Ideologii opuse: Egalitarismul

Cea mai destructivă ideologie care infestează lumea este doctrina egalităţii înăscute a tuturor oamenilor.

S-au mai făcut, într-adevăr, eforturi pentru a restrânge această doctrină la egalitate în faţa legii; adică, toţi oamenii, indiferent de diferenţele intrinsece dintre ei, trebuie să aibă statut legal egal, drepturi civile egale, tratament egal din partea guvernanţilor. O asemenea doctrină egalitaristă restrictivă nu-şi asumă asemănarea tuturor oamenilor în modul în care o face mai generalul egalitarism. Doctrina egalităţii legale este bazată pe noţiunea egalităţii intrinsece în cel puţin unele, dacă nu toate, caracteristicile sau calităţile, şi, din punct de vedere practic, doctrina restrânsă va avea, în ultimă instanţă aceleaşi consecinţe ca şi doctrina mai generală.

Dacă toţi oamenii, indiferent de inteligenţă, valoare, caracter, realizări sau etnie trebuie să aibă aceeaşi voce în alegerea liderilor societăţii şi aceleaşi oportunităţi de a obţine demnităţi publice, nu prea mai contează dacă această stare de lucruri se bazează pe doctrina egalităţii în faţa legilor sau pe cea care spune că toţi oamenii sunt la fel. Doctrina potrivit căreia toţi oamenii trebuie trataţi la fel de către guvern are calea deschisă spre a evolua în doctrina că toate persoanele trebuie tratate la fel de toată lumea, aşa cum europenii au avut ocazia să vadă din belşug după al II-lea Război Mondial: dacă guvernul e obligat să trateze egal orice tip de pervers sexual, atunci asta trebuie s-o facă şi angajatorii, organizaţiile sociale sau cluburile, etc.

 

 

 

Egalitarismul, în sensul său general, exercită o puternică atracţie emoţională pentru cei munciţi de complexe de inferioritate. De asemenea, are succes printre cei chinuiţi de sentimente de vinovăţie pentru succese, privilegii, statut sau avere nemeritate. Si mai este doctrina aleasă a celor motivaţi de resenimente şi invidie.

Fugind din faţa realităţii aşa cum o face, egalitarismul nu rezistă unei atente analize; de aceea el nu este atât o ideologie formală de sine stătătoare, cât impulsul emoţional al unor ideologii mai specifice. Este coloana liberalismului, aşa cum a fost coloana de susţinere a comunismului.

Egalitarismul îşi găseşte sprijin în creştinism, care-i declară egali pe toţi credincioşii săi: "Nu există evreu sau grec, nu există sclav sau liber, nu există femeie sau bărbat; căci toţi sunt la fel întru Isus Cristos". Prin denigrarea tuturor aspectelor lumeşti ale vieţii, în care inegalitatea naturală este atât de evidentă, şi prin accentul pus pe aspectele supra-lumeşti, mai puţin supuse analizei critice, iudeo-creştinismul a fost capabil să menţină o mare parte din egalitarismul original care l-a făcut atât de seducător pentru sclavi şi alte pături sociale defavorizate din decadentul Imperiu Roman. Astăzi iudeo-creştinismul asigură o bază morală celor ce vor să justifice doctrina egalitaristă.

Persoanele a căror egalitarism îşi are rădăcina într-o nevoie emoţională nu vor putea fi uşor convinse să renunţe la această concepţie. Vom găsi, oricum, mulţi egalitarişti care nu pot găsi argumente viabile în favoarea propriei doctrine. Unii pur şi simplu au acceptat fără discuţie, fără să reflecteze, dogmele egalitariste potrivit cărora nu există diferenţe intelectuale şi comportamentale înăscute între etnii sau între bărbat şi femeie. Aceştia din urmă ar putea fi receptivi la abundenţa de probe care susţin contrariul.

Alţii, cu un ataşament mai teoretic de formă sau alta de egalitarism, trebuie trebuie abordaţi într-un mod diferit. Există, de exemplu cei care acceptă tacit inferioritatea intelectuală şi comportamentală a negrilor faţă de albi, dar cred totodată că această inegalitate naturală este incorectă, nedreaptă şi trebuie corectată în diferite moduri; prin asigurarea unor compensaţii artificiale celui inferior, cum ar fi discriminarea pozitivă la angajare şi promovare; prin renunţarea la testări sau alte procedee care separă indivizii pe criterii de abilitate naturală; prin interzicerea oricărei menţionări a diferenţelor, etc. Este mai profitabilă abordarea unor astfel de egalitarişti prin luarea în discuţie a noţiunii lor despre dreptate, corectitudine, etc, decât prin sublinierea evidenţei inegalităţii.

 

< Prev		Next >