La aproape o saptamana de la decesul hanbalistului Marian Cozma, singurele reactii in Romania sunt stirile sportive aferente, si mediatizarea fara scrupule a lacrimilor parintilor sai, de catre o presa care a inlocuit principiile morale cu goana dupa audienta.
Sa ne punem fireasca intrebare : s-ar fi facut oare atat taraboi pe acest caz daca Marian Cozma nu ar fi fost un jucator important, atat in nationala Romaniei de handbal, cat si in echipa ungara Veszprem ?
Foarte putini membri ai etniei rrome au reusit sa-si depaseasca statutul de infractori, rupand-o cu “crima”, “violul” sau “talharia”, infractiuni ce le sunt, in majoritatea cazurilor, specifice.
Dar sfarsitul tragic al handbalistului face ca, in aceste zile, psihicul nationalistului roman sa fie pus la grea incercare: ungurii, considerat principalul popor adversar al romanilor de mai bine de un mileniu, au reusit sa prinda in timp record doi din cei trei suspecti in acest caz. O performanta, daca ar fi sa comparam cu "viteza” cu care se misca organele romanesti !
Asasinarea lui Marian Cozma, si mai ales ce-a urmat imediat dupa aceasta, a insemnat nu doar o tragedie pentru familia victimei si pentru o intreaga tara revoltata, ci o grea lovitura pe care a primit-o masina de propaganda a nationalistilor-sovini ; brusc ei s-au vazut deposedati de calul lor preferat de bataie – respectiv maghiarofobia.
De acum incolo, nationalistul maghiar va putea sa-i bata obrazul romanului in privinta acestui caz, deoarece ungurii au reusit sa-si ridice la unison glasurile revoltate impotriva minoritatii rrome. Asta in timp ce patriotii romani sedeau si se uitau la televizor, in cel mai bun caz declansand razboaie virtuale pe internet…
Cum e posibil ca un roman get-beget sa fie declarat cetatean de onoare intr-un oras maghiar, oras al asa-zisilor nostri dusmani seculari, in timp ce nationalistii romani scriu mesaje si dau comunicate de un pacifism de-a dreptul hipiot (indemnand la calm si rabdare de parca ar fi vorba de un portofel furat, nu de o crima abominabila savarsita asupra unui conational, frate de-al nostru), si, ca si cum n-ar fi deajuns, se mai se umplu si de penibil cu un citat la fel de scurt si trist ca lipsa lor de reactie (Corneliu Zelea Codreanu către camarazi şi popor, pe când se afla în închisoarea de la Râmnicu Sărat, înainte de a fi asasinat: „Vreau linişte”).
Daca ar trebui sa caracterizez respectiva organizatie (ati banuit la cine ma refer), as folosi o veche zicala, cum ar fi “umbla cu cioara vopsita”, dar, pentru a nu fi invinuit de rasism, ma voi rezuma la alt proverb romanesc: ”pe afara e vopsit gardul, pe dinauntru-i leopardul”!
Atitudinea noastra, contrapusa fata de cea a ungurilor in acest caz, ne pune pe noi, toti romanii, intr-o situatie foarte penibila.
Respectiva organizatie ar trebui sa nu se mai faca “frate cu dracul” - oricat de negru sau tuciuriu ar fi el -nu de alta dar s-ar putea sa nu treaca nici puntea, si sa ramana si fara portofel, sau in cazul de fata, fara membri, fara individualitate, fara esenta.
Ca sa-ti demonstrezi ca-ti pasa de moartea lui Marian, nu trebuie sa bati rromi, pur si simplu trebuie sa iei atitudine demna si sa fi solidar cu ungurii in cazul de fata, intrucat toti suntem europeni, iar problemele legate de minoritatea rroma sunt comune, cangrenand ambele natiuni.
E de inteles ca in ziua de azi nu mai poti face mare lucru, datorita legilor liberticide, dar o coroana de flori poti sa depui, asa cum poti sa strangi mana parintelui aflat in suferinta, nu sa dai comunicate defetiste, de un pacifism tampit, total neadecvat situatiei !
Este o rusine petru noi, romanii, faptul ca sarbii au fost in stare sa porneasca imediat pe urmele faptasului, jurand razbunare doar pentru un nas spart si un ochi invinetit, si faptul ca autoritatile maghiare au reactionat exemplar asa cum militienii nostri n-ar fi putut-o face.
Numai noi, romanii, intelegem prost invataturile unui profet care indemna : ”intoarce si celalt obraz”…
Pana cand ?
Gabriel Dacian
