Written by Wulf Sorensen
Monday, 20 December 2010 00:15

În timp ce negarea Holocaustului se pedepseşte, şase ţări foste comuniste, printre care şi România, cer interzicerea şi pedepsirea prin lege a oricărei persoane care neagă crimele comunismului.

Solicitarea a fost făcută săptămâna aceasta de către şase state membre UE. Astfel, miniştrii de Externe din Bulgaria, Letonia, Lituania, Republica Cehă, România şi Ungaria i-au trimis o scrisoare deschisă comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding.

 

Precedentul "Holocaust", invocat pentru a pune un nou căpăstru libertății de exprimare. 6 state est-europene cer condamnarea crimelor comunismului, pe modelul holocaustologic!

 

 

''Este o chestiune de principiu de a aplica aceleaşi criterii sistemelor totalitare'', a declarat ministrul ceh de externe, Karel Schwarzenberg.

Înaltul oficial a opinat că negarea crimelor comunismului este comparabilă în totalitate cu negarea crimelor nazismului, care este pasibilă cu pedeapsa în multe ţări ale UE. ''Dacă e să spunem adevărul, Stalin era capabil să omoare chiar mai mulţi oameni. Amândoi (Stalin şi Hitler) au fost ucigaşi în masă şi cei care se prosternează în faţa lor se prosternează în faţa unor asasini'', a afirmat Schwarzenberg.

În opinia şefului diplomaţiei lituaniene, Audronius Azubalis, cel care a propus iniţial scrisoarea, "toată lumea cunoaşte crimele nazismului, dar numai o parte a Europei este conştientă de crimele comunismului".

Referitor la scrisoare, istoricul şi scriitorul român, Marius Oprea, fost director al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi actual director al Centrului care urmăreşte aceleaşi obiective, a precizat: "Trăim alături de criminali, ceea ce este inacceptabil, şi sunt criminali care au ucis şi au torturat în numele unei ideologii. Ce-i diferenţiază faţă de nazişti? Nimic", potrivit Deutsche Welle.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Matthew Newman, a declarat că iniţiativa celor şase state este luată "foarte în serios". "Crimele regimurilor totalitare fac parte din memoria colectivă a Europei", a declarat Matthew Newman, purtător de cuvânt al vicepreşedintelui CE Viviane Reding, comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Potrivit acestuia, se lucrează la un raport care va fi finalizat în acest an. "În raport vom analiza posibilităţile pe care le avem de a pedepsi persoanele care neagă crimele regimurilor totalitare".

Scrisoarea celor şase miniştrii de Externe vine după ce în cursul preşedinţiei cehe a UE, în primul semestru al anului 2009, guvernul de la Praga a încercat să înfiinţeze o platformă pentru cercetări privind regimurile totalitare, dar fără succes. Republica Cehă are în vedere înfiinţarea unui mic birou de informare la Bruxelles, dar acesta n-a fost încă stabilit.

Sursa: ADEVARUL


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 19 guests online