Motto: Nu este funcţia guvernului să vegheze ca cetăţeanul să nu cadă în greşeală; este funcţia cetăţeanului să vegheze ca guvernul să nu cadă în greşeală.
Robert H. Jackson, Curtea Supremă de Justiţie, S.U.A
Pofta omului pentru putere asupra aproapelui său şi asupra lumii materiale este o poveste ale cărei începuturi se pierd în negura vremurilor. Dorinţa neostoită de dominare şi control a fost cauza a nenumărate morţi, mizerie şi tulburări. Niciodată existenţa pe pământ nu a fost mai violentă şi mai primejdioasă decât în era actuală. Niciodată anihilarea globală nu a fost mai iminentă.
Timpurile s-au schimbat, tehnologiile s-au schimbat, dar omul nu. Omul a devenit apatic şi înstrăinat, nu doar de natură şi de ai săi, ci şi de spiritualitate. Bisericile creştine au eşuat mizerabil în ultimele două milenii, iar ele ştiu asta. Insolenţa creştinismului depăşeşte cu mult abilitatea sa!
Declinul spiritualismului şi valorilor spirituale a fost principala cauză a decăderii lumii actuale. Dezlănţuitele forţe negative domină acest pământul, iar aceasta este o realitate cu care ne confruntăm zi de zi. Doar un naiv ar putea spune că nu e aşa. Cu cât ne depărtăm de legile naturii, cu atât mai adânc alunecăm în abisul disperării. Dacă, din indiferent ce motiv, lumea materială câştigă dominaţia asupra sufletului, rezultatul este dezbinare şi vrajbă. Omul se întoarce şi o ia în jos atunci atunci când porţile spre înalturi i se închid în faţă. Aşa cum clar se afirma în străvechile mistere, „orice lege naturală neglijată sau prost aplicată îşi produce efectul asupra făptaşului.” E o chestiune de cauză şi efect, iar omul trebuie să se străduiască permanent să păstreze un echilibru între spiritual şi material – legând o punte peste hăul ce există între cei doi oponenţi, astfel încât să poată obţine cunoaşterea de a controla legile naturale pentru binele comun, şi nu doar pentru sine şi propriile beneficii.
Lumea de azi nu mai e guvernată de regi filozofi, lideri eroici sau de înţelepţi. Ci de guverne gangstereşti şi uzurpatori auto-promovaţi. În cea mai mare măsură astfel de ambiţioşi conducători sunt conduşi de avere, câştiguri materiale sau poziţii de putere şi nimic nu-i va opri să-şi satisfacă dorinţele vorace. Asta nu înseamnă că toţi cei bogaţi sunt răi iar cei săraci şi clasa muncitoare sunt băieţii buni... Simpla studiere a istoriei omenirii demonstrează clar că răul activ vine în toate mărimile, formele, rasele şi clasele. Aceasta este o consecinţă a existenţei noastre controlate de către aceia ce s-au despărţit evident de Zei şi de Natură.
Problemele de azi sunt problemele de ieri şi dacă nu le rezolvăm vor fi problemele de mâine. Soluţia este sfârşitul unic şi final al problemelor. Vom trăi mai bine şi vom progresa mai rapid când ne vom decide să ne dedicăm vieţile acestei soluţii şi vom renunţa la speranţele deşarte de „mântuire întru Hristos”.
Socrate credea că fiecare om trebuie să descopere prin propria sa conştientizare interioară unită cu mărturiile exterioare ale experienţei, scopul spre care este menit să aspire. Fără un scop, acţiunea nu are sens, şi orice efort este irosit. Nu doar fiinţele umane trebuie să aibă scopuri, dar şi naţiunile, rasele şi civilizaţiile trebuie să aibe înalte destine spre care să aspire. Eşecul acestei largi viziuni conduce inevitabil la colapsul unui imperiu sau a unei naţiuni. Ar trebui oare să ne mirăm de ce zestrea noastră europeană şi lumea în care trăim sunt într-o asemenea stare de haos, aparent fără speranţă ? Motivul nu e greu de găsit.
Preoţimea creştină a lumii europene a eşuat în a picta imaginea Naturii astfel încât toţi s-o admire, şi să caute s-o posede ca pe ceva de valoare unică. Ei au promovat tot ce este urât în detrimentul şi excluderea a tot ce este frumos, iar acum predică universalismul, toleranţa şi iubirea aproapelui! De-a lungul erelor au comis hidoase crime în numele religiei, iar lideri ai creştinismului au denaturat şi interpretat greşit, în mod grosolan şi intenţionat, misterele sacre. Dacă europenii şi-ar fi păstrat spiritualismul etnic, bazat pe natură şi ştiinţele oculte, n-ar mai fi trebuit să ne confruntăm cu dezintegrarea etnică şi globală de care suferim azi. Fiecare persoană născută pe această planetă este responsabilă spiritual pentru sine, şi dacă se poate ridica pe sine la conştientizarea adevărului cosmic, e atunci într-o poziţie pentru a-i îndruma pe alţii să scape de groaznica, inevitabila soartă a celor ne-iluminaţi. Când omenirea se separă de Cosmos şi Natură nu doar că pierde echilibrul cu sinele său superior, ci în cele din urmă devine un cancer al Pământului.
În civilizaţiile trecute au fost puse în practică numeroase tipuri de societate. Uneori arta era cea care guverna, spre excluderea a orice altceva, iar de aici rezulta o lipsă de control asupra emoţiilor, astfel încât valorile s-au vlăguit. Dacă o naţiune îşi îndreaptă atenţia asupra războiului şi producerea armamentului, declinul va veni prin lipsa de competiţie, şi aşa mai departe. Nu are nici un rost să blestemăm Zeii pentru eşecurile noastre, trebuie să conştientizăm că în cea mai mare măsură responsabilitatea în lumea omului este în propriile sale mâini. Până când natura umană nu va vedea lucrurile dintr-un punct de vedere cosmic armonic, nu va fi nici pace nici securitate. Este imposibil pentru om să atingă o formă adevărată de justiţie deoarece toate acţiunile golite de spiritualitate sunt iniţiate de instinctele şi ambiţiile sale egoiste. Oamenii în sine nu sunt răi, dar pot fi condiţionaţi împotriva integrităţii lor intrinseci de presiunea unui mediu nefast. Pentru omul cu coloană vertebrală puternică, aceasta nu ar trebui să fie un factor demn de luat în considerare, deoarece el ştie că, indiferent unde este, trebuie să rămână ceea ce este. Nimeni nu trebuie să acţioneze distructiv doar pentru că ceilalţi fac astfel. Nu e necesar să te conformezi stupidităţii vremii. A îndrăzni să-ţi trăieşti cele mai înalte convingeri personale în prezenţa falselor tradiţii cere un grad înalt de curaj individual, totuşi a face mai puţin decât atât înseamnă a trăi în minciună, ceea ce este imposibil pentru omul înţelept.
Nu este funcţia guvernului să vegheze ca cetăţeanul să nu cadă în greşeală; este funcţia cetăţeanului să vegheze ca guvernul să nu cadă în greşeală.
Robert H. Jackson, Curtea Supremă de Justiţie, S.U.A.
În mare măsură omul nu simte valoare propriului suflet. Poate fi mândru de puterea sa mentală, dar valoarea intrinsecă, interioară, infinită a minţii sale nu o percepe. Mintea este tot ceea ce omul este permanent, fiinţa sa interioară, energia sa divină, gândirea sa nepieritoare, aspiraţia sa infinită – cu toate acestea, puţini o preţuiesc la adevărata sa valoare.
Spaţiul este veşnic, dar lumea în care trăim a avut un punct de început în timp. Pământul este un fragment dintr-o planetă odată mai mare. Dacă începuturile Pământului sunt legate de o explozie sau de o coliziune are puţină importanţă. Ceea ce este important de reţinut e că Pământul-Mamă este sistemul de susţinere al vieţii pentru omenire. Pământul nu poate suferi un abuz continuu. Dacă întrecem măsura, dacă împingem lucrurile prea departe în direcţia greşită, vom muri, şi vom distruge întreaga planetă.
Pământul slujeşte de mult ca scenă a dramei umane, teren de încercare sub ochii Zeilor, cu stropul de divinitate cu care ne-au înzestrat pentru misiunea noastră, iar noi nu trebuie să dăm greş. Omul vine în această lume fără să ştie de unde vine, nici unde se duce. Misterele divine – revelate nouă prin mituri şi legende – slujesc ca îndrumar pentru iluminare, în lumea materială a iluziilor. Suntem cine suntem şi unde suntem din raţiuni mai presus de înţelegerea noastră. Acea lume din care am venit şi în care curând ne vom întoarce este mai aproape de noi decât ne-am putea imagina.
Filozoful antic Aristippus, călătorind pe o corabie, a fost odată întrebat de un marinar, „Stăpâne, cât de departe este de lumea asta cealaltă lume?”. Aristippus a întrebat la rândul său „Cât de groasă e scândura acestei corăbii?”. Marinarul a răspuns, „Cam de-o palmă, stăpâne” Aristippus a replicat, cu un zâmbet, „Prietene, suntem la distanţă de o palmă de cealaltă lume.”
Omule alb, va veni un timp când va trebui să te înfăţişezi înaintea Zeilor şi să dai socoteală pentru faptele de aici. Ce imagine jalnică vei avea în faţa celor Prea-Înalţi, atunci când le vei spune că n-ai făcut altceva decât să supravieţuieşti ! E sarcina ta să creezi un mediu propice măreţiei, iar măreţia se va instala între oamenii noştri. Trebuie să cauzăm ceea ce ne dorim, iar ceea ce cauzăm se va întâmpla.
