Written by Ion
Sunday, 22 August 2010 22:58

Prigoană vrea reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical

 

Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical, considerând că în condiţile în care fondurile pentru sănătate şi educaţie sunt drastic reduse, statul trebuie să-şi revizuiască, temporar, priorităţile, scrie NewsIn.

"Am iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către contribuabili pentru a găsi soluţii, astfel încât resursele materiale ale statului, bani adunaţi din taxe şi impozite, să fie utilizate cât mai eficient", precizează Silviu Prigoană prin intermediul unui comunicat de presă.

Deputatul subliniază că nu consideră că salariile clericilor reprezintă o risipă şi că, de asemenea, nu este împotriva manifestării liberăţii de conştiinţă în ceea ce priveşte apartenenţa la orice cult religios recunoscut de lege, însă, "într-o perioadă în care domenii precum sănătatea sau învăţământul sunt grav afectate prin reduceri drastice de fonduri, priorităţile statului trebuie vremelnic revăzute".

În plus, arată Prigoană, cultele religioase sunt organizaţii puternice, care se sprijină pe proprietăţi considerabile şi contribuţii financiare
ale membrilor.

"Opinez că este firesc ca în perioade de restrişte, cum este cea pe care tocmai o traversăm, entităţile religioase să sprijine statul, aşa cum statul le-a sprijinit atunci când acest lucru era posibil. De asemenea, precizez că nu sunt împotriva construirii de lăcaşuri de cult, atât timp cât acestea sunt construite cu fonduri ce nu sunt luate din cele care ar putea fi folosite pentru construcţia/renovarea şcolilor sau spitalelor. Asigurarea unor condiţii normale în şcolile şi spitalele româneşti sunt obiective cel puţin la fel de importante precum asigurarea posibilităţilor de practicare a religiei", explică Silviu Prigoană.

Totodată, deputatul consideră că restrângerea ajutorului dat de stat cultelor religioase este o măsură temporară, durata acesteia depinzând de revenirea economiei la un parcurs care să permită satisfacerea tuturor necesităţilor sociale.

SURSA: romanialibera.ro

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 17 guests online