Written by Wulf Sorensen
Friday, 29 January 2010 14:03

La şcoala din cartierul de ţigani din Craiova sunt înscrişi 600 de elevi, dar puţini vin la ore. Casian Miclescu e unul dintre copiii care a plecat cu părinţii în Irlanda, însă s-a întors în ţară să termine opt clase. Elevii din Faţa Luncii se pot lăuda că au studiat deja în străinătate, chiar dacă pe la şcoala din România nu obişnuiau să treacă.

 

rrom din craiova

 

La Şcoala Nr. 13 din cartierul de ţigani Faţa Luncii din Craiova sunt înscrişi 600 de elevi, majoritatea de etnie rromă, însă nici jumătate dintre ei nu frecventează cursurile.

 

Unii absentează nemotivat, iar alţii sunt plecaţi cu părinţii în străinătate. Şcoala cu clasele I-VIII se află chiar la intrarea în Faţa Luncii, cel mai periculos cartier din Craiova, populat de 2.000 de familii de rromi.

 

În clasa I D, unde ar trebui să fie 19 elevi prezenţi, nu sunt decât patru: Damian, Donatelo, Ghiţă şi Andrei. „Probabil că din cauza vremii nu au venit toţi", încearcă să explice învăţătoarea Cristina Bratu.

 

Directoarea instituţiei, Mariana Becherescu, recunoaşte că o parte dintre elevi absentează nemotivat: „Părinţii lor pleacă des în străinătate şi-şi iau şi copiii cu ei. Nu ne anunţă tot timpul când pleacă. De multe ori am aflat de la bunici sau de la vecini că sunt plecaţi".

 


Cei mai mulţi elevi nu ajung la liceu

 

Casian Miclescu are 13 ani şi este elev în clasa a IV-a. Ar trebui să fie clasa în clasa a VI-a, însă plecările din ţară l-au împiedicat să avanseze cu studiile.

 

„Am fost plecat în Irlanda cu tata, mama şi fraţii mei. Am fost de mai multe ori plecat, ba şase luni, ba un an", a explicat puştiul. „I speak english. I was in Ireland. I like Ireland, it's a beautiful country. Şi acolo am învăţat carte, dar mai mişto e în România. Îmi plac istoria, geografia şi limba română. Nu vreau să mai plec în Irlanda", a mărturisit elevul.

 

Puştiul mai are patru fraţi acasă: trei dintre ei sunt înscrişi la aceeaşi şcoală, iar cel mai mare, de 16 ani, a renunţat la cursuri după terminarea celor opt clase obligatorii.

 

Majoritatea copiilor care termină la Şcoala Nr. 13 nu ajung la liceu. O parte dintre băieţi ajung în străinătate, iar fetele se mărită de la o vârstă fragedă. „Cadrele didactice trebuie să stea de vorbă cu familiile de rromi pentru a-i convinge să-şi trimită copiii la şcoală, nu să îi ia în străinătate", a spus Romeo Tiberiade, mediator şcolar.

 

"Şi în Irlanda am învăţat carte, dar mai mişto e în România. Îmi plac istoria, geografia şi limba română. Nu vreau să mai plec. Casian Miclescu, elev

 


Ioana Miclescu spune că şcoala este foarte importantă pentru ea

 

Educaţia este importantă însă pentru locatarii mai vârstnici din Faţa Luncii. Ioana Miclescu este elevă în clasa a IX-a, deşi are aproape 40 de ani. S-a înscris la liceu toamna trecută, din ambiţie, pentru că toţi cei şase copii ai săi sunt elevi.

„Mi-am luat bărbat devreme. Am făcut şase copiii, cel mai mare are 20 de ani şi cel mai mic 11. Soţul meu ştie carte, copiii mei sunt toţi la şcoală. Eu de ce să nu am măcar liceul?", a povestit femeia. Anul trecut  şi-a luat inima în dinţi şi s-a înscris la cursurile de seară ale Grupului Şcolar Transporturi Auto Craiova.

Ioana îşi face temele alături de două dintre fetele sale, Izabele şi Isaura. Ambele sunt în clasa a VII-a, iar Izabele este autoarea unui volum de poezii, fiind una dintre cele mai bune eleve ale Şcolii Nr. 13 din Craiova.

 


„Mami ţine pasul"

 

„Îmi pare bine că mami s-a apucat iar de şcoală. Noi am învăţat că educaţia este importantă şi mă bucur că şi ea se străduieşte să ţină pasul. Eu vreau să îmi continui cursurile şi să intru la Facultatea de Psihologie", a precizat Izabele.

„Pot să spun că se descurcă destul de bine şi că este o elevă conştiincioasă. Spre deosebire de alte persoane care se întorc la şcoală, dânsa ştie despre ce e vorba, este deschisă către carte şi vine la cursuri frecvent", a spus Maria Vasilescu, dirigintă.

Sursa: ADEVARUL

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 19 guests online