Noaptea de Sanziene

Sânziana este zeita agrara celebrata la Solstitiul de Vara, când se împarguiesc lanurile de grâu si înfloreste planta ce-i poarta numele.

Sânzienele sunt divinitati nocturne, lunare, care apar numai în cete, de obicei în numar fara sot. Ele sunt zâne sacre, fecioare frumoase rapite de zmei si tinute în palate ferecate, ascunse prin paduri neumblate de picior de om. In Noaptea de Sânziene (23/24 iunie), în timp ce umbla pe pamânt sau plutesc prin aer, Sânzienele cânta si danseaza, împart rod holdelor si femeilor casatorite, înmultesc pasarile si animalele, stropesc cu leac si miros florile, vindeca bolile si suferintele oamenilor, apara semanaturile de grindina si vijelii. Spre deosebire de Iele, care sunt Zânele Rele, Sânzienele sunt Zânele Bune.

In situatii speciale, când oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele pot deveni forte distructive: stârnesc din senin furtuni si vijelii, aduc piatra, grindina, ridica în vârtej pe oameni, lovindu-i de boala, lasa câmpul fara rod si florile fara leac etc. Sânzienele sunt atestate atat ca divinitati fitomorfe (planta care infloseste de ziua lor, Sânziana), cât si ca divinitati antropomorfe (ceata feminina care formeaza anturajul în care se desfata zeita agrara) în Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina, Moldova de Nord.

Obiceiuri, credinte, acte rituale si practici magice, specifice scenariului ritual de înnoire a timpului în ziua de Sânziene:

- efectuarea observatiilor astronomice si meteorologice, în special la rasaritul Gainusei sau Clostii cu Pui, în raport cu care se calcula apoi timpul favorabil semanatului grâului de toamna;

- încingerea mijlocului cu tulpini de cicoare pentru a preveni durerile de sale la secerisul care se apropie;

- însusirea magica a manei si rodului holdelor si vitelor;

- spalarea parului de catre fete cu iarba mare pentru a deveni placute feciorilor;

- scalda rituala a fetelor si nevestelor tinere în apa curgatoare, în locuri tainuite sau tavalirea lor prin pajistile înrourate în noptile de Sânziene pentru a fi frumoase si îndragite de-a lungul anului;

- aflarea ursitei prin împletirea Cununii de Sânziene si aruncarea acesteia pe acoperisul caselor si surilor;
expunerea hainelor si asternuturilor la Soare pentru a nu fi roase de molii;

- aprinderea Focurilor de Sânziene si arderea substantelor puternic mirositoare;

- aprinsul si umblatul cu faclia, producerea zgomotelor nocturne, cum sunt strigatele, sunetele din tulnice pentru alungarea spiritelor malefice, practicile de aducere aminte a mortilor (Mosii de Sânziene).

In aceasta perioada a anului cucul înceteaza a cânta, semn ca a sosit vremea cositului fânetelor, prin paduri apar licuricii care lumineaza calea ratacitilor, se rasuceste frunza pe ramurile de tei, plop, ulm.