Dragobete

DRAGOBETE, zeu al dragostei cu data fixa de celebrare în acelasi sat, dar variabila de la zona la zona: 24 sau 28 februarie, 1 sau 25 martie. Identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii în mitologia greaca. Asemuit cu un flacau frumos si iubaret, acesta umbla prin padure si saruta felele. La Dragobete, pasarile nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerecheaza si încep sa-si construiasca cuiburile în care îsi vor creste puii. Cele neîmperecheate ramân stinghere pâna în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se întâlneasca, sa faca Dragobetele, pentru a fi îndragostiti pe parcursul întregului an. În satele unde se pastreaza obiceiul se poate auzi si astazi zicala: „Dragobetele saruta fetele”. Considerând ca sarutul in ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lasau si chiar doreau sa fie sarutate de baieti. Daca timpul era favorabil, fetele si flacaii se adunau in cete, schimbau cuvinte de dragoste, ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii. Ziua este asteptata cu nerabdare si de femeile tinere, în special de femeile vaduve care, credeau ca daca atingeau cu mâna un barbat strain, deveneau dragastoase si dorite peste an. Din zapada netopita pâna la Dragobete fetele si nevestele tinere îsi faceau rezerve de apa cu care se spalau în anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.