Manele, "frate"! Pe blogurile "Realitatea", etnica rroma Gheorghe Iulia face apologia metisajului

Cititi si: 

Guţă pofteşte la românce... 

Țigăncile tin la traditii. Un exemplu de urmat! 

_____

Eu cu cine mă căsătoresc? Când familia intervine…

1. Ea era româncă, el era ţigan. Dar băiat cinstit care îşi făcuse un rost în viaţă. si ce frumoşi erau împreună… Dar familia ei era setată pe o singură melodie: În niciun caz nu te căsătoreşti cu el, nu o să ne faci tu de ruşine! Până când el s-a săturat şi le-a spus pa tuturor.

Încep prin a vă asigura că exemplele de mai jos nu sunt din auzite, ci am fost martoră la ele de-a lungul adolescenţei. Şi sunt sigură că au rămas la fel de actuale şi astăzi. Familia care îşi bagă coada într-un cuplu nu e un eveniment de azi, de ieri şi nici o practică pe moarte. Dar să vedem cazurile:

1. Era era româncă, el era ţigan. Dar băiat cinstit care îşi făcuse un rost în viaţă. Şi ce frumoşi erau împreună… Dar familia ei era setată pe o singură melodie: În niciun caz nu te căsătoreşti cu el, nu o să ne faci tu de ruşine! Până când el s-a săturat şi le-a spus pa tuturor.

2. Unul din ei era ortodox, celalalt neo-protestant. Aici familia neo-protestantă impunea celuilalt partener convertirea la cultul respectiv. Dacă nu nunta nu mai avea loc. Într-unul din cazuri, nunta nu a mai avut loc pentru că nimeni nu voia să renunţe, în celălalt caz partenera care era ortodoxă a cedat şi s-a convertit, dar fiindcă omul nu se schimbă cu una cu două mai bea pe ascuns un pahar de vin şi mai iese să danseze.

3. Ea era „normală”, el era nemaipomenit de frumos. Cei din familie au reuşit să o convingă într-un final că el o să îşi caute una mai frumoasă până la urmă. Ceea ce nu a făcut. S-a căsătorit după ceva vreme cu o altă fată „normală” şi sunt fericiţi .

4. Ea avea o slujbă bună, stabilă, el dorea să emigreze în Noua Zeelandă. Mama ei plângea în fiecare zi că nu va permite ca fetiţa ei să plece aşa de departe şi să-şi lase baltă cariera. Fata a plecat până la urmă şi a avut noroc şi în străinătate, dar mama ei nu e de acord cu ce a făcut nici astăzi.

În niciun caz nu o să îi judec pe părinţi, deoarece nu sunt în masură să fac asta. Eu nu sunt părinte, aşadar nu mă pot pune în postura lor. Ştiu că dincolo de frica de a-şi strica reputaţia sau de religie, când intervin în viaţa amoroasă a copiilor lor o fac din iubire şi îngrijorare. Nu vor ca fiii şi fiicele lor să dea cu capul de perete şi încearcă să îi ferească de suferinţă. Nu o să îi judec nici pe copiii care îşi iau viaţa în mâini şi fac cum cred ei şi nu cum cred părinţii lor, pentru că ştiu că anumite motive sunt ridicole, printre care şi cele de mai sus. Pot  doar să le mulţumesc doar alor mei că nu mi-au băgat pe nimeni pe gât, nu m-au obligat să renunţ la cineva şi au încredere în alegerea mea.

E sigur că nu sfaturile părinţilor sunt dăunătoare, ci interdicţiile. Sfaturile trebuie să le ascultăm şi să ţinem seama atât de ele, cât şi de ceea ce simţim şi dorim noi. Pentru că până la urmă, noi ne căsătorim cu persoana respectivă, nu tatăl sau mama noastră. Iar discuţiile ar fi bine să se limiteze la cei apropiaţi, nu să implicăm toate rubedeniile pentru că apoi vom avea impresia că viitorul cuplului nostru e discutat la Radio Şanţ.

Ar fi minunat dacă unii părinţi (ca cei de mai sus) ar înţelege că deşi ei nu sunt dispuşi să accepte, copiii lor sunt pregătiţi să treacă peste diferenţe etnice sau religioase datorită compatibilităţii dintre ei. Ar fi minunat dacă ar înţelege că frumuseţea e tare relativă pentru că avem gusturi diferite. Şi că uneori tinerii sunt dispuşi să rişte o situaţie stabilă, dar banală şi să pornească în aventura vieţii lor.

Iar copiii în loc să de revolte degeaba, ar trebui ca de mici să dovedească părinţilor prin comportament că sunt demni de încredere şi suficient de responsabili când e vorba de luat decizii importante.

Şi mai e ceva…părinţii au impresia tot timpul că merităm ceva mai bun. Poate şi din cauză că ne iubesc atât de mult şi pentru că le e greu să ne lase să ne luăm zborul. Dar când vocea interioară îţi spune răspicat El/Ea e alesul/aleasa cred că nu mai ascultăm de nicio altă voce din jur.

Uneori se dovedeşte a fi o idee proastă, alteori se dovedeşte a fi o idee magică.

Sursa: http://pandoras.realitatea.net/life/eu-cu-cine-ma-casatoresc-cand-familia-intervine-5308.html