Importanţa rasei şi a etniei în adopţiile din România (I)
Importanţa rasei şi a etniei în adopţiile din România (II)
În judeţul Vâlcea, dorinţele viitorilor părinţi ne sunt explicate de dna. Roxana Radu, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea: „Toţi vor copii bruneţi, dar care să nu fie de etnie romă, să aibă ochi albaştri, să fie sănătoşi şi cu vârsta între zero şi un an. De exemplu, o familie care vrea să adopte spune în cerere că doreşte ca minorul să fie din părinţi necunoscuţi, dar mama lui să nu fi fost alcoolică ori prostituată“. În acest judeţ în anul 2007 s-au încuviinţat 5 adopţii, în anul 2008 fiind înregistrate până în luna martie aproximativ 27 de cereri spre soluţionare.
În judeţul Arad, în anul 2008 a fost încuviinţată deschiderea adopţiei în 24 de cazuri, din care 14 pentru copii etnici români, 1 etnie nespecificată şi 9 de etnie rromă.
În judeţul Constanţa în anul 2008 nu a fost adoptat nici un copil de etnie rromă. Din cele declarate presei de către dna. Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, se pare că "românii nu doresc să adopte nici copii de etnie romă şi nici rromii, copii români”.
Vizavi de comentariul de mai sus, este cel puţin discutabilă intenţia familiilor de rromi de a adopta, devreme ce numărul copiilor rromi abandonaţi este foarte mare, de aici rezultând şi numărul mare al copiilor rromi ,,disponibili” pentru a fi adoptaţi.
Trecând peste comentarii vag critice la adresa ,,discriminării la adopţie”, comentarii emise de unele ONG-uri care promovează drepturile omului, remarcăm faptul că, din aplicarea cadrului actual legislativ rezultă că lipsa adopţiilor copiilor rromi de către familiile certificate pentru adopţie se datorează lipsei solicităriilor din partea familiilor de rromi iar nu exclusiv rasismului manifestat de către etnicii români.
De situaţia copiilor rromi abandonaţi este vinovată doar comunitatea rromă din România iar crima de a lăsa fără copilărie un prunc este egală cu aceea de a-i aduce în mod inconştient pe lume, din dorinţe pur trupeşti şi animalice.
Totodată, se observă faptul că numărul mare de abandonuri de copii rromi generează aglomerarea centrelor de plasament, iar lipsa politicilor eficiente de contracepţie şi educaţie şi planificare familială în rândul comunităţii de rromi va duce peste douăzeci de ani la, parafrazându-l pe talentatul violonist şi deputat PSD Mădălin Voicu, scrierea numelui ţării ca RROMANIA.
Av. I. Toader