Obiceiuri pagane de Anul Nou

Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", ne lămureşte câteva dintre aspectele datinilor venite din vremurile precreştine ale poporului nostru, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a atenua efectul păgân al acestora. Unele s-au uitat, altele continuă şi astăzi să fie săvârşite, în ciuda faptului că în afară de etnologi puţină lume mai cunoaşte înţelesul profund al acestor vechi ritualuri.

DIVINITĂŢI SOLARE ŞI AGRARE

"În credinţele precreştine, Sărbătorile de iarnă sunt dedicate reînnoirii timpului şi vegetaţiei. Sărbătorile calendarului creştin se suprapun pe cele ale calendarului popular. Crăciunul, în calendarul popular şi în spaţiul sud-est european, este o divinitate solară care năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea, pentru a renaşte la începutul anului următor. Este un scenariu de reînnoire a timpului calendaristic în perioada solstiţiului de iarnă (20 decembrie şi 7 ianuarie). Scenariul cuprinde moartea anuală a Crăciunului, exemplificată şi prin obiceiul denumit Îngropatul Crăciunului, şi renaşterea lui anuală. Peste săbătoarea Crăciunului în spaţiul sud-est european roman s-a suprapus sărbătoarea lui Saturn, zeul agrar celebrat de romani în sărbătoarea Saturnaliilor, care avea loc între 17 şi 23 decembrie, şi sărbătoarea zeului asiatic Mithra, zeu solar căruia i se sărbătorea naşterea la 25 decembrie. Din ajunul Crăciunului până la 7 ianuarie au loc ospeţe şi petreceri rituale: jocuri cu măşti, colinde, dansuri. Aceasta este perioada fastă a sărbătorilor, când sunt celebrate timpul renăscut şi renovarea vegetaţiei şi a lumii înconjurătoare. Anul Nou (Revelionul) este un ceremonial nocturn de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a timpului la cumpăna dintre ani (31 decemrbie/1 ianuarie)", arată Paula Popoiu, director al Muzeului Satului.  


RECUZITA OBICEIURILOR 

"Moartea şi renaşterea divinităţii are loc la miezul nopţii prin întreruperea simbolică a timpului - stingerea luminilor -, gest care recreează haosul primordial din care se naşte timpul şi împreună cu el lumea înconju­rătoare. Aprinderea luminii şi explozia de bucurie şi zgomote semnifică depăşirea momentului critic de scufundare a lumii în haos şi indică momentul când soarele învinge şi ziua începe să crească. Omul ia parte activă la acest scenariu prin: alungarea forţelor malefice cu zgomot, stropitul ritual cu apă, consumul ritual de alimente, împăcarea şi săvârşirea actelor de toleranţă (să nu te cerţi sau să nu baţi copiii), practicarea urărilor şi dansurilor rituale (Sorcova, Pluguşorul, Semănatul, Vasilca).

Sărbătoarea Anului Nou era un prilej de determinare prin practici magice şi inovaţii cântate sau spuse a unui curs favorabil pentru ciclul agricol care abia începea. Pluguşorul şi tragerea brazdei simbolice reprezintă un obicei agrar întâlnit la popoarele vechi. Clopoţeii şi instrumentele care fac zgomot folosite în recuzita obiceiurilor de Anul Nou existau şi în ritualurile agrare vechi, având rolul de purificare spirituală a lumii prin îndepărtarea forţelor malefice.  Astfel, sistemul referenţial în colinde este unul mitologic, riturile sunt de mult dispărute, timpul fabulos. Astăzi, datina colindatului se prezintă sub două forme: profană şi religioasă. Această tipologie este desi­gur ipotetică", a explicat doamna Paula Popoiu.

Sursa: JURNALUL NATIONAL