Written by AAG
Tuesday, 08 September 2009 22:20
viitoare miss piranda
 
În ultimii opt ani au fost alocate 37 de milioane de euro, prin Ministerul Educaţiei, pentru programe împotriva discriminării şi segregării elevilor romi.
 

 

10.000 de romi s-au întors la şcoală, iar peste 60.000 de elevi au participat la proiecte legate de discriminarea copiilor romi şi a celor cu dizabilităţi. Din 2001 până anul acesta au fost investite 37 de milioane de euro din fondurile PHARE pentru campanii derulate de Ministerul Educaţiei. „Dacă investim un leu în acest moment în educaţie, efectele nu se vor vedea mâine. Orice am schimba în educaţie acum va avea efecte vizibile peste 5-10 ani. În şcolile unde am derulat proiectul există situaţii de discriminare şi, mai grav, de segregare. Sunt clase numai cu elevi romi şi clase numai cu elevi români.Să refacem clasele este foarte uşor. Dar degeaba îi aducem pe copiii romi alături de ceilalţi, dacă ei se aşază în ultima bancă şi nu îi întreabă nimeni nimic“, spune Liliana Preoteasa, director general în cadrul Ministerului Educaţiei şi coordonator al Unităţii de Implementare a Program PHARE.

 

În cadrul programului „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate“, Ministerul Educaţiei a lansat ieri campania de promovare a educaţiei pentru copiii din grupurile dezavantajate. Sub mesajul „În şcoală nu este loc pentru discriminare. Cunoaşte-mă înainte să mă judeci“, ministerul doreşte să îi facă pe părinţi, pe profesori şi pe copii mai conştienţi că elevii romi trebuie acceptaţi în şcoli. „Un studiu Soros arată că 70% din intervievaţi nu îşi doresc să aibă de-a face cu ţiganii, să aibă vecini ţigani sau să aibă copiii în clasă cu ţiganii. Noi trebuie să schimbăm această mentalitate, pentru că bugetul statului are mai mult de câştigat dacă se investeşte astăzi în educarea copiilor romi“, explică Costel Bercuş, expert în desegregare în cadrul proiectului „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate“.

 

Sursa: Cotidianul


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 12 guests online