Ghinion! Maimuţa a dat în primire. Pe bune, cu profund regret şi adâncă mâhnire, ţinem să anunţăm că cea mai reprezentativă cioară a mileniului a crăpat. Printre altele, a murit şi cel cunoscut drept Michael Jackson...
Nu încape nici o îndoială asupra faptului că Michael Jackson reprezenta cel mai funest simbol al tristelor vremuri pe care le trăim, marcate de mondialism, multiculturalism, precum şi multe alte astfel de sinistre „isme”.
Ce putea fi mai reprezentativ pentru buimaca noastră epocă decât această creatură, care s-a născut neagră spre a deveni albă, care s-a născut bărbat spre a deveni femeie, care a devenit adult spre a-şi găsi plăceri trupeşti cu copiii?!
Michael Jackson, manifestându-şi public iubirea faţă de fani
Un cât se poate de ipocrit principiu creştin ne îndeamnă să vorbim „despre morţi numai de bine”. Noi, însă, preferăm mai sincerul principiu „despre morţi, doar adevărul”.
Şi adevărul este că insignifianta creatură umflată cu pompa marketingului circumcis a fost selecţionată, încă de mică, de cei care, insidios, ne impun bombonele fabricate în laboratoarele Noii Ordini Mondiale. Se vorbeşte excesiv de mult despre presupusul talent al lui Jackson, unii dintre „fanii” loviţi în moalele de capului de decesul creaturii pierzându-şi uzul raţiunii, mergând până a-i atribui acesteia un talent „divin”. Noile performanţe şi depăşiri de plan ale mega-atelierului de spălat creiere nu contenesc a ne mira, şi mai mult decât atât, a ne amuza. Care talent? Obedienta unealtă a unui sistem îngreţoşător nu a făcut altceva decât să psalmodieze virtuos, de când se ştie, evanghelia luptei împotriva a tot ceea ce e sănătos şi natural în rasa umană. „Talentul” său nu a depăşit niciodată virtuţile unui aparat karaoke. Se ştie că textele şi muzica i-au fost compuse de alţii, principalul său merit, cel care l-a impus mulţimii de fani imbecili, fiind acela de a face tumbe pe scenă, şi de a se trage de „scârbavnicul mădular” în faţa a zeci de mii de persoane...
Toată „muzica” comisă de Jackson şi păpuşarii săi mondialişti nu a avut alt scop decât acela de a înfige în conştientul şi subconştientul albilor dogmele societăţii multirasiale, multiculturale, în fapt a evangheliei etno-masochiste împotriva albilor. Iar această creatură, căreia i s-a oferit şansa unei vieţi într-un lux greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi, nici măcar nu s-a bucurat de arginţii câştigaţi: statutul său de slugoi al mondialiştilor l-a chinuit incontinuu, bietul animal supravieţuind până în ultimul moment doar cu calmante şi antidepresive. O dovadă în plus că a fost năimit forţelor obscure, iar satisfacţia care ar decurge firesc din afirmarea liberă a unui talent autentic i-a fost complet străină.
Nu putem să încheiem decât prin a adresa, cu această ocazie, cele mai sincere felicitări tuturor celor normali şi conştienţi, precum şi a ne exprima speranţa că păpuşarii vor împărtăşi, cât mai curând, soarta păpuşii!
Societatea Gebeleizis
