Faptul că în România există o problemă țigănească, iar această problemă este una extrem de gravă, nu poate fi contestat de nimeni, chiar dacă nu se discuta public și deschis despre acest lucru. Chiar dacă în continuare media româneasca nu reușește, de două decenii, să abordeze această problemă obiectiv, preferând teoriile prefabricate potrivit cărora țiganii sunt de fapt victime ale prejudecăților și stereotipilor rasiste ale majoritarilor, realitatea este evidentă: toate eforturile depuse pentru așa-zisa integrare a rromilor au înregistrat un răsunător eșec.
Închisorile românești (și nu numai!) sunt în continuare tixite cu infractori de etnie rromă, numărul acestora fiind mult mai mare decât al românilor. Acest lucru este extrem de evident de multă vreme, chiar dacă statisticile oficiale, tributare unei stupide sfioșenii „corecte politic”, se eschivează de la a face publice date privind etnia celor încarcerați.
In galeria mioritică a personajelor ce adaugă culoare oricum excesiv de coloratei societăți românești, un loc aparte îl ocupă Împăratul Iulian I-ul al Rromilor de Pretutindeni. Pe numele său “civil” Iulian Rădulescu, “împăratul” rromilor a reușit aproape două decenii sa mențină vie atenția presei asupra sa. Foarte puțină lume ştie însă adevărata poveste a întemeierii dinastiei imperiale Rădulescu!
Înainte de a fi împărat, Iulică era doar un țigan descurcăreț, relativ înstărit, de altfel, chiar simpatic în analfabetismul său vesel și lipsit de fasoane. Rudă prin alianță cu Cioabă, viermele vanității și invidiei a început însă să-l roadă. În acea perioadă eram proaspăt jurnalist la o gazeta locală în Sibiu. Iulică mă mai vizita la redacție, iar eu îl cultivam ca personaj monden, văzând în el o inepuizabilă sursă de amuzament. Pe la sfârșitul anului 1992, nea Iulian mi-a zis: “Hauleoo, praleo, s-a făcut Cioabă rege, f*** g***m***!!”
“Ei, asta nu-i o problemă… Fă-te împărat, Iulică!” – l-am sfătuit râzând, fără să-mi dau seama că gluma mea va dărui lumii încă un cap încoronat! Iulică a luat-o însă în serios, și-a comandat rapid o coroană de aur de un kil, manufacturată de bijutierii sibieni de la Cooperativa “Tehnica Nouă”, şi-a tras inel cu sigiliu Imperiului, inel cu greutatea de 65 de grame, şi un soi de pijama din brocart cu fir de aur pe post de hlamidă, sau, mă rog, aşa ceva… Când era timp frumos, trecătorii se puteau delecta cu priveliștea absolut buimăcitoare a unui individ imens așezat pe un taburet în faţa palatului, cu coroană de aur pe o ureche, îmbrăcat într-o “hlamidă” strălucind orbitor în soare, şi cu pistolul la brăcinar!
Incoronarea a fost oficiată de un sobor de preoți la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Printre personajele de vază cu care se poate mândri Transilvania, un loc de seamă îi revine baronului Samuel Von Brukenthal, fost guvernator al acestei regiuni, de al cărui nume se leagă în principal fondarea unuia dintre cele mai vechi muzee europene, Muzeul Brukenthal. Demn de reţinut este faptul că muzeul care adăposteşte colecţii de artă inestimabile a fost deschis publicului din 1790, aşadar cu trei ani înaintea inaugurării mult mai celebrului muzeu Luvru din Paris!
Nu încape nici o îndoială că baronul Brukenthal a avut o contribuţie de seamă la cultura şi civilizaţia transilvăneană – aport pe care Statul Român, aşa cum era de aşteptat (dar cum, în naivitatea noastră, speram totuşi să nu se întâmple) l-a ignorat complet, permiţând, printr-o politică de neglijenţă criminală (sau poate chiar de încurajare a profanării?!) transformarea casei din comuna Nocrich în care s-a născut baronul într-un bordel ţigănesc!
Noi am zis întotdeauna că Vadim are valoare, chiar dacă dujmanii îi poartă pică, fiindcă e shukăr, are talent unikt, e plin de arfe&fitze, d-ăla ce poartă ochelarii de soare Dolce&Gabanna ce-i acoperă juma’ de față în orice împrejurare!
Ca un exponent de frunte al naţionalismului lătrător și înspumegat, pur și curat rromânesc, Tribunul Patriei a sesizat imperativele momentului și, cu aceeaşi pană cu care a scris nepieritoare ode închinate Marelui Cârpaci și splendidei (sic!) sale tovarăşe de luptă și viață, a purces la punerea formidabilului său talent în slujba exponenţilor noii și viguroasei tendinţe a Culturii Naţionale: Salam, Ciorbă, Guță, Vijelie, Minune, copii de aur, prinţi de Strehaia, conţi de Dolhasca, boși de boși, mafioţi de mafioţi…
Cine nu urmăreste îndeaproape fenomenul manelei si al manelistilor nu are cum să stie cât de ideologizată a devenit această făcătură tigănească.
A cotrobăi din timp în timp prin site-urile subumanitătii manelistice este un rău necesar, pentru a fi la curent cu miscările acestor specimene.
Iar ultima noastră descoperire a fost de talie : după ce am dat în vileag felul în care Gută pofteste la românce (vezi articolul referitor la maneaua Albă ca Zăpada, aici ) nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că amestecul etnic a devenit un adevărat brand la tigani.
Astfel, manelistul Liviu Pustiu îsi exprimă si el într-un hit dorinta (a lui sau a altor discriminati) de a îmbunătăti zestrea genetică a progeniturilor prin aportul unei femei românce…
Editorialul lui Mihai Conţiu, publicat in Ianurie 2008 în "Moldova Suverană" şi care a rămas, din nefericire, de tristă actualitate:
Banul şi ţiganul mi-au terfelit anul. Anul Nou! Până şi cei mai încăpăţânaţi moldoveni pro-români s-au îngreţoşat urmărind posturile româneşti de televiziune în noaptea de Revelion. (...) România, urmărind posturile TV în noaptea de Revelion, nu mai are specific naţional românesc, ci absolut ţigănesc.
(...)
Folclorul românesc, muzica de la ora actuală în general, se reperează în manele. Ţăranul român ascultă manele, idioţii din stadioane „suferă" în ritm de manea, politicienii la fel, soldaţii români dislocaţi în contingentele NATO îi învaţă pe cei americani să joace-n ritm manelist, iar Românaşii oficiali fac politică pe ritm de manele la Bruxelles, Paris, Londra sau în SUA, asta până le-o ieşi „cazaciocul" pe nas! După programul de Revelion manelist, bine împănat cu bulanele, ţâţele şi buricele muieruştilor şi nemuieruştilor invitate-n studiou, PRO TV-ului „ştirist" a început să i se rupă inima de bieţii români intoxicaţi cu alcool, înzăpeziţi, omorâţi sau uitaţi de autorităţi. Care autorităţi, nene? Alea care v-au lăsat să faceţi pipi pe o ţară sau, mă rog, pe o hartă de ţară?
De ziua României, ce-ar putea fi mai sugestiv, mai simbolic, decât un mesaj de toleranţă, de iubire multiculturală, cum este şi minunatul imn „Made in România” al puiului de rrom Babi Minune…?
Redăm mai jos înălţătoarele versuri menite a sintetiza, în doar câteva (agramate) rime, însăşi esenţa nepieritoare a românismului:
Chiar daca esti moldovean, ardelean sau oltean Suntem Made in Romania[iali, iali, iali] Chiar daca esti banatean, regatean sau tigan Suntem Made in Romania[iali, iali, iali]
Este doar un simbol, dar e de talie: în cursul anului 2009, continentul african a depăşit oficial cifra de un miliard de locuitori. Această schimbare, care marchează o spectaculară progresiune demografică a unui continent până acum sub-populat, a fost discret anunţată într-un recent buletin al Population Reference Bureau, o organizaţie independentă cu sediul la Washington.
În 1950, Africa, pe atunci populată de „doar” 225 milioane de locuitori, adăpostea 1/10 dintre locuitorii Planetei. În ziua de azi, raportul s-a redus la 1/7. Iar în 2050, atunci când populaţia Africii va dubla, ajungând la 2 miliarde de locuitori, acest raport va ajunge la 1/5!
De la textele cretine, dar fără pretenţii, ale manelelor clasice în care e vorba de bani, duşmani, parai şi merţan, „maestrul” Guţă a trecut la alt nivel. Respectiv la maneaua ideologizată, cu un puternic mesaj antirasist.
Evident, textele sunt cel puţin la fel de cretine, şi în varianta ideologizată a manelei – care începe cu „să moară măicuţa mea” şi continuă cu nişte români de-a dreptul nazişti, care nu sunt de acord ca fata lor, „Albă ca Zăpada”, să întemeieze o familie cu un ţigan „negru ca piperu”.
si atunci ce face ţiganul nostru, confruntat cu o criză provenită din diferenţa insurmontabilă de mentalităţi…? Ei bine,
„Jur ca’am sa te fur diseară, desculţă şi’n pielea goala Ca s’o bag pe măta’n boala. Pe ţigan să’l pomenească cât în viaţă o sa trăiască Cât în viaţă o să trăiască.”
Astfel, prin răpire, sechestrare de persoane şi alte abuzuri, se rezolvă „paşnic” spinoasa problema a integrării multiculturale a ţiganilor! Reacţia românaşilor…? În ciuda faptului că melodia respectivă incită vădit, explicit, la răpirea şi violarea româncelor, din comentariile postate pe YouTube nu există vreunul care să exprime măcar o fărâmă de indignare. Dimpotrivă…!
Ar trebui ca cineva să-l lecuiască, definitiv, pe Guţă de asemenea pofte. Nu spunem cum, căci nu ne permite legea – dar vă puteţi lesne imagina la ce ne zboară gândul!
