Partidele si... Partidul

Unul dintre lucrurile pe care am crezut că l-am cucerit cu ocazia Revoluţiei a fost principiul pluripartidismului, unul dintre principiile de bază ale democraţiei. Imediat după revoluţie, în acei ani fierbinţi în care unii dintre noi credeau că haosul zgomotos şi violent în care fusese aruncată România înseamnă curat democraţie, au apărut vreo câteva sute de partide, care mai de care mai caraghioase, o adevărată parodie ce tindea să compromită însăşi conceptul de pluralism democratic.

Partidul, cel cu P mare, cel unic, forţa călăuzitoare a societăţii, exista însă în continuare, rânjind dispreţuitor la sforţările jalnice ale celor care se încăpăţânau să îi facă opoziţie. 

Sub spoiala subţire de democraţie, pluralism, parlamentarism, Partidul continua să existe şi să conducă. Nu-i mai spunea PCR, ci altfel. Oricum, numele nu prea contează. Şi înainte de 89 se vorbea doar de partid, de la partid, sarcină de partid, tovarăşu' de la partid, şi toată lumea ştia despre ce era vorba.

Partidul există şi astăzi. Îi spune, evident altfel, dar e acelaşi. Fără voia partidului nu se prea poate face mare lucru nici acum. Dacă vrei să parvii, trebuie să te pui bine cu partidul. Dacă vrei să urci în ierarhia socială, oricât de competent şi de bine intenţionat ai fi, nu prea ai şanse dacă nu eşti bine văzut de Partid. Dacă eşti membru de partid e şi mai bine... Nu contează neapărat ideologia, nu contează neapărat cât de bine te identifici, dacă o faci, cu principiile afişate de partid... Te-ai încadrat în partid, ai intrat în rândul lumii. La fel ca înainte!

Cei care cred că m-aş putea referi la ţărănişti, liberali, pedelişti, ecologişti, Noua Generaţie, sau chiar la social-democraţi se înşeală, evident. Dacă eu spun că m-am pus rău cu partidul veţi şti, totuşi, la ce mă refer... Or fi ele multe partide, Partidul este însă doar unul singur!