Polemici

Os de comunist, calitate roșie 100% certificată. Așa l-aș cataloga pe Ion Iliescu, cel al cărui destin a fost, timp de câteva decenii, legat de soarta poporului român.

Pentru că s-a născut metis, dintr-un neverosimil amestec țigano-româno-evreiesc, nu mă pot aștepta să aibă ceva simțământ față de români. Poți să-i ceri unui om în a cărui sânge se zbat genele a două neamuri nomade, evreii și țiganii, iubire și devotament față de o țară?

Au trecut aproape 70 de ani de când ultimul război mondial s-a încheiat. Victoria Aliaților a însemnat, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori de-a lungul istoriei, nu doar impunerea de despăgubiri materiale celor învinși ci și demararea unui lung și extrem de ambițios proces de dizolvare a întregului eșafodaj politic, ideologic, spiritual al statelor înfrânte. Fascismul, național-socialismul, naționalismul, rasismul au fost puse la index, împreună atât cu ramurile lor, cât și cu rădăcinile. Acestui scop „nobil”, cel al denazificării, i-au fost scuzate orice mijloace. Înaltul comandament, țelul suprem, a devenit  impunerea sistemului democratic și înlăturarea, prin orice mijloace, a ultimelor urme „naziste” din conștiința celor ce au fost expuși diabolizatei ideologii.

Pentru învingători, nu a fost extrem de dificil sa înfăptuiască aceste lucruri, având în vedere că, în calitate de acuzatori victorioși, dispuneau de absolut toate mijloacele materiale și logistice posibile. De cealaltă parte, învinșii, au fost deposedați de orice drept, ne-beneficiind de nicio circumstanță atenuantă, ori rezervă cu privire la monstruozitatea crimei pe care se presupunea că ar fi comis-o. Întreaga evoluție post-belică este o încununare strălucită a dictonului care ne spune ca doar învingătorii scriu istoria. Învinșii nu au avut altceva de făcut decât să înghită cu noduri fosta propagandă de război a învingătorilor, devenită acum „adevăr istoric”, absolutizat și sigilat cu parafa Codului Penal.

Motto:

Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!

Anders Breivik este una dintre din ce în ce mai puținele “celule sănătoase” ale trupului European mâncat de cancer. Privind lucrurile astfel vom vedea că gestul său extrem a fost unul nu doar necesar, dar și eroic prin exemplaritatea și singularitatea sa! Tânărul norvegian, un perfect exemplar al rasei europene, a șocat o lume bolnavă prin caracterul sănătos al faptei sale. Într-o lume de nebuni, cel lucid este întotdeauna închis la ospiciu. Cu secole în urma faptele unui Anders ar fi fost glorificate și cântate de menestreli. Relevant este faptul că norvegianul se consideră inspirat (printre alții) de Vlad Țepeș, un alt erou al luptei împotriva islamizării Europei. Dacă în Evul Mediu ar fi existat jalnica mass-media sau “societatea civilă”, presa ar fi urlat împotriva terorismului, extremismului, totalitarismului, rasismului, nazismului domnitorului valah!

Unii dintre cei ce îi înțeleg motivațiile anti-islamice nu înțeleg totuși de ce Anders nu a comis un atentat împotriva musulmanilor din Norvegia, de ce acțiunea sa a fost îndreptată împotriva unor nativi norvegieni. Problema este însă că acei care propovăduiesc egalitatea între culturi și diversitatea de dragul diversității sunt cei care importă musulmani și schimbă datele demografice ale țărilor europene, cu consecințe dezastroase. Ei sunt vinovaţi de epidemia de violuri și tâlhării din ţările nordice (Stockholm este capitala europeană a violurilor, nici Oslo nu e departe). Aşa că nu e de mirare că sunt pedepsiți pentru faptul că sacrifică siguranța populației pe altarul diversității. Dacă bucătăria ți-e invadată de gândaci, degeaba îi vânezi cu papucul în mană dacă nu-ți trece prin cap să păstrezi curățenia și să arunci gunoiul! Asta a făcut Anders, a aruncat gunoiul! A acționat chirurgical, cu maximă eficiență, cu aceeași eficienţă a terorii pe care o admira la Vlad Țepeș. Atacând tabăra de tineret a partidului laburist (principalul promotor al multiculturalismului neo-marxist și importatorul exclusiv de ”gândaci” în Norvegia), Breivik a scontat pe un efect maxim. Atentatul cu bomba asupra sediului guvernului din Oslo s-a vrut o reacție ofensivă de apărare contra unui prezent multicultural. Atacul asupra tineretului laburist a fost o răsunătoare lovitură dată unui viitor al multiculturalismului.

Nu contenesc a mă mira de fiecare dată când observ cu câtă stupidă mândrie, cu cât imbecil orgoliu naționalist se grăbesc concetățenii mei să identifice balada populară “Miorița” cu “unul dintre miturile fundamentale ale poporului nostru”. Se vorbeşte despre “plaiuri mioritice” în accepţiuni apreciative, iar respectivul animal domestic atât de iubit de ciobanul din baladă capătă dimensiuni arhetipale în conştientul si subconştientul colectiv al Neamului. Mioriţa şi-a caştigat, pe drept, spunem noi, un binemeritat loc în blazonul românesc.

Nu vreau să neg această dimensiune arhetipală. Ea există, din păcate! Dar nu am nici inconștienţa de a considera acest lucru o binecuvântare, când el este, în mod evident un blestem.

Fiecare națiune sau etnie are arhetipurile sale, simbolurile sale sacre, adânc încrustate în spiritul neamului. Vulturi, lei, lupi (precum dacii), urși… Totemuri reprezentând caracteristici reale sau ideale ale respectivelor comunități: forță, înțelepciune, determinare, îndrăzneală, neînfricare.

Cu oricâtă bunăvoință ai privi-o, oaia nu are nici șiretenia vulpii, nici semeția vulturului, nu inspiră teamă precum lupul, nici respect precum maiestuosul leu. E doar… o oaie. Un animal mai degrabă stupid, bun de tuns, de muls și de mânat în turmă. Despre o femeie foarte redusă intelectual se spune că e “proastă ca oaia”. Demnă de remarcat și simbolistica creștină a “mioarelor”, a “turmei”, a “păstorului”, căci – nu-i aşa ? – românii s-au născut creştini!

Referindu-ne din nou la opera orwelliană, să ne aducem aminte de termenii „newspeak”, limba artificială manufacturată de către Partid: Minitrue, „Minister of Truth” desemna instituția care se ocupa cu permanenta rescriere a istoriei, în funcţie de interesele regimului; Minipax „Minister of Peace”, instituţie care se ocupa cu... războiul, sau Miniplenty „Minister of Plenty” (Ministerul belşugului) care controla întreaga economie. Lagărele de muncă forţata se numeau „Joycamp” (tabără-bucurie).

Putem astăzi remarca atât de evidenta alterare de sens pe care au suferit-o unele cuvinte (noţiuni) în zilele noastre, alterare care nu este deloc departe de „newspeak”-ul orwellian. Să luăm un exemplu:

Discriminare: La început, acest cuvant însemna a separa, a face deosebire, a face distincţie, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer. Astăzi, sensul este unic si simplu: rasism. Dogma epocii actuale consfinţeşte că nu există nicio diferenţă între rasele umane. Cine gândește altfel, comite un „thoughtcrime”. A sugera că ar putea exista diferențe între rase este, astăzi, erezia supremă. In același timp, diferențele (!) culturale dintre rase trebuie respectate și protejate prin lege! Ar putea părea paradoxal și absurd, dar ne întoarcem din nou la Orwell : „doublethink” - capacitatea de a susține și a fi convins de adevărul a două enunțuri total contrare.

În prima parte a acestui comentariu în serial, remarcam faptul că similitudini frapante cu distopia orwell-iană pot fi sesizate mai degrabă în epoca actuală decât în regimurile și sistemele ideologice totalitare care au bulversat istoria secolului XX. Unii comentatori considerau că „1984” e o utopie negativă extrapolată din realitățile lagărului comunist, în timp ce alții, mai cu seamă cei proveniți din „zona roșie”, vedeau în „fabula” orwelliană viziunea sumbră a viitoarei societăți „fasciste” spre care s-ar îndrepta sistemul capitalist.

Așa cum am arătat, însă, viaţa ne demonstrează zi de zi că opresiunea liberticidă, monstruoasă exacerbare a birocratismului, rafinarea și eficientizarea maximă a controlului asupra conștiințelor și abrogarea tacită a drepturilor și libertăților cetățenești esențiale, încep să devină elemente definitorii ale lumii în care trăim, aici și acum !

Dublul standard a devenit o realitate cotidiană, acceptată fără prea multe probleme de către cam toată lumea. Un exemplu concret: o persoană cu oarecare vizibilitate media se afișează public purtând un tricou cu inscripția „Mândru că sunt Alb” („White and Proud”). Brusc toată lumea îi sare în cap. Simpla exteriorizare a unui sentiment, în cele din urmă pozitiv, este văzut ca exprimarea urii de rasă, a unei pasiuni „genocidare”, sau de-a dreptul ca instigare la Holocaust!

O altă persoană cunoscută, de data aceasta un etnic minoritar, apare cu un tricou pe care stă scris „Sunt Țigan”. Gestul nu stârnește nicio reacție negativă, dimpotriva, media, publicul, „formatorii de opinie” aplaudă această asumare etnică identitară. Nu pot sa nu remarc faptul că, dacă altcineva l-ar fi numit „țigan” pe purtătorul sloganului, ar fi fost imediat taxat drept rasist, extremist, șovin încuiat, etc...

În urmă cu câteva zile, in București, dar și în alte orașe din ţară  s-a desfășurat a “n”-a ediție a tradiționalului Festival Transnaţional de Pus Cenușă-n Cap, mai cunoscut sub numele de Ziua Holocaustului. Cu această ocazie, cei mai de seamă reprezentanți ai conducerii statului ne-au îndemnat să facem totul, să nu precupețim niciun efort, “Să luptăm și să muncim/Şi pe evrei să-i slăvim!”... Ca de fiecare dată, s-a lăsat cu o adevărată orgie propagandistică, o cascadă de prăfuite lozinci și poncife menită să reflecte regretul colectiv de a ne fi născut ne-evrei.

Mi-am dat seama că opinia celor care consideră opera orwell-iană, mă refer la „1984”,  ca fiind o transparentă prefigurare a totalitarismului comunist este superficială și naivă. Ministerul Adevărului, „doublethink”, „newspeak”, Big Brother, toate aceste elemente esențiale ale tiraniei globale, ale fundamentalismului liberticid, sunt prezente mai degrabă în lumea în care trăim, în această perioadă a ”democrației liberale”. Diferența dintre perioada  (și zona) comunistă şi ceea ce trăim astăzi, în lumea „liberă”, este doar de... eficienţa metodelor de manipulare, dezinformare, propagandă și spălare pe creier.

Ne naştem, trăim, murim sub soare şi lună de generaţii. Trăim în aceeaşi lume cenuşie, aceleaşi oraşe cenuşii cu aceiaşi oameni cenuşii.

O lume copiată după o altă lume cu oameni care se copiază între ei, dar de fiecare dată când societatea mai face o copie, copia rezultată este mizeră şi neterminată, fără personalitate, fără principii sau valori morale. Astfel ce o va determina pe această maimuţă socială să se întregească, să fie completă? Mass-media îi va oferi aceeaşi educaţie ca şi la restul bipedelor. Rezultatul uluitor este simplu ... o armată de maimuţe cu aceeaşi personalitate, cu valori morale învăţate la televizor şi cu o cultură generală marca post decembristă, pe scurt 100 de oameni cu creierul unui singur om.