24 Februarie, ziua Memoriei pagane

În 24 februarie 391, focul etern al zeiţei Vesta, foc care ardea de la fondarea Romei, a fost stins definitiv la ordinul împăratului Teodosiu. La aproape 60 de ani de la convertirea lui Constantin la creştinism, religia păgână, cea pe baza căreia s-a clădit gloria Romei, a fost oficial abandonată, iar fidelii săi au fost ameninţaţi cu moartea. În Europa, fie că este de vorba de convertiri voluntare sau de convertiri cu sabia, timpul păgânismului nativ a apus, ultimul bastion al acestei religii capitulând în sec. XVI, în Lituania.

Dacă, timp de trei secole, persecuţiile iniţiate de păgâni au fost sporadice şi sângeroase, persecuţiile iniţiate de creştini se vor dovedi active şi nemiloase vreme de mai bine de 1500 de ani. Acest climat de suspiciune permanentă faţă de orice persoană ce nu ar adera la dogma de stat se va perpetua sub Iluminişti, odată cu instaurarea „Drepturilor Omului” drept nouă religie oficială a Europei.

”Drepturile Omului” au absorbit progresiv propriul lor creator, respectiv creştinismul occidental, până într-acolo încât acestuia nu i-a mai rămas decât supranaturalul şi credinţa într-o ipotetică viaţă după moarte. Aşa cum păgânismul vestal a devenit parte integrantă a creştinismului care a distrus Roma, acesta din urmă a sfârşit prin a ajunge la remorca “Drepturilor Omului”, nereuşind să se afirme independent de acestea.

În 1945, forţele Iluministe înving definitiv o alianţă a reziduurilor păgâne şi creştine, a Roţii Solare şi a Crucii Celtice. Singura formă organizată de opoziţie faţă de noua religia dominantă fiind anihilată, de acum înainte totul este permis. Trei ani mai târziu, proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului consacră supremaţia noii religii pe întreg mapamondul.

Astăzi, religia Drepturilor Omului îşi vede hegemonia pusă sub semnul întrebării nu doar  în exteriorul zonei sale de influenţă, unde se trezesc identităţile etnice şi religioase pe care le-a negat mereu cu desăvârşire, ci mai ales în propriile sale teritorii, unde grupuri întregi de oameni devin, pe propriul lor continent, în propria lor ţară, din ce în ce mai săraci şi izolaţi.

La această oră nu există, în Europa, nicio alternativă credibilă la religia Drepturilor Omului.

Totuşi, în ciuda acestor realităţi pesimiste, ne incumbă datoria de a făuri această alternativă, dacă nu cumva vrem ca Istoria s-o impună în locul nostru !

Arya