Written by AAG
Saturday, 12 September 2009 05:53
la control cu "haurul"
 
Medalionul şi rochia pe care Maria Băsescu le-a primit pe 8 septembrie, de la ţiganii din Costeşti au ajuns obiecte de studiu ale comisiei care evaluează cadourile primite de preşedinte.

 

Pe 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului sau, cum spun oamenii, Sfânta Maria mică, Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, se aflau la Costeşti, Vâlcea, unde au fost întâmpinaţi de regele Cioabă şi de preşedintele rromilor, Bercea Mondialu.

 

cioaba si mondialu,prietenii presedintelui

 

Soţia regelui Cioabă avea pregătit drept cadou pentru prima doamnă un costum ţigănesc, iar Bercea Mondialu a furnizat accesoriul tradiţional: o mahmudea (n.r. - bănuţ de aur) pe care s-o pună la gât. Numai că preşedintele şi soţia sa nu pot primi cadouri la fel ca oamenii de rând. Conform legii, darurile până în 300 de euro pot fi păstrate, în timp ce pentru cele cu valori mai mari este necesară o evaluare. Acest lucru este realizat de o comisie de la Palatul Cotroceni.

Dacă suma depăşeşte şi cu un euro limita permisă de lege, moneda este donată unui muzeu sau poate fi răscumpărată de familia Băsescu la valoarea stabilită de comisie. Regele Cioabă a anunţat că pentru costumul ţigănesc a plătit 700 de lei (170 de euro), în timp ce Bercea Mondialu a spus că mahmudeaua cântăreşte 14 grame şi ar valora cam 1.300 de lei (305 euro). Suma oficială va fi stabilită însă de comisie.

 

Sursa: Libertatea


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 26 guests online