Written by AAG
Tuesday, 19 January 2010 13:02
mezelul tiganesc
 
Ediţia din acest an a preselecţiei naţionale Eurovision ar putea fi mai interesantă decat de obicei. De ce? Pentru că, in 2010, in afară de compozitorii şi interpreţii “abonaţi” la acest concurs, apar şi câteva surprize. Probabil cea mai mare dintre ele poartă numele Florin Salam.

 

Nu e nici o greşeală! Florin Salam vrea să reprezinte ţara noastră la Eurovision. În acest sens, el a trimis, deja, două melodii, pe adresa Televiziunii Române, urmând ca, la finalul lunii, juriul să decidă dacă acestea pot intra în finala naţională de pe 6 martie. Dacă una dintre cele două piese va trece de aceste etape, manelistul va putea reprezenta România la Oslo, Norvegia, unde va avea loc finala continentală, pe 29 mai. Interesant e că nici una dintre cele două piese nu e de petrecere.

Are o melodie lentă şi una pop


Una dintre ele e lentă, de dragoste, iar cea de-a doua, pop. Ambele sunt cântate în limba engleză, lucru care reprezintă o premieră în cariera solistului. Compozitorul melodiilor este Marian Colţea. Pentru a nu influenţa în vreun fel rezultatul preselecţiei, ţinând cont că juriul notează piesele “în orb”, fără să ştie numele interpretului, Libertatea a decis să nu publice titlurile celor două cântece.

 

Sursa: Libertatea


Related news items:

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 90 guests online