Într-o corespondenţă purtată cu EVZ, românul închis pe viaţă în Italia povesteşte cum rudele l-au lăsat baltă, iar Nati Meir i-a tras ţeapă.
Bărbatul acela negricios, cu părul încâlcit, cu privirea pierdută, cu sprâncenele ridicate a sfidare, îmbrăcat într-o geacă albastră descheiată, devenea acum doi ani şi patru luni prototipul generaţiei de criminali români care - şi aici presa se ocupă cu împărţirea verbelor - îngrozeşte, hăituieşte, înspăimântă, terorizează, violează şi ucide Italia.
Într-o corespondenţă purtată cu EVZ, românul închis pe viaţă în Italia povesteşte cum rudele l-au lăsat baltă, iar Nati Meir i-a tras ţeapă.
Nu putea fi decât Răul însuşi, cel puţin până la prima scrisoare primită pe adresa redacţiei. Bărbatul acela negricios, cu părul încâlcit, cu privirea pierdută, cu sprâncenele ridicate a sfidare, îmbrăcat într-o geacă albastră descheiată, devenea acum doi ani şi patru luni prototipul generaţiei de criminali români care - şi aici presa se ocupă cu împărţirea verbelor - îngrozeşte, hăituieşte, înspăimântă, terorizează, violează şi ucide Italia.
Sub fotografia lui Nicolae Romulus Mailat e ştampila aplicată de judecătorii italieni: „închisoare pe viaţă”. Îşi primise condamnarea mult înainte de verdictul oficial, au scăldat-o în tuş frica românilor şi furia italienilor.
„Cum se simte Mailat?”, îl întrebam pe avocatul său, Piero Piccinini, la un an după crimă. „E incredibil! E mai mult decât calm, e un om aşezat, ăsta e cuvântul. Te uiţi la el şi nu poţi înţelege. (...) E amabil cu avocatul său, cu toate persoanele din preajmă. Şi mulţumeşte mereu că e apărat. Iar asta e foarte ciudat, pentru că persoanele aflate într-o asemenea situaţie ajung la punctul în care strigă: «Faceţi ceva să ies de aici!»”.
Peste vreo două săptămâni, la tribunal, aparatele de fotografiat şi camerele de televiziune aveau să-i compună lui Mailat o altă imagine, una derutantă: în picioare, cu mâinile pe lângă corp, bărbierit, cu părul împărţit de o cărare în zulufi mari, într-o bluză cu însemne sportive, părea un adolescent.
Mailat a zis: „Cred că familia mea este blestemată“. A vorbit despre o soră ucisă de către soţul ei, despre un frate mort la 15 ani şi despre un altul aflat în detenţie în România. A ascultat apoi sentinţa.
A mai trecut un an, şi disperarea despre care avocatul spunea că e obişnuită în asemenea cazuri s-a mutat în celulă cu Mailat. Condamnatul a trimis prima scrisoare către EVZ - răspuns la o solicitare uitată - la doi ani fără trei zile de la crimă.
„Spunei că nici la Morţi nu se promite şi nu face”
Era înainte de fulminanta lansare în cursa prezidenţială. Pe 29 august 2008, Nati Meir - la acea vreme deputat, actualmente deţinut - îl vizita pe Romulus Mailat la penitenciarul Regina Coeli din Roma.
„Vizita mea la Mailat nu este una întâmplătoare. Ea este urmarea firească a unui şir întreg de acţiuni pe care le-am desfăşurat în ultimii ani (...). Este cunoscut faptul că sunt singurul deputat care se ocupă de drepturile deţinuţilor din România”, se lăuda Meir pe blogul personal.
I-a promis atunci lui Mailat sprijin la proces şi nişte bani. Generoasa lui ofertă a rămas la stadiul de proiect.
Aşa că Mailat se dezlănţuie în finalul unei scrisori. „De ai ocazia de intervistare pe Deputatul Nati Meir că mă cunoaşte că a fost la Mine când eram la Roma spunei că Mia promis că îmi lasă la ieşire o Sută de euro. Spunei că nu e bine să promită că nici la Morţi nu se promite şi nu face”.
Mailat n-avea însă de unde să ştie că „binefăcătorul” său fusese trimis după gratii, printre oamenii de ale căror drepturi se ocupase cu atâta „bunăvoinţă”.
În prezent, Nati Meir este judecat pentru înşelăciune. Potrivit procurorilor, fostul candidat la preşedinţie a profitat, între ianuarie şi octombrie 2009, de poziţia sa publică, „pentru a-i induce în eroare” pe Silvian Filoti Ilie, Ilinca Ştefan, Marius Dumitru, Florin Drăghici, Radu Pindici, Mariana Oţetaru, Valentin Bălănescu şi George Mantea. Paguba produsă de Meir s-ar fi ridicat la un total de 444.235 de lei.
Răspunsuri, la schimb cu nişte fotografii
În dreapta sus e trecută ora: 12.50. Sunt câteva pagini rupte dintr-un caiet de matematică, mustind de frământări. Mailat are de propus un târg: poze cu familia, în schimbul unor răspunsuri.
Cuvintele importante încep cu literă mare. „Eu tot am făcut la întrebările care Mileai scris ţile trimit dar tu îm faci un favor că Nu îmi trimite Nici unu fotografi dar tu poţi să îmi trimiţi cu Mama şi cu Surorile mele toate trei iar este un clişeu băgat în Avrig la developat şi acolo este tot ce doresc eu la păr aşa îi spune la acela este băgat pe Numele Meu. (...) Dacă ajungi în Avrig saluto pe mama mea şi pe surorile mele şi spunele că îmi este dor de iele şi spunele de ce Nu Mai vrea să îmi scrie. Că eu leam tot scris sămi trimită poze cu iei toţi dar nu am primit nimic. Eu te salut şi îţi urez Succes şi Mult Noroc în viaţă ţie şi la toată familia ta”, aşa scrie pe prima foaie.
Mailat aşteaptă „foarte urgent” un răspuns, Dumnezeu ştie ce înseamnă asta pentru un om închis pe viaţă.
„Eu te anunţ că Acum îţi scriu de la Rebbibia care am venit la proces şi mă întorc la Pesaro unde acolo stau la carceră.” Scrisul e apăsat, dar cuvintele se dezleagă, par să fugă spre capetele rândului.
„Pentru ei sunt un monstru”
Câteva zile mai târziu, Mailat primeşte pozele: maică-sa aşteptând neliniştită şi încruntată, lângă poartă, apoi curtea, un copil privind cum se hârjonesc câinii.
Mai în spate - căruţă şi un schelet de hambar: sărăcia la ea acasă. „Ora 1:18 minute (ora asta am primit şi îţi fac înapoi). Te pot anunţa că am primit Scrisoarea ta pe care Ma Bucurat Foarte Mult de tot pentru poze şi pentru tot ce faci tu eu îţi urez fericire şi bucurie cum miai făcut tu Astăzi 11 Noiembrie îţi jur că tot ce îmi ceri despre Mine şi tot ce vrei să afli îţi spun Eu Mailat Mai bine spus Romică. Aştept să văd de la cine pot să fac rost de bani să îmi bage la dosar că Nu am Bani să pot să le trimit recomandate. Aştept să pot vorbi cu popa să văd de vrea Să îmi bage vreo 30, 20 de Euro să pot să le trimit Recomandate că nu mă bazez pe niciunul de Aici că pentru ei sunt un monstru un Român care nu are pe nimeni săşi deie interesul de mine Afară. (…) Şi Bulangiul ăla de avocat Ma abandonat cu totu că am fost bun să îşi facă faţa curată faţă de italienii lui că dacă aveam posibilitate să îl plătesc şi să îi dau bani eu Nu aveam condamnarea asta care o Am eu Aicia”.
Mai scrie ceva vertical, pe marginea foii: „Aştept răspunsu tău foarte urgent”.
„Îmi vine câteodată să mă omor”
Când îl apucă gândurile, Romulus Mailat ascultă manele şi doine la un CD player portabil, plânge şi se supără pe el însuşi. Supărarea lui Mailat capătă forma unei fraze lungi şi întortocheate.
„Eu te rog foarte frumos dacă poţi şi dacă ai buna voinţă şi ai dela cine să iei Nişte sidiuri muzică Manele sau Doine muzică de ascultare te rog foarte frumos din tot Sufletul Meu Numai să Nu fie trase de pe calculator că Nu Mile dau Aici şi câte poţi sămi trimiţi că când Mă apucă gândurile Mă gândesc că am rămas al nimănui că nu am pe Nimeni nici aici nici în România care sămi deie un pic de forţă că mă tot gândesc la mama şi la fraţii mei că iam lăsat al nimănui şi fără niciun sprijin că eu eram cel mai mare din fraţi că Mama este bolnavă şi mâncată de supărare că îmi vine câteodată să mă omor aici în puşcărie că am fost încastrat de toţi că numai Dumnezeu ştie că nu am omorâto ieu pe doamna Reggiani că eu am luat Puşcărie pe viaţă ce rost mai are să mai trăiesc eu”.
Îi mai cere maică-sii să-i trimită în Italia nişte poze cu ea şi cu fetele, cât mai multe poze. Şi, dacă se poate, să fie recente, să vadă cum mai arată acum.
Textul se încheie cu „salutări din partea lui Romică din Italia. De la PUŞCĂRIE”.
Câteva urări de Crăciun şi de An Nou
E o felicitare desenată de un artist naiv, cu brazi, zăpadă şi o uşă deschisă. Dincolo de prag nu e vreun hol, ci o încăpere cu lumină caldă, cu mobilă veche, flori şi tablouri pe pereţi. Sunt urări standard, imprimate cu roşu: „Buon Natale!” şi „Felice Anno Nuovo!”. Undeva lângă, Mailat a scris şi el „La mulţi ani” şi „Sărbători fericite”. Până la Crăciun mai e o săptămână.
Scrisoarea împăturită înăuntru începe optimist, semnalează faptul că el e bine. Îl ajung însă iar gândurile negre. „Cum vine vorba din bătrâni până la Dumnezeu te omoară Sfinţi şi aşa cu cazul Meu (...) Mia spus în tribunal că nu îi interesează cine a omorâto pe Doamna Reggiani că ei mă are pe mine şi eu plătesc pentru tot ce so întâmplat că eu sânt Român. Şi eu plătesc pentru toţi Români dar (…) ăsta este abuz de putere şi un caz politic. Nu mai am cuvinte de spus că Nici mâncare nu intră în Mine că toată pofta de Mâncare îmi trece dar asta nu ştie Nimeni doar Dumnezeu ştie (…) Tu ce zici Mă ia Statul Român în România când sânt definitiv că mai am o singură şansă la proces în casaţiune?”. Ar mai vrea să ştie ce au zis despre el ziarele şi televiziunile româneşti. Până una-alta, „salutări de la Romică din Italia de la p…ie”. Romulus Mailat aşteaptă un răspuns urgent.
Sursa: EVZ
