A devenit traditional ca, în fiecare an, de 15 martie, ziua nationala a Ungariei, pe concetatenii nostrii de etnie maghiara sa-i loveasca un puseu de înfierbântare nationalista. Desi voci prapastioase si alarmiste anuntau, cu înspaimântare, diverse scenarii catastrofice puse la cale inamicii seculari, respectiv ungurii (sau ma rog, secuii…), acestia au avut o prestatie dezamagitor de calma. În jur de 200 de unguri (din cei câteva zeci de mii traitori în Cluj-Napoca) au simtit nevoia sa marcheze, dealtfel pasnic, aceasta zi, banala pentru noi, dar cu o anumita semnificatie pentru ei.
Ca pericol mortal la adresa unitatii nationale a României (asa cum se încapatâneaza continuu sa ni-i prezinte ramura isterica a nationalistilor), ungurii s-au auto-desfiintat. Dar în ceea ce nu cred decât 200 de unguri din Cluj (mai putin de 1% din populatia maghiara) se poate constitui într-un pretext pentru ridicola formatiune « Noua Dreapta », pentru a-si exhiba penibila activitate.
Asadar, disperati de lipsa « dusmanului » care sa le dea un sens existentei, pacalicii nou-dreptaci au gasit de cuviinta sa-l inventeze. Acesta, respectiv Dusmanul Neamului, e un copilandru cu figura de tocilar, care, în nemernicia lui de câine turbat hungur, a lovit în chiar esenta RROMânismului cu o bucata de pânza în culorile Ungariei. Drept pentru care « Echipa Mortii », vajnicii razbunatori ai micro-Fuhrerului local Sântu, 2 huligani dintre care Danciu (vom reveni mai jos cu detalii), l-au capacit pe netrebnicul inamic. Evident, conform codului de conduita si onoare nationalista, micul bozgor a fost învins în lupta dreapta de catre nationalistii rromâni, desi acestia se aflau în inferioritate numerica, fiind doar doi… !
Semn al vremurilor pe care le traim, unul dintre cei 2 agresori, respectiv Danciu, este tigan. De unde stim… ? Hai sa fim seriosi, Danciu nu e nume de norvegian. Ba chiar este sinonim, în limba romanes, cu « puradel ». Pentru un observator de buna-credinta, dar naiv al fenomenului nationalist, acest detaliu s-ar constitui într-un adevarat soc. Pe noi, cei care cunoastem mica tiganiada a epopeii nou-dreptace, nu ne mai poate soca nimic. Eventual ne poate doar întari convingerea ca activitatea acestor asa-zisi purtatori ai stindardului nationalist românesc este cea mai crunta lovitura aplicata adevaratului nationalism.
Drept concluzie, cui a servit scandalul de la Cluj… ? Quid prodest ? Nationalistilor români, care si-au creat cu aceasta ocazie o imagine de cretini … ? În nici un caz. Ideea nationalista a avut numai de pierdut. Ungurii… ? Ei probabil si-au frecat mâinile, satisfacuti. Minoritatea maghiara nu mai prea punea botul la vrajelile propriilor extremisti. Drept dovada, mitingul de la Cluj. Ei aveau nevoie de o provocare, de un nou « martir » care sa le motiveze cauza muribunda. L-au gasit, cu largul concurs al organizatiei « Noua Dreapta », care nu s-a lasat foarte mult rugata pâna sa urce sacii-n caruta cauzei sovine unguresti !
Köszönöm szépen, Noua Dreapta !
Thorson
