Written by Lycantrop
Thursday, 03 December 2009 22:56

46 la sută dintre francezi sunt de acord cu interzicerea turnurile moscheilor, faţă de 22 la sută în 2001, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Ifop, publicat astăzi, de Le Figaro. Sondajul a fost realizat după referendumul din Elveţia, când cetăţenii s-au pronunţat în proporţie de 57,5 la sută, pentru interdicţia construcţiei de noi minarete în ţara lor.

 

anti islam

 

Dacă elveţienii nu erau preocupaţi de minarete, Franţa probabil le-a ignorat. Însă odată subiectul lansat, opinia publică a luat foc.

La întrebarea "sunteţi favorabili interzicerii minaretelor", 46 la sută dintre francezi au răspuns că sunt pentru interzicerea minaretelor, aproape 41 le acceptă, iar 14 procente nu comentează.

"Opiniile francezilor sunt împărţite, însă crisparea în jurul islamului n-a fost niciodată atât de puternică", notează Jerome Fourquet, care a derulat sondajul.

În 2001, 31 la sută dintre persoanele chestionate s-au pronunţat pentru minarete, 22 la sută împotrivă, 46 la sută s-au declarat indiferenţi şi 1 la sută nu s-au pronunţat.

Studiul institutului de sondaje Ifop a fost realizat pe un eşantion de 983 de persoane, reprezentând populaţia cu vârste de peste 18 ani.

În Franţa, marile partide republicane au denunţat votul din Elveţia şi cred că stigmatizează o comunitate şi apreciind că această problemă "nu se pune" în Franţa.

Pe site-ul figaro.fr, aproape 49.000 de cititori au răspuns la întrebarea zilei "Ar trebui să interzicem construcţia de noi minarete în Franţa?" 73 la sută s-au declarat pentru. Iar în Germania, cotidianul Der Spiegel a obţinut 78 la sută de voturi pentru în aceleaşi condiţii.

 

Sursa: EVZ

 

 

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 10 guests online