Written by Galdau
Thursday, 04 June 2009 18:27
eba
 
Elena Băsescu a paticipat, joi, la Târgovişte, la manifestările prilejuite de Ziua Filantropilor Romi, prilej cu care şi-a demonstrat talentul de a dansa manele.

Însoţită de preşedintele CJ Dâmboviţa, preşedintele PD-L Florin Popescu, fiica preşedintelui a fost primită cu flori şi manele, dar şi cu promisiuni de vot. Astfel, potrivit Agerpres, localnicii au fost sfătuiţi de reprezentanţii Partidei Romilor să pună ştampila, pe 7 iunie, ori pe EBA, ori pe PD-L.

''Avem un protocol încă de la alegerile de anul trecut de sprijinire a candidaţilor PD-L'', a precizat liderul Partidei Romilor Dâmboviţa, Vasile Moise Deju. ''Am ţinut neapărat să vin aici pentru că sunt recunoscătoare pentru pitorescul pe care îl aduceţi, prin limbă, tradiţie şi muzică, României'', le-a spus fiica preşedintelui romilor. Zâmbitoare, Elena Băsescu şi-a prins o garoafă roşie în păr şi s-a pus pe dans, în timp ce ”animatorul” petrecerii striga „Pentru cel mai tare partid din ţară, PD-L!PD-L!”. Mezina preşedintelui a recunoscut la sfârşitul anului 2007 că ascultă manele ocazional, la petreceri. ”Da, îmi plac manelele. Nu ascult tot timpul, doar la ocazii: la nunţi, la botezuri. Îmi place Adi Minune”, a declarat fata cea mică a preşedintelui Băsescu pentru PRO Tv, în decembrie 2007, după ce a participat la gala ”Superlativele romilor”. (M.D.)

 

Sursa: Gandul

 
Din aceeaşi categorie:

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Cine este online

We have 19 guests online