„Crestinismul a golit Walhalla, a taiat crângurile sacre, a facut din imaginea nationala o superstitie rusinoasa, o otrava diavoleasca, dându-ne în schimb imagistica unei natiuni ale carui climat, legi, culturi si interese ne sunt straine, si a carei istorie nu are nici o legatura cu a noastra.
Un David sau un Solomon traiesc în imaginatia noastra populara, dar eroii propriei noastre tari dormiteaza în cartile de istorie.”
Hegel
Nu exista nici o religie mai autentica decât cea care se naste din sufletul neamului, care formeaza si cultiva caracterele propriei etnii, asigurând totodata o dezvoltare progresiva superioara a comunitatii, în concordanta cu Legile Naturii. Orice progres uman izvoraste din efortul repetat al sufletului de a da expresie acelor idei spirituale primordiale care au fost adânc implantate în memoria genetica a fiecarei rase, atunci când si-a gasit identitatea pe pamânt. Vechea religie europeana era descendenta direct din cultul soarelui si naturii, practicat de familia alba primitiva. Aceste religii autohtone, pre-crestine (pagâne) au produs numeroase arhetipuri spirituale din care au evoluat un sistem de valori comun, o mitologie populara eroica, întelepciunea gnostica si traditiile etnice.
O religie ne ajuta în dezvoltarea noastra spirituala, întarind coeziunea sociala, proces prin care atât omul cât si etnia gasesc focarul desavârsirii, între cosmos si haosul vastei si nesigurei lumi fizice.
Religia îl ajuta pe om sa accepte pe sine si conditiile vietii sale, sa nu cada prada imperfectiunilor lumii existente, asigurând astfel influentele necesare si dezvoltarea mentala activa a unei etnii progresiste. C. G. Jung a afirmat, în esenta, ca fiintele umane au o necesitate religioasa, dar ca aceasta necesitate nu e pentru credinta religioasa, ci mai degraba pentru experienta religioasa. Experienta religioasa este un eveniment psihic care tinde spre integrarea sufletului, reprezentând astfel functionarea spiritului ca un întreg. Religia este constientizarea realitatilor superioare pe care intelectul esueaza în a le recunoaste si, daca este dusa pâna la completa implinire psihologica, ea aduce unitate interioare si întregire fiintei umane.
Credintele noastre ne ghideaza dorintele si ne modeleaza actiunile. Scurta viata a omului poate fi vazuta ca o evolutie pe sârma. O deviatie, pe oricare parte, de la Legile Eterne ale Naturii, poate sa-l arunce pe om în hauri de nenorocire. Calea spre adevar este într-adevar „dreapta si îngusta”, dar e singura ce ne va conduce sigur spre potentialul nostru cel mai înalt. Calitatea umana unica, care-l plaseaza deasupra tuturor celorlalte fiinte vii, este abilitatea sa de a-si urma calea vietii sale asa cum crede de cuviinta, si, într-un anumit grad, de a modela lumea înconjuratoare în acord cu ideile sale. Spre deosebire de toate celelalte creaturi, posedam puterile aparent divine de a explora lumi distante dincolo de limitarile planetei pe care o locuim. Darul divin este creativa si multifatetata minte umana, iar aceasta, ca si religia, poate constitui mântuirea sau distrugerea finala. Nu avem doar puterea de a ne lua propria viata ci, prin mijloace tehnologice, pe cea a întregii lumi. Deja râuri de sânge, torturi si opresiuni fara sens au fost rezultatul gândirii înguste a omului si a la fel de îngustelor religii.
„Libertatea creeaza mai multa libertate, în timp ce supunerea la legea oarba a unui orb demiurg creeaza tot mai multa sclavie. Nu te poti elibera închinându-te la lanturi, ci rupându-le.”
Jung
Orice religie ce funtioneaza pe premiza fricii nu este o religie sanatoasa; este una înselatoare, prefacuta. Asa cum spunea Virgil odata : „Ne facem destinul precum ne alegem Zeii.”
Stiinta a slujit pentru a ne ajuta sa scapam de multe temeri si incertitudini abjecte pe care omul le-a rabdat pentru multe generatii. Stiinta ne poate învata si ne poate asigura multe facilitati si progrese, dar nu poate fi un scop în sine, nici nu ne va îndeplini necesitatile spirituale. S-a spus ca stiinta poate explica orice, cu exceptia omului de stiinta. Omul gândeste dar nu stie cum gândeste. Nazuieste, dar nu stie în ce fel. Traieste, totusi nu stie în ce mod traieste. El e aici pe pamânt, totusi nu stie de unde a venit, cum a venit... Cât de nefericit este astfel bietul animal, a carui învatatura nu-i poate revela decât cât de multe lucruri nu le cunoaste !
Atâta timp cât stiinta, religia si filozofia cu gasesc un teren comun, efortul uman nu va putea fi coordonat înspre perfectiune, si pentru nevoile unei societati sanatoase. Poate de asta noi, ca fiinte tridimensionale, suntem incapabili sa întelegem total Zeul Absolut, propria noastra ratiune de a fi. Dar suntem foarte capabili sa întelegem acei Zei arhetipali ai neamului, care ne rascolesc sângele si traseaza canalele constientului si subconstientului colectiv. Toate panteonurile albilor, fie ei zei si eroi traci, germanici, celtici, slavi sau greco-romani, sunt de o importanta vitala pentru dezvoltarea noastra în continuare.
Zeul Creator original al indo-europenilor a fost cunoscut printre toate natiunile Indo-Europene (cca. 4000-2000 i.e.n.). Primul sau nume era Dyaus Pitar (Tatal Divin), acelasi cu grecul Zeus Pater, latinul Jupiter ori Deus, germanul Tiu sau Ziu si nordicul Tyr, pentru ca apoi sa-i succeada zeul germanic Odin, care ramâne cel mai consistent arhetip patriarhal al istoriei occidentale. Întreg panteonul zeilor si Zeitelor noastre pagâne, mai vechi decât orice scripturi religioase si mai esential, mai fundamental decât orice principii stiintifice, face ca adevarurile divine si misterele vietii sa fie comprehensibile.
Probabil cea mai sinucigasa boala mintala ce a infectat vreodata procesul de gândire al albilor a fost infuzia religiilor straine, mai ales cea a iudeo-crestinismului, cu multele sale variante. Pentru prima data în istoria tuturor timpurilor o civilizatie în curs de dezagregare este capabila sa discearna cauzele decaderii sale. Pentru prima data are la dispozitie puterea stiintei, asociata cu reaparitia adevaratelor sale origini spirituale, religioase. O lume sanatoasa si înfloritoare necesita cunoastere, adevar, putere si curaj, nu frica, ignoranta, oprimare, slabiciune si umilinta. Aceste jalnice tendinte sunt ne-naturale dupa standardele adevaratului spirit alb.
O etnie nu este sustinuta doar de mintile superioare ale savantilor sai, ci, de asemenea, de marii propovaduitori spirituali si de obiceiurile si traditiile neamului. Unul dintre blestemele care au întârziat progresul cultural si religios a fost îmbinarea puterii stupiditatii cu dorinta de putere, blestem care paralizeaza eforturile omului rational, liber-cugetator. Cunoasterea de sine înseamna cunoasterea constiintei, care este caminul atât al zeilor pagâni cât si a conceptelor stiintifice. Atât omul de stiinta cât si pagânul împartasesc deseori aceeasi clasificare ca liber-cugetatori. Drumul nu a fost usor pentru niciunul din ei. Caci cine a suferit mai mult sub jugul opresiunii crestine timp de aproape 1000 de ani ? Care a fost crima lor ? Aceea ca au vazut adevarul mai presus de ignoranta, libertatea mai presus de sclavie, progresul mai presus de stagnare sau propria noastra mostenire etnica mai presus de crezurile straine ?
Negrii „americani” subliniaza cu zel rigorile celor 200 de ani de sclavie în aceasta tara, ca si când doar ei ar fi fost înrobiti. Evreii nu contenesc sa se plânga isteric apropo de Holocaust. Totusi, daca cineva vrea sa înteleaga oroarea si suferinta - în cel mai deplin sens al cuvântului - trebuie sa înteleaga ce-au suferit pagânii, alchimistii, savantii liber-cugetatori în timpul pogromurilor crestine si Inchizitiei. Acesta a fost un adevarat macel deliberat al inocentilor, unic în lumea europeana, un întuneric ce a domnit un mileniu.
Odata cu sfârsitul secolului XX devine clar ca ne gasim la un punct de cotitura care, depasit, ne va permite sa îndraznim sa nu ne mai supunem rigiditatii dogmei crestine.
Cei mai ticalosi despoti ai Pamântului nu au fost mai rai decât reprezentantii aceluia a carui împaratie nu era pe aceasta lume.
A. Rosenberg
Religia straina care nu împartaseste istoria noastra comuna, eroii si obiceiurile noastre nu va sluji niciodata intereselor vitale ale neamului nostru. E, de asemenea, necesar sa subliniem ca aici este o problema singulara cu toate religiile în general. Stravechile scrieri sacre contin, în ele însele, o considerabila putere prin continutul lor spiritual si forta discursului direct. Cei ce mânuiesc apoi aceste cuvintele deseori au tendinta de a folosi aceasta putere pentru propria lor marire, pentru sporirea prestigiului lor asupra aderentilor. Bisericile îsi pot datora aparitia parintilor fondatori, dar acesti propovaduitori prea rar au avut o mare influenta asupra bisericilor pe care le-au fondat, în timp ce bisericile au avut o enorma influenta dominatoare asupra comunitatilor în care au înflorit. Majoritatea marilor fondatorilor spirituali ai vremurilor stravechi ar fi îngroziti sa vada ce a devenit opera lor originala.
Daca a existat vreodata o nastere a tragediei, aceasta a avut loc atunci când omul alb a întors spatele zeilor etniei sale. În acea zi el a sacrificat radacinile esentiale ale fiintei sale, intrând în labirintul declinului sau. Lumea europeana a ajuns pe mîinile pseudo-religiei, a preotimii trufase si biserici arogante. Omul care cauta împlinirea spirituala în astfel de prostie amagitoare e precum cel ce nu îsi paraseste niciodata cercul domestic de teama ca nu va fi acceptat de altii, ca cuvântul sau nu va fi lege, sau poate teama ne-naturala ca va fi damnat pe vecie. Opera unei culturi superioare traieste în acord cu Legile Naturale, care sunt mai mult decât legi, sunt necesitati de viata. Nu doar ca fiecare individ trebuie sa se dezvolte spiritual de-a lungul timpului, dar însasi viata etniei trebuie sa se manifeste superior.
Istoria lumii nu a fost niciodata teatrul fericirii si nu va fi niciodata asa. Viata este un aspru si uneori brutal teren de încercare pentru diferite si opuse forte. Este spre cel mai mare avantaj al omului sa înteleaga întregul univers ca o comunitate în care atât Zeii cât si oamenii sunt membrii. Zeii nostri sunt mai reali decât trupul biologic care, pentru scurt timp, ne gazduieste spiritul. De fapt, nu exista fiinta umana sau rasa care, daca urmeaza cu adevarat îndrumarea celesta a arhetipurilor sale etnice, sa nu poata atinge cea mai deplina împlinire a idealurilor sale.
Experienta a confirmat în mod repetat acea binecunoscuta maxima a lui Sir Francisc Bacon potrivit careia „Putina filozofie face ca mintea sa fie înclinata spre ateism, dar aprofundarea filozofie îndreapta mintea spre religie”. Religiile etnice pot fi doar mai bune sau mai proaste pentru practicantii lor, niciodata adevarate sau false. Odata ce omul alb îsi regaseste calea spre Zeii originii sale, va fi capabil sa extraga din ea secretul întelepciunii acestora, inspiratia si forta nemuririii lor. Antropologul Evans Pritchard a sintetizat religia în aceste câteva scurte cuvinte :
Religia e ceea ce religia face.
Societatea Gebeleizis
