Written by Wulf Sorensen
Tuesday, 17 August 2010 11:28

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă spune că "este imposibil" ca în taberele intrate în vizorul guvernului francez "să locuiască numai infractori" şi se declară nemulţumit de acţiunea de expulzare a membrilor etniei care muncesc cinstit, avertizând că revenirea acestora în România ar putea genera o problemă socială, scrie Mediafax.

Prietenia dintre presedintele Traian Basescu si Florin Cioaba, surprinsa aici intr-un moment festiv din 2009, ar putea degenera din cauza deciziei administratiei de la Paris de a expulza mii de etnici posesori ai cetateniei romane. In actualul context economic, dublat de nesfarsita criza politica, perspectiva revenirii in tara a unui grup cu potential de "problema sociala" este mai mult decat ingrijoratoare.

 

Cioabă vrea ajutor de la stat pentru rromii expulzați din Franța

În cadrul unei dezbateri desfășurate la Sibiu, privind problemele romilor din Franţa şi Italia, Florin Cioabă a făcut o serie de declarații inflamate la adresa deciziei administrației de la Paris de a evacua sutele de tabere din Hexagon care găzduiesc romi.

Mai mult, a anunțat Cioabă, în cazul în care românii de etnie romă vor fi expulzați din Franța în urma acestor acțiuni, atunci guvernul de la București trebuie să le asigure acestora cazare sau ajutor material pentru că “aici nu mai au pe nimeni și vor ajunge în închisoare”.

"Guvernul de la Paris a anunţat că vrea să distrugă trei sute de tabere ilegale. Este imposibil ca în toate aceste tabere să locuiască numai infractori şi toţi să fie din România. Sunt de acord ca cei care fac fărădelegi să fie aspru sancţionaţi, dar sunt romi în Franţa şi Italia care s-au integrat, care lucrează cinstit, cu carte de muncă, îşi dau copiii la şcoală", a declarat Florin Cioabă la Sibiu.

"Preşedintele Sarkozy trebuie să înţeleagă că şi romii sunt cetăţeni ai UE şi au aceleaşi drepturi. Dreptul de liberă circulaţie este îngrădit acum", a continuat reprezentantul romilor.

"Oamenii vin din Franţa şi ce să facă?"

În plus, Cioabă a subliniat apăsat că Guvernul Boc trebuie să ia atitudine şi să se implice în rezolvarea problemei. Altfel, cei forţaţi să se întoarcă în ţară vor deveni infractori, din cauza sărăciei si a lipsei alternativelor.

"Guvernul trebuie să facă ceva. Să le construiască case sau să le găsească adăposturi, să le găsească locuri de muncă şi să le acorde ajutor. Oamenii vin din Franţa şi ce să facă? Aici nu mai au pe nimeni, nu au case, nu au loc de muncă. Să se apuce de furat? Vor ajunge în închisoare!", a apreciat Cioabă.

* În urma violenţelor din 17-18 iulie de la Saint-Aignan, după moartea unui tânăr rom, Nicolas Sarkozy a luat măsuri severe împotriva romilor şi a nomazilor.

* Şeful statului francez a vorbit despre evacuarea a 300 de tabere ilegale şi escortarea nomazilor către frontiere. O primă tabară de romi a fost evacuată pe 6 august la Saint-Etienne.

* Potrivit ministrului de Interne, Brice Hortefeux, peste 40 de tabere au fost demolate până în prezent.

Sursa: EVZ

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 17 guests online