Written by Wulf Sorensen
Thursday, 10 February 2011 23:41

Preşedintele Traian Băsescu i-a replicat, marţi, lui Cristian Tudor Popescu, după ce jurnalistul îl criticase pentru declaraţiile privind opoziţia Germaniei şi Franţei la aderarea României la Spaţiul Schengen DUPĂ CUM PUTEŢI CITI AICI:

"Ştiu că sunt foarte mulţi interesaţi în denigrarea poziţiilor mele, fie că sunt ele şi internaţionale, dar am dreptate. (...) România nu va accepta niciun alt standard decât cel aplicabil tuturor statelor din UE. (...) Nu poţi să spui «România, tu de mâine ai standardul următor, care e altul decât al meu». Aici este bătălia noastră politică şi o vom duce până la capăt, indiferent cât s-ar strâmba un ziarist mai mult sau mai puţin pregătit ", a afirmat Băsescu, într-un interviu la postul public de radio.

 

Traian Băsescu: "UE are câteva milioane de imigranţi ilegali, care n-au trecut prin frontierele românilor, ci ale unor state Schengen"

 

 

INTERVIU CU TRAIAN BĂSESCU: Spuneţi cărui om de la partid i s-a dat şpaga de 430 de mii euro. Aştept informaţii despre corupţia din vămi

Preşedintele a susţinut că nu va accepta România să fie discriminată şi să primească lecţii de la oficiali europeni: "Aici trebuie ieşit şi dintr-o oarecare demagogie şi politeţe. Ne-am obişnuit să se găsească câte un demnitar al oricărui stat european care să ne tot dea lecţii. UE are câteva milioane de imigranţi ilegali, care n-au trecut prin frontierele românilor, ci ale unor state Schengen. (...) N-avem de ce să ne băgam sub masă şi să spunem: «Mai dă-mi, stăpâne!» când asta este realitatea".

Tonomatele şi "genicologul" lui Vântu

Băsescu l-a atacat, din nou, pe Cristian Tudor Popescu, tot fără a-l nominaliza. De data, şeful statului s-a arătat deranjat de criticile jurnalistului faţă de alte afirmaţii ale preşedintelui, cele cu privire la medicii care îi fac scăpaţi pe unii dintre inculpaţi: "Aş mai face o remarcă ce a stârnit furtună la televiziunile mogulilor, cea legată de implicarea medicilor în acte de justiţie. Am văzut mari ziarişti, unii chiar comandaţi de crucişătoare de presă, spunând «Ce se amestecă preşedintele?» şi pot să-i răspund acestui căpitan de crucişător că atâta timp cât stăpânul lui nu poate merge în faţa instanţei pentru că primeşte de la un genicolog adeverinţă că e bolnav de inimă sau că îşi crapă rotula în trei dar nu se vede pe nicio radiografie... Nu pot să nu spun lucrurile astea, oricât s-ar supăra marele jurnalist. (...) De la Omar Hayssam pâna la Vântu, toţi sunt foarte bolnavi. Când pun mâna pe bani publici nu sunt bolnavi, altfel dă boala-n ei şi sar tonomatele să-i apere că sunt bolnavi sau cum îţi permite preşedintele să pună sub semnul întrebării că genicologul (sic!) îi dă certificat medical că e bolnav de inimă stăpânului postului de televiziune. Nu sunt dispus să las fără replică slugărnicia faţă de unul care îţi dă un ban din când în când".

Sursa: GANDUL


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 20 guests online