. Credeam că mă scalpează de bani ăştia din Bucureşti la coafor. Dar pentru Madonna aş fi dat oricât. Poate îmi strică freza cineva, că îi fac eu cocul...”, spune el, suflecându-şi tricoul peste burtă.
La o privire mai atentă se poate observa cum peste tot se văd băieţi ţinându-se de mână sau care se privesc languros şi ţin ţigara între vârfurile degetelor. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre femei, dar Mimi crede că acolo e mai dificil să faci distincţia între homosexuali şi heterosexuali: “Uneori, aşa sunt fetele, mai lipicioase. La băieţi e mai uşor. Uită-te la ăla în maiou, de exemplu: Are muşchi, merge la sală, dar şi-a tras o tunsoare de gay şi are maioul băgat în chiloţi doar în faţă, ca să i se vadă banda de la boxeri”.
Feriţi de pumnii neolegionarilor şi fanaticilor religioşi, homosexualii români au erupt de fericire când pe scenă a apărut Diva. De fapt, pentru a păstra adevărul istoric, bucuria lor începuse puţin mai devreme, când au ieşit la încălzire dansatorii Madonnei.
Huiduieli de o clipă
Organizatorii concertului dăduseră cifra de 70.000 ca estimare referitoare la numărul de persoane care se vor strânge în parcul Izvor din centrul Bucureştiului. Pe la nouă şi jumătate seara, când Madonna începea să fie huiduită pentru o întârziere care i-ar face pe englezi să regrete că au găzduit-o ani buni la ei în ţară, pe când era măritată cu regizorul Guy Ritchie, mulţimea depăşise însă domeniul cifrelor exacte. Aproximarea se putea face doar în termeni medievali: “Câtă frunză şi iarbă”. Şi mai toţi erau furioşi că, după o aşteptare de peste patru ore, Diva nu îşi făcea apariţia. Însă, odată cu primele reflectoare care au colorat atmosfera, ei s-au calmat precum o masă amorfă de bebeluşi veseli la vederea sânului matern. Aplauze, ţipete, chiuituri, sărituri şi o porţie suplimentară de înghesuială.
Ecrane gigantice, care se frâng în bucăţi pentru a migra pe scena impresionantă şi a se recompune în funcţie de coregrafia fiecărei melodii. Lasere şi lumini. Costume care de care mai extravagante şi o mică, dar inimoasă armată de dansatori. Câţiva instrumentişti şi vreo două domnişoare pentru backing vocals. O maşină decupată din epoca lui Al Capone, mai ceva ca autoturismul făcut pe comandă pentru Radu Mazăre, primarul Constanţei. Un pian care se ridică din mijlocul scenei, un ring de box şi proiecţii virtuale ale lui Britney Spears şi Justin Timberlake. Toate au culminat cu prezenţa unui grup de lăutari romi, care au transformat hitul “La Isla Bonita” într-un posibil generic pentru telenovela românească “Inimă de ţigan”. Unii ziceau că sunt din Rusia, alţii că ar fi unguri de origine. Nimeni însă nu credea că sunt din România.
Mesaje antidiscriminare
Repetând ciclic refrenul “Hello Romania”, Madona a ţinut şi un mic discurs mulţimii adunate lângă Palatul Parlamentului. Le-a vorbit despre faptul că romii sunt discriminaţi în Europa de Est. Iar mulţimea i-a băgat pe gât un val de huiduieli. A mai spus Diva că oamenii sunt egali şi trebuie trataţi cu respect, indiferent de rasă sau de preferinţele sexuale. Şi homosexualii au erupt din anonimitatea în care se cufundaseră. După cum un alt moment de euforie generală a fost apariţia unui dansator care l-a imitat pe Michael Jackson într-un fel de omagiu scenic.
Nici un bis. Doar mesajul sec “Game Over” a apărut pe ecrane înainte ca echipa tehnică să înceapă să strângă boxele care au dinamitat liniştea Dâmboviţei, arătându-le românilor că o femeie trecută de 50 de ani are o rezistenţă fizică mai mare decât mulţi dintre jucătorii din campionatul naţional de fotbal, dansând aproape continuu timp de două ore.
Sursa: Cotidianul
