Aţi văzut voi popă să se sinucidă?
Nu. Avînd de-ale burdihanului şi agăţat cu o sforicică invizibilă de brăcinarul Domnului de Sus, mai degrabă îl auzi călcînd strîmb prin cele străchini cu vreo preacredincioasă, încurcîndu-se prin cele dosnice ori, fiţă ultimă, hop, îşi trag mass-media, radiouri şi televiziuni cioplite din dragostea de a fi vedete.
În tot acest timp, pe profesori ne pişăm pîn’ la Dumnezeu!
Un om are o maşină
Ca mulţi alţii, o ia şi se duce la popă să-i dea cai-putere dumnezeiască. Alt om are o casă, şi precum unii ca el şi la fel ca ceilalţi ce au maşini, cheamă pe popă să i-l alunge pe diavol dintre pereţi, dintre crăpături, de după perdea. Logic, majoritatea celor care au maşină au şi casă. Nu este obligatoriu ca cei cu casă să aibă maşină, dar în zilele noastre statistica arată că popa vede, de două ori cel puţin, bunurile credinciosului său. Unii oameni fac copii. Şi-i iau în braţe şi-i duc la popă să-i bage-n apă şi să-i scoată mai vii ca niciodată.
Acum, iar statistic, sînt destui care au copii, deşi în continuă scădere, dar pentru a face un copil, acum se poartă să ai un acoperiş deasupra capului şi maşină. Nici asta nu e obligatoriu. Alţi oameni, tot dintre aceştia, se mai şi căsătoresc. Asta e vrerea lui dînsa-ntr-însa. Dumnezeu o acceptă, popa o blagosloveşte. Dintre cei cu maşină, dintre cei cu casă, dintre cei cu copii, dintre cei cu soţii, mulţi mor la început. Apoi, de stai să-i numeri, toţi dau ortul popii. Iarăşi popa e acolo unde trebuie. O mulţime de oameni atunci face pomeni, colive, ca să fie împăcată cu casele, maşinile, copiii, căsătoriile lăsate-n urmă de cel trecut la cele veşnice. Popa e în vîrful bucatelor. Obiectiv, ca să nu trăiască după cheful oamenilor, calendarul arată sărbători, slujbe, praznice, duminici, iarăşi şi iarăşi cu popă în coadă. Şi niciodată popa nu moare de foame. Dacă nu e colivă, e copan de pui, dacă nu e pîine, iese de un orez scăzut.
Aţi văzut voi popă să se sinucidă?
Nu. Avînd de-ale burdihanului şi agăţat cu o sforicică invizibilă de brăcinarul Domnului de Sus, mai degrabă îl auzi călcînd strîmb prin cele străchini cu vreo preacredincioasă, încurcîndu-se prin cele dosnice ori, fiţă ultimă, hop, îşi trag mass-media, radiouri şi televiziuni cioplite din dragostea de a fi vedete.
În tot acest timp, pe profesori ne pişăm pîn’ la Dumnezeu
Ăştia au ales prost în viaţă. Rataţii! Tot mai multe ciurucuri la catedră, tot mai mici salariile, tot mai flămînzi, tot mai tăcuţi, tot mai minţiţi, tot mai mulţi dînd meditaţii, dacă mai au cui, tot mai isterici, tot mai nebuni, tot mai în urmă cu tehnologiile, tot mai lehămetiţi. Şi popii, şi profii ne mint. Şi popii, şi profii ne iubesc, ne urăsc, ne batjocoresc, ne stimează, ne trec strada. Dar înspăimîntătoarea lege care ne face să ne pişăm pe profesor este viitorul. Ce-i ăla viitor? Dumnezeul maşinii, casei, copilului, soaţei, morţii, înţelegerii cu cei duşi e carnal. Ce-i ăla viitor? Dumnezeul ăsta dă stabilitate şi rotunjime, prestanţă şi lipsă de griji popimii române. Viitorul nu dă de mîncare. Dă fiori profesorilor, faţă de o stafie ca Funeriu, „Mortule!“, „Muie!“, „Boule, n-ai Vertu!“, „Gura mă-tii, cine are nevoie de cifre, litere şi carice?“. Proful e la căpătîiul unui mort, pe care nimeni nu l-a înţeles nici chiar atunci cînd dădea înspăimîntătoare semne de viaţă: învăţămîntul românesc. Şi acolo, la căpătîi, nu ia decît batjocuri, fiindcă tot popa îi cîntă la groapă viitorului. Şi facem un pariu omenesc: nimeni nu plînge după învăţătură, ofticile pot fi stinse dacă la biserică se face, lîngă lumînări, cruciuliţe, iconiţe, parfumătoare, oloiuri, un coşuleţ cu diplome: bacalaureat, facultate, masterat şi doctorat. Ce vrei, nenică? Viitor. Ia de acilea! Completează-ţi numele. Nu, nu avem nimic cu popii. Observăm bătrîneşte că s-au descurcat şi-n ţara noastră. Spiritualiceşte, precum profesorii. Faliţi. Ca oameni, fără comparaţie. Nu este om acela care mănîncă, ci numai acela care are asigurată mîncarea pentru mîine şi poimîine.
Cele sfinte ori cele invizibile
Oriunde în lume, biserica e în criză. Combinagiii religioşi sînt în vogă, sînt cool. Tot mai multă prostime pune botul. În România, n-ai nevoie de asta, că tot prostu’, ori toate nevoile duc la popi. La învăţătura de azi din ţara lui Funeriu trag tot mai puţini boi. Între două otrăvuri, pe burta plină se digeră cel mai bine numai opiul popoarelor! ÎPS Daniel dă binecuvîntareeeee! Boc nu dă impozitareeeee! Funeriu nu e un bou.
Sursa: ACADEMIA CATAVENCU
