Un articol de Răzvan Ţuculescu, scriitor
Parcurgând paginile „Trepăduşului mioritic” nu poţi să nu te scarpini alene la ceafă, meditând gospodăreşte asupra pertinenţei anumitor valori, spirituale şi nu numai, care bântuie prealuminata noastră ţară post revoluţionară, saturată, după cum se va vedea, de o viziune cel puţin dubioasă a principiilor democratice şi încorsetată în aplicabilităţi legice neocomuniste.
Povestea tinerilor care sărbătoreau Solstiţiul de Iarnă frizează grotescul, absurdul şi se înscrie în tradiţia comediei de prost gust care guvernează o Românie sufocată de necroze creştine şi europenisme deşănţate. În virtutea unor legi aplicate prin maniera trăznirii cu toporul în moalele capului un act cultural s-a transformat într-un atac la adresa statului, într-o acţiune destabilizatoare cu grave consecinţe socio-economice.
În miez de noapte, o trupă de tineri care degustau bucuriile unui foc de tabără în cetatea dacică de la Costeşti, desfăşurând, în spiritul liberei elecţiuni a convingerilor intelectuale şi religioase un ritual păgân de celebrare a fost atacată, în cel mai pur sens al cuvântului de vajnicii reprezentanţi ai legii, înarmaţi ca pentru asediul Constantinopolului. Ceea ce a urmat, pe parcursul a patru ani, este o sarabandă năucitoare a celor mai flagrante încălcări a principiilor democraţiei: acte de violenţă nejustificate asupra unor tineri care nu deţineau nici măcar un ac de gămălie, tortură psihică în instituţiile statului, calomnie grosolană şi privare de liberate, acuzaţii năucitoare şi percheziţii ilegale, încununate cu pedepse care nu dau bine la cazier.
Deoarece nimeni nu te poate ataca pentru faptul că ţi-ai întors faţa de la Domnul ortodox către vechile tradiţii păgâne, mult prea înţelepţii reprezentanţi ai bufoneriei numită lege românească au găsit de cuviinţă să-i încarce pe tinerii surprinşi „în flagrant” cu acuzaţii de natură politică, descoperind, după preacuvioase scormineli, apartenenţa acestora la grupări neonaziste. Şi cu aceasta, carnavalul a fost gata.
Rezultatul acestei farse penibile n-a făcut altceva decât să ofere încă o doză de senzaţional deformat în mass media, crescând „răitingul” şi măgulind scalpul grosolan al omului de rând, fericit că organele abilitate veghează, distrugându-i fără cruţare pe satanisto-naziştii destabilizatori.
Scopul acestei cărţi, o radiografie pertinentă şi obiectivă a evenimentelor, se doreşte a fi aducerea la lumină a unor carenţe fundamentale care caracterizează nu atât legislaţia românească, ci modul în care aceasta ajunge să fie interpretată de către diverşi funcţionari veroşi, susţinuţi financiar de contribuabili. Mai mult decât atât, cartea este o tristă oglindire a gravelor probleme de mentalitate din originala noastră democraţie şi mai ales, a nivelului cultural şi informaţional redus datorită căruia nu este posibilă o viziune de ansamblu asupra unui fenomen social. Interpretările tabu, asocierea unor simboluri din tradiţia păgână cu mişcările de extremă dreaptă şi furibunda dorinţă de a înlătura tot ceea ce contravine călduţelor principii creştine şi mai ales, a unui mod de viaţă unanim acceptat, au stat la baza desfăşurării acestei acţiuni învelite într-o spoială de legalitate.
Din nefericire, ecoul evenimentelor este din ce în ce mai slab iar suferinţa celor care au participat în postură de victime nu poate fi în nici un fel compensată. În magma societăţii româneşti plutesc în continuare aceleaşi incertitudini şi aceeaşi blazare defetistă. Oamenii legii îşi văd în continuare de activităţile lor mai mult sau mai puţin legale, mass media mai descoperă câte un satanist aburit de votcă urinând cu cerbicie pe mormântul bunicului care l-a dezmoştenit iar cetăţenii admonestează în continuare tinerii care încearcă să-şi descopere identitatea făcând uz de teribilele arme ale muzicii şi întrunirilor sub clar de lună, printre ruinele unei cetăţi.
Prin creionarea trepăduşului mioritic, Andrei Molnar şi Marius Mitea, două victime ale unui sistem coroziv încearcă să postuleze dreptul la liberă exprimare a convingerilor cultural religioase într-o ţară care, teoretic, şi-a câştigat această opţiune printr-o deloc neglijabilă vărsare de sânge. Demersul autorilor nu este unul vindicativ, ci o încercare de a deschide ochii prezumtivilor cititori auspra unor realităţi care ne înconjoară mioritica existenţă. Ironici şi sarcastici pe alocuri, uşor dramatici dar eminamente obiectivi, autorii aduc dovezi cât se poate de clare în ajutorul lor, demontând pas cu pas aberaţiile care s-au constituit ca bază a proceselor în care au fost implicaţi.
Dacă la origine nu s-ar afla o dramă, această carte ar putea fi o veritabilă comedie în maniera lui Caragiale. Şi cum să nu te umfle râsul, cum să nu dai din picioare ca un apucat, ţinându-te cu mâinile de burtă, când afli că Andrei Molnar, periculosul guru nazisto-satanico-dacic a fost acuzat, nici mai mult nici mai puţin decât de antişovinism?
Mai descoperim apoi că personalitatea sa ocultă şi destabilizatoare s-a dezvoltat în urma contactului permanent cu liderii lojelor satanice conspirative, reprezentate pe teritoriul ţării noastre de către Fraţii Petreuş şi Ştefan Hruşcă. Vom vedea că şi arta contemporană s-a pus în slujba dracilor. Pictorul sibian Sorin Tara a participat şi el la evenimentele sataniceşti, în urma invitaţiei făcute de către întunecatul conducător Andrei Molnar care a ţinut morţiş să imortalizeze tenebroasele mutre ale participanţilor în portrete menite să bage frica în oasele drept credincioşilor.
Concluzia este totuşi amară. Are gustul prăfuit al neputinţei şi culoarea de fiere a sentimentului de oprimare. Spectrul Mioriţei, o oaie sinistră căreia nu-i mai tace gura, făcându-şi auzit behăitul şi în prezent şi mai ales totalitarismul ciobănesc cu iz de brânză stricată mai bântuie şi acum căpăţânile românilor. Legile se vor schimba, aşişderea şi legislatorii. Autorii şi urmaşii lor vor trece rând pe rând în virtualitatea unei alte lumi fără ca rânjetul behăitor de oaie îndopată cu trifoi să dispară de pe stindardul emblematic al acestei naţii.
Răzvan Ţuculescu
