|
Written by Wulf Sorensen
|
|
Thursday, 03 December 2009 02:32 |
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a inceput marţi dimineaţă să examineze legalitatea declarării unilaterale a independenţei Kosovo faţă de Serbia, asupra căreia este insărcinată să dea un aviz consultativ, relatează AFP.
Serbia, Kosovo şi 29 de state vor participa la audieri in faţa Curţii, principalul organism judiciar al naţiunilor Unite, pană la 11 decembrie. Avizul CIJ urmează să fie dat peste cateva luni.
"Ne aşteptăm ca dreptul internaţional să fie respectat", a declarat pentru AFP ministrul sarb de externe, Vuk Jeremici, la sosirea la Palatul Păcii din Haga, unde urmează să se desfăşoare audierile. "Avem incredere in dreptul internaţional", a adăugat el.
Serbia a obţinut la 8 octombrie 2008 acordul Adunării generale a Naţiunilor Unite pentru a sesiza Curtea in legătură cu legalitatea proclamării independenţei Kosovo la 15 februarie 2008.
63 de ţări, printre care 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, au recunoscut independenţa Kosovo, care numără două milioane de locuitori, dintre care 90% albanezi, şi pe care Belgradul continuă să o considere una dintre provinciile sale.
De la infiinţarea sa, in 1946, CIJ, insărcinată cu rezolvarea diferendelor intre state, a emis 25 de avize consultative. Sursa: ZIUA
|