Venerarea Crucii

Crucea a fost venerata din timpuri stravechi, cu mii de ani înainte de aparitia crestinismului. Prototipul crucii religioase a fost un dispozitiv de lemn în forma de cruce pentru aprinderea focului. În epoca de piatra, oamenii obtineau flacara frecînd un bat mic de lemn de esenta mai tare de-a curmezisul altuia, de esenta mai moale. Oamenii se închinau focului si venerau crucea ca unealta care aprinde focul.

Initial, crestinismul n-a cunoscut cultul crucii. În lucrarea ,,Octavius", scriitorul crestin Minucius Felix declara la sfîrsitul secolului al II-lea celor de alte religii :

„Noi nu veneram cruci si nu le dorim. Voi sînteti aceia care, avînd zei de lemn, venerati si crucile de lemn ca accesorii ale zeilor vostri".

 

Crestinii au început sa venereze crucea abia în secolul al IV-lea, cînd s-a nascocit legenda ca mama împaratului Constantin ar fi gasit crucea pe care a fost rastignit Hristos. Daca lucrurile s-ar fi întâmplat într-adevar astfel, atunci toti crestinii ar venera aceeasi cruce. Crestinii venereaza însa diferite cruci: catolicii — crucea cu patru brate, adeptii sectei religioase de rit vechi — crucea cu opt brate, ortodocsii — crucea cu sase si cu opt brate. Datele istorice arata ca în Roma antica oamenii erau rastigniti nu pe cruci, ci pe stâlpi având forma literei „T".

Crestinii adora crucea ca pe un fetis, crezând ca ea emana o forta miraculoasa. Cruciulitele pe care credinciosii le poarta la gât sunt un fel de amulete împotriva duhurilor rele. Credinciosii considera ca semnul crucii îi poate feri de forte necurate. „De diavol te pazeste crucea, de porci ciomagul". „Cu crucea satana a fost legat". Semnul crucii are o semnificatie magica, aceeasi ca descrierea unui cerc magic în jurul unui om pentru a-l feri de fortele necurate.

Clerul a facut uz de cruce pentru a insufla credinciosilor ideea supunerii, îndemnându-i „sa-si poarte crucea" cu rabdare, cu nadejdea ca vor fi rasplatiti în „împaratia cerurilor".

< Prev		Next >