Stapanul Inelelor: Recenzie de film

Capodopera lui Tolkien a ajuns deja clasica pentru romanele eroice. Inspirându-se din mitologia europeana pagâna si din dragostea pentru pamântul natal al Angliei, Tolkien a creat o lume imaginara si o mitologie (aproape) inventata care s-au dovedit a fi eterne, datorita atractiei pe care au exercitat-o asupra europenilor.  

Mitul national 

John Ronald Reul Tolkien, fost soldat, specialist de filologie si profesor de anglo-saxona la 33 de ani, a declarat ca a scris aceste romane pentru a-si realiza pasiunea profunda de a crea un mit pentru Anglia. In aceasta perspectiva, a creat o lume complexa si complicata din propria-i imaginatie, dar în care inspiratia din mitologia pagâna nordica este omniprezenta. Lumea fantastica, Tara de Mijloc, era locuita de diverse rase de oameni, de elfi, de pitici, de orci, de gobelini, de troli si de hobbiti. Autorul a inventat alfabete si limbi complete, ca de exemplu limba elfica, a creat calendare si a desenat harti amanuntite ale diverselor regate si tinuturi din Tara de Mijloc. 

Cu toate ca Tolkien nu iubea alegoriile, Tara lui de Mijloc este în multe privinte similara cu cea în care traim, iar realitatile etnice joaca un rol important în viata locuitorilor sai. De exemplu, Numeronenii erau o rasa de oameni aristocrati, cu tenul deschis, înalti, iar durata vietii lor era tripla fata de ceilalti oameni din Tara de Mijloc: “Erau Numenorenii, Regii Oamenilor, pe care Elfii îi numeau Dunedani.” 

Dar 3 rele amenintau Numeronenii: ciuma, invazia hoardelor de cavaleri mascati venind din Orient, si amestecul etnic:

 «Dupa întoarcerea lui Elcadar, sângele familiei regale si a celorlalte familii de Dunedani a ajuns mai amestecat decât al celorlalti oameni. Pentru ca multi din cei Mari au fost ucisi în razboiul fratricid. Acest amestec nu a accelerat imediat declinul Dunedonilor, asa cum se credea, dar declinul continua, încetul cu încetul… » 

«Pentru ca Oamenii Mari din Gondor priveau deja cu suspiciune oamenii în jurul lor, fiind un lucru nemaiauzit pâna atunci ca mostenitorul coroanei, sau oricare alt fiu de Rege, sa se casatoreasca cu o fata de etnie inferioara si straina…» 

«Acum descendentii regilor au ajuns mai putin numerosi. Numarul lor a scazut mult în cursul Razboiului Fratricid… în timp ce altii au luat femei de sânge Numenorean. Deci se întâmpla ca nu a putut fi gasit nici un pretendent la Coroana care sa fie de sânge pur… si toti îsi aminteau cu frica Razboiul Fratricid, stiind ca daca asemenea disensiuni vor aparea din nou, atunci Gondorul va pieri». 

La fel ca si neamurile indo-europene din propia noastra lume, neamuri avansate, dotate de o inteligenta superioara, Dunedanii erau mari pionieri, administratori, conducatori si fauritori de imperii, cu toate ca reprezentau doar o mica parte din populatia Tarii de Mijloc: 

«Dunedanii erau de la început mai putin numerosi decât oamenii mici printre care traiau, si peste care domneau, fiind Nobili cu viata lunga, de o mare putere si întelepciune. » 

Totusi, calitatile si atributiile particulare a Dunedanilor au fost încetul cu încetul pierdute în timpul numerosilor ani de degenerescenta, diluate si pierdute din cauza amestecului cu alti tipi umani, si astfel nobletea si longevitatea lor, care le-au fost acordate de catre Creator, Tatal Universului, au fost coborâte la nivelul inferiorilor.  

Raul 

Raul Amestecului, asa cum îl numeste Tolkien, este o tema majora în scrierile sale, si prezinta bineînteles un interes major pentru cei care doresc prezervarea neamurilor indo-europene, în loc de a le vedea distruse pe vesnicie prin amestecul sângelui. 

Atunci când a scris aceasta epopee, Tolkien a trimis fiecare capitol terminat fiului sau, Cristopher, angajat în Royal Air Force în Africa de Sud între 1944 si 1950. Prin coincidenta, era tocmai epoca în care Imperiul Britanic a instaurat o politica de dezvoltare separata pentru diferitele grupe etnice.  

In totala opozitie cu Numenoreenii, Normanzii, Elfii, Hobitii si Piticii, existau Orcii, o rasa ignoranta de Goblini uriasi cu pielea verde care, dupa Tolkien, vorbeau limba snaga. 

«Orc este forma numelui pe care îl dadeau celalalte rase acestui popor spurcat, în limba Rohan. Orcii au fost mai întâi crescuti de catre Puterea Intunecata în Nord, în timpul Vechilor Zile. Se spune ca nu aveau o limba proprie, dar ca luau ce puteau din celalalte limbi, si le deformau dupa propriul gust, cu toate ca nu îl transformau decât într-un jargon brutal, insuficient chiar pentru propria lor întelegere, în afara de blesteme si de înjuraturi. Iar aceste creaturi, pline de ticalosenie, urându-si chiar propria speta, au dezvoltat rapid atât de multe dialecte barbare pe masura grupurilor si coloniilor de rasa lor încât limba lor orca era de o utilitate scazuta pentru ei, între triburi diferite. »

Orcii erau de obicei brute lente si proaste, salbatici creati de catre vrajitorii Margoth si de catre Stapânul Intunecat, Sauron, pentru a servi drept carne de tun. Erau necesari pentru a-l ajuta sa regaseasca Inelele Puterii, mijloacele prin care ar fi putut instaura un Imperiu Mondial al Raului, si înrobirea tuturor popoarelor din Tara de Mijloc.  

Tolkien si Evreii 

Ultima carte al lui Tolkien, Simarillion, publicata în anii ‘70, a împins aceasta tematica si mai departe. In el este vorba de o etnie ticaloasa, intriganta, subterana, care ramâne în umbra, practicând camataria, acumulând aurul si bijuteriile, manipulând evenimentele si ramânînd mereu în spatele scenei. 

Cu toate ca civilizatia, libertatea, viata, onoarea si frumusetea par a fi condamnate de catre fortele raului trimise împotriva Consiliului Alb  al lui Aragorn si împotriva lui Gondor în Stapânul Inelelor, în final armatele oamenilor, a piticilor si a Elfilor rastoarna situatia printr-o faimoasa victorie în batalia Câmpurilor de la Pelennor. 

A fost prima victorie pentru armatele Consiliului Alb, într-un razboi foarte lung. Oamenii din Tara de Mijloc doresc numai sa traiasca în pace si belsug printre  familiile lor, dar înteleg din plin ca este datoria lor sacra de a lua armele împotriva unui dusman care încearca sa-i înrobeasca. Razboiul lor este eroic si drept: oamenii cu pielea alba, aliatii lor - Elfi si Piticii, nu sunt niciodata cruzi si nu schingiuiesc prizonierii, contrar Orcilor, care decapiteaza prizonierii doar pentru propria placere.

Destinul unui razboinic se afla în propriile lui mâini. Ridicându-si scutul si sabia, are cel putin o sansa de a trai, sau de a muri, prin propriul sau curaj în lupta.  Dupa carnetele personale ale lui Tolkien, ne apare clar ca detesta profund razboiul modern, în particular bombardamentele aeriene masive împotriva civililor în Anglia si Germania în decursul celui de-al II-lea razboi mondial. Considera ca bombardarea femeilor, a copiilor si a batrânilor de la cateva mii de metri înaltime, de catre cei care nu puteau vedea devastarea pe care o pricinuiau, este revoltatoare, fiind însasi antiteza civilizatiei, nedemna de omul indo-european.   

Nationalist britanic 

Tolkien nu a fost pacifist, dar era convins ca soldatii britanici trebuiau sa lupte numai pentru Marea Britanie si imperiul sau, nu în certuri straine care nu tineau de interesele ei. Ipocrizia declaratiei de razboi împotriva Germaniei national-socialiste, dar nu si Rusiei lui Stalin, care a invadat concomitent Polonia în 1939, nu scapa lui Tolkien. In acest an a afirmat ca un nou razboi fratricid între natiunile europene va fi un dezastru total. Mai târziu, în cursul vietii, va descrie sângerosul conflict care a urmat ca 5 ani de obscuritate.  

Paralel cu antipatia sa fata de razboiul modern, impersonal, Tokien a început sa respinga si sa se opuna activ mecanizarii, automatizarii, urbanizarii vietii taranesti traditionale. A fost unul dintre primii aparatori ai Naturii.  

Viziunea lui Tolkien a fost cea a unei Anglii a gospdariilor familiale, cu orase de arhitectura traditionala, în care cercetatorii ar fi dezvoltat puterea tehnologiei, producând noi surse de energie care nu ar fi poluat mediul înconjurator.   Indubitabil, ar fi fost îngrozit de extinderea si de supra-dezvoltarea urbana în mediul natural de astazi.  

Noblete si libertate 

Exista multe trasaturi umane în scrierile lui Tolkien cu care pagânii se pot identifica: nobletea celor din vechile popoare, încrezatori în ei însisi; buna vecinatate, camaraderia si spiritul comunitar al Shire-ului (comitatul), cu aerul sau pur si peisajele înverzite; viata eroica sau lupta pâna la moarte pentru o mare cauza, între fortele de lumina, de libertate si de supravietuire etnica, si cele ale conspiratiei, coruptiei si tiraniei. 

Tolkien a a gasit fara nici un dubiu o sursa de inspiratie în imaginatia si în inimile compatriotilor britanici, si printre popoarele apropiate etnic din lume. Stapânul Inelelor continua sa atinga un nerv profund al sufletului nostru, care îi sperie pe campionii perversi ai integrarii si camestecului etnic. Orice literatura populara care are ca teme identitatea neamului, si necesitatea luptei pentru a o proteja, trebuie neaparat sa se bucure de atentia noastra. 

Stapânul Inelelor, o istorie curata, morala si idealista, plina de bravura si adevar, model de conduita umana si puritate pagâna, se constituie într-un adevarat cadou pentru prietenii sau prietenele noastre. Aici nu exista perversiune, degenerescenta, si nici corectitudine politica !

Materialul este disponibil in format PDF. Poate fi descarcat  [click aici ] si tiparit prin propriile mijloace, sau poate fi comandat pe adresa  \n This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it This email address is being protected from spam bots, you need Javascript enabled to view it This email address is being protected from spam bots, you need Javascript enabled to view it This email address is being protected from spam bots, you need Javascript enabled to view it .