Written by Viscol
Saturday, 13 March 2010 13:50

Diavolul se ascunde în inima Bisericii Romano-Catolice, a declarat exorcistul-şef de la Vatican, în cursul zilei de miercuri.

 

parintele gabriel

 

Părintele Gabriele Amorth a spus că oamenii posedaţi de Satana vomită cioburi de sticlă şi bucăţi de fier şi a adăugat că atacul asupra papei Benedict al XVI-lea din Ajunul Crăciunului, de către o femeie instabilă mental, precum şi scandalurile sexuale care au cuprins Biserica din SUA, Irlanda, Germania şi alţe ţări, sunt dovezi clare că Anticristul poartă un război împotriva Scaunului Sfânt.

„Diavolul stă la Vatican şi putem observa consecinţele foarte uşor”, a declarat părintele Amorth, în vârstă de 85 ani. Acesta a ocupat funcţia de exorcist-şef în ultimii 25 de ani. „Poate rămâne ascuns sau vorbi în mai multe limbi şi chiar poate si simpatic. Din când în când râde de mine, dar sunt un om care sunt fericit în munca mea”.

Deşi există o rezistenţă către conceptul de exorcizare între catolici, Papa Benedict al XVI-lea nu are asemenea îndoieli, a mai spus părintele Amorthw. „Sfiinţia Sa crede cu tărie în practica exorcismului. Ne-a încurajat întotdeauna munca”.

Tot părintele Amorth a condamnat cărţile Harry Potter spunând că sunt foarte periculoase pentru că vorbesc de ocult şi nu fac o distincţie clară între magia neagră şi albă, potrivit telegraph.co.uk.

Sursa: www.realitatea.net

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 29 guests online