Noii Golani – "golani" cu voie de la Militie

Cu toate naivităţile, entuziasmele şi erorile strategice, specifice unei epoci buimace, putem fi cu toţii de acord că Golaniada din Piaţa Universităţii – 1990 a constituit un moment istoric, o ultimă zvâcnire sinceră de anti-comunism după lovitura de stat din 1989.

Nu vorbesc din filme, din cărţi sau din articole de ziar. Am fost acolo, am fost implicat, am crezut până în cea mai profundă fibră a fiinţei mele în adevărurile pe care le-am susţinut.

Încetul cu încetul, toate sacrificiile noastre, ale minorităţii care eram conştiente de drumul pe care trebuia să-l parcurgă România, au fost înecate, dizolvate, în balta cenuşie a indiferenţei acestui popor vegetal.

Spre dezamăgirea şi scârba noastră, tot ce am făcut s-a dovedit a fi zadarnic. Din greva foamei pe care am făcut-o noi atunci, din idealurile noastre, au răsărit alte perfide flori ale răului. Nimic din ce-am năzuit noi nu s-a înfăptuit.

Ani de zile cei împotriva cărora am luptat nu au reuşit să găsească vreo metodă de a ne închide gura, evident alta decât cazmaua minerului. Dar duşmanii noştri s-au rafinat. si-au dat seama că cea mai bună strategie de compromitere a unei idei generoase este nu de a o nega complet, şi de a lupta făţiş împotriva ei, ci de a o prelua şi a o perverti.

George Simion, cetateanul de etnie rroma caruia ii pasa de nationalismul romanesc 

În această idee, trebuie să recunosc, genială, s-a născut amuzantă organizaţie „Noii Golani”. Trebuie să specific faptul că, noi, adevăraţii Golani, nu am fost niciodată fericiţi de această etichetare. „Golani” ne-a spus bolşevicul Ion Iliescu, şi noi am vrut să-i demonstrăm că el şi familia lui sunt mai golani decât noi.

Aceşti aşa-zişi „Noi Golani” sunt, în fapt, nişte puberi teribilişti, care au adoptat acest trend, insidios insinuat lor de către „Servicii”, cu aceleaşi tâmp entuziasm cu care ar fi adoptat curentul Emo, Cocalar  sau Raver. Adolescenţii care, în perioada la care se raportează, erau doar în stadiul de potenţialităţi, ridică astăzi glasurile imberbe, spre a se defini şi revendica dintr-o mişcare pe care nu au cunoscut-o.

Dar cu ce se ocupă aceşti „golani” de modă nouă...? În mijlocul verii, respectivii o pun de-un penibil dans tematic, închipuind hilar tragicele evenimente ce s-au petrecut în 13-15 iunie 1990. Unii dintre aceşti măscărici se costumează în mineri, alţii în miliţieni, şi bâlciul stradal e gata, spre amuzamentul infinit al „Serviciilor”, care au montat această scenetă de cel mai infect prost gust! Nici măcar Iliescu sau Năstase nu şi-ar fi putut imagina o metodă mai eficientă de a arunca în derizoriu aspiraţiile adevăratei Pieţi a Universităţii din 1990.

Nu am cum să-i acuz de rele intenţii; sunt probabil atât de idioţi încât chiar se cred continuatorii noştri. Noi însă, atunci am luptat şi am riscat, nu am comis penibele scenete (gen hoţii şi vardiştii, golanii şi minerii, etc) şi, mai ales, nu am făcut nici voluntar, nici involuntar, jocurile „Serviciilor”...

Sunt cât se poate de îndreptăţit să-mi exprim o părere clară şi în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte această diversiune grosolană. Nu mă recunosc în „Noii Golani”, şi refuz să cauţionez o organizaţie a cărui preşedinte este de culoarea celor care au reprezentat făţiş instrumentul ideal de luptă al Sistemului împotriva noastră. Trebuie să se ştie foarte clar că în perioada protestului-mamut din Piaţa Universităţii, cetăţenii români de etnia lui George Simion, preşedintele de la „Noii Golani”, au făcut tot ce le-a stat în putinţa spre a compromite această mişcare. Rezultat al maturizării strategice a „Serviciilor”, George Simion face astăzi acelaşi lucru, însă mult mai subtil...

Marius Mitea – un adevărat „Golan”