Ploi de lacrimi isterice, mesaje care mai de care mai caraghioase şi mai ridicole, trimise cu zecile de mii în Anglia sau la ambasada Marii Britanii la Paris (locul unde s-a produs "accidentul"), dar mai ales obişnuita monopolizare timp de câteva zile a întregii mass medii, a posturilor de radio, de televiziune, a magazinelor, revistelor, ziarelor, fiecare întrecându-se în văicăreli sordide asupra morţii “prinţesei” Diana, care, în 31 august 1997, a crăpat într-un accident (?) de maşină la Paris, în braţele amantului Dodi Al Fayed, un “negustor de cămile”, aşa cum a fost poreclit de un lord britanic..
Imediat, politicienii putrezi au dat dovadă de reaua-credinţă specifică: toţi, unul după altul, s-au precipitat pentru a-şi mărturisi regretele postume pentru “prinţesă”, chiar dacă, cu câteva ore înainte, imensa lor majoritate o dispreţuiau şi o urau pe acestă târfă ordinară.
Incarnarea unui regat decăzut, infectă purtătoare de cuvânt al unei generaţii înjosite la "dulceţile moderne" ale globalizării etnice, "Lady" Di a fost până la urmă în fruntea a o mie şi una de scandaluri şi alte prea puţin glorioase “afaceri” de viaţă descompusă care au avut ca ţintă directă curoana Angliei. Dar, ceea ce a făcut-o aşa de apreciată de către mass-media mondialistă, era bineînţeles atracţia ei pentru amanţi foarte bronzaţi, adăugându-i la trofeele sale de lubrică curvă internaţională a “high society” englezeşti.
“Lady Di, buna samariteană” a fost de asemenea rolul demagogic pe care l-a jucat la perfecţie: nu era oare emoţionantă în Pakistan, ţinând în braţe o creatură oarbă? Nu, ne-a dat diareea! Mişcătoare în Angola, alături de un negru olog? Nu, ne-a făcut să vărsăm… Grandioasă la San Francisco, ilustrându-se prin vizitele la pederaşti sidaici în fază terminală a bolii ? Nu, ne-a dat mâncărime ! In sfârşit, nu era oare sinceră în Marea Britanie, reconfortând cele 2 000 000 de cetăţeni sărăci din această ţară? NU, pentru că nu a facut-o niciodată, preferând să mişune în mijlocul hoardelor de năpăstuiţi din cele mai uitate găuri de şarpe ale planetei, spre marea bucurie a presei mondialiste.
A fost oare “prinţesa” Diana un personaj excepţional ? Evident, nu. Născută într-o familie de nobili englezi multimiliardari, o viaţă fără peripeţii îi era asigurată încă din fragedă tinereţe. Nu a reuşit nici măcar să-şi dezvolte corect intelectul, mergând în prestigioase universităţi precum Oxford sau Cambridge, unde progenitura nobililor ajunge de obicei (Diana trebuia să aibă un nivel lamentabil…), reuşind doar la nivel de şcoală profesională. Apoi s-a măritat la 19 ani, a făcut copii, a cheltuit bani şi a surâs camerelor de luat vederi. O viaţă de o valoare nulă, cu care ar fi ajuns în suburbiile sărace ale Londrei dacă nu ar fi fost de un anumit “rang”. Milioane de oameni din întreaga lume au o viaţă mai bogată, dominată de voinţa de ieşi din necaz, contrar acestor cămătari.
Este evident deci că redacţia Thracia se bucură nespus de moartea acestei promotoare a zoofilieie. Celebră sau nu, “prinţesă” sau simplă stripteuză de night-club, subita dispariţie a unei avocate a amestecului etniilor este întotdeauna o veste încurajatoare!
