|
Written by AAG
|
|
Tuesday, 08 September 2009 21:22 |
Când spui piaţă, te gândeşti la legume sănătoase. Dacă ai proasta inspiraţie de a merge la Piaţa Obor din Capitală, rişti să cumperi legume pe care le-au gustat întâi şobolanii ce mişună printre tarabe.
Vânzători, cumpărători şi mulţi şobolani care riscă să te calce pe picioare. Aşa poţi descrie în puţine cuvinte Piaţa Obor. Aici, oamenii parcă s-au obişnuit cu animalele care colcăie pe sub tarabe.
Comercianţii văd şobolanii în timp ce îşi vând castraveţii sau roşiile, iar uneori îi simt furişîndu-se printre picioare. Nu au de ales şi îşi continuă treaba.
Chiar şi cumpărătorii par familiarizaţi cu “fauna”. Adesea mai auzi pe câte unul strigând “uite încă unul, ăsta-i gras.“ Atunci când plouă şobolanii parcă se înmulţesc şi mai că-ţi vine să faci cale-ntoarsă. Băltoacele sunt la tot pasul, iar gunoaiele înmuiate ţi se lipesc de încălţări.
Cu toate că şobolanii s-au cuibărit demult în Piaţa Obor, cumpărătorii continuă să vină, iar comercianţii nu mai sunt deranjaţi decât de faptul că îşi găsesc legumele înjumătăţite de rozătoare.
Mall de patru etaje în loc de piaţă
Autorităţile locale din sectorul 2 intenţionau să reconfigureze Piaţa Obor şi să o transforme într-un complex comercial cu funcţiuni multiple.
Proiectul imaginat de edili prevedea ridicarea unui mall cu patru etaje, care să găzduiască şi o piaţă agroalimentară. Vechea construcţie şi tarabele au fost demolate în 2005, însă proiectul nu a mai putut continua din cauză că fostul prefect al Capitalei, Cristian Deaconescu, l-a contestat în instanţă.
În 2007, Primăria Sectorului 2 a amenajat alte tarabe comercianţilor până la modernizarea pieţei. Lucrările nu au început nici în acest an. Sursa: Click
|